Zâmbetul Clujului
Oriunde ne ciocnim de întrebarea ce am schimba, dacă am schimba la un anumit lucru. Ceea ce dovedeşte o mobilitate şi mai ales o adaptibilitate continuă a acelui produs, oraş etc. Bineînţeles, dacă acele idei dorite de schimbare sunt puse în aplicare.
Referitor la oraşul Cluj, întrebarea este destul de amplă şi duce la un răspuns vast. Aşadar, prefer să mă limitez la a ilustra o singură idee, dragă mie, pe care mereu mi-am dorit să o văd pusă în aplicare.
Pentru că îmi susţin părerea că de cele mai multe ori oamenii creează ambianţa locului, aş alege să schimb tristeţea oamenilor în zâmbete. Aş desena pe buzele fiecărei persoane câte un zâmbet larg astfel încât atunci când îţi intersectezi calea cu câte un trecător să primeşti un plus de voie bună. Nu-i aşa că atunci când ne întâlnim cu cineva pe stradă şi ne zâmbeşte, parcă ne creşte moralul? Şi orice problemă am avea, măcar pentru câteva minute, dispare. Împrumutăm zâmbetul persoanei respective şi ne continuăm drumul mai departe. Poate zâmbim şi noi în continuare următoarei persoane pe care o vedem şi ea la rândul ei. Tot aşa s-ar crea un lanţ de zâmbete şi fiecare am duce un pic din fericirea indusă cu noi acasă. Cred că am diminua certurile, supărarile şi stresul.
Aşa-i că sună bine? Ideea unui loc în care toată lumea zâmbeşte. Am ajunge recunoscuţi ca oraş pentru o asemenea minune. Şi ar veni lume de prin alte părţi ale ţării pentru a împrumuta puţin din zâmbetul Clujului. L-ar lua cu ei acasă, în oraşul natal şi l-ar da mai departe. S-ar minuna când s-ar da jos din tren, în gară şi ar vedea o mare de oameni veseli. Casieriţele de la ghişee, vânzătoarele, trecatorii de pe stradă, şoferi, toţi purtând ca bijuterie, un zâmbet pe faţă. Cum ar fi dacă ar fi?
Mă rog, ştiu că este o utopie, însă mi-ar place să mă plimb pe străzile unui asemenea Cluj măcar o zi. Dacă aş putea alege, aceasta aş schimba în oraşul meu. Aşadar, spor la creionat zâmbete!
Un articol de: Ghejan Alexandra
Foto: Linda Morar
