Yuppi Camp formează tineri voluntari pentru lucrul responsabil cu grupurile vulnerabile

de | | 3 Minute

Asociația Yuppi Camp organizează, între 9 – 11 octombrie, workshop-ul intensiv dedicat tinerilor implicați în activități de voluntariat și în lucrul cu persoane aflate în situații de vulnerabilitate, cu vârste între 20 și 35 de ani. Evenimentul face parte din proiectului „Voluntari care Schimbă Comunități” desfășurat în perioada 01 august – 20 noiembrie 2026 la Cluj-Napoca.

Comunicare, empatie și lucru în echipă pentru tinerii voluntari

Programul va combina educația non-formală, exercițiile practice și elementele terapiei prin experiență, valorificând cei 15 ani de activitate ai Asociației Yuppi Camp în sprijinirea copiilor și adolescenților care trăiesc cu boli cronice, precum și a familiilor acestora. Participanții își vor dezvolta competențe în domenii precum comunicarea nonviolentă, oferirea feedback-ului constructiv, lucrul în echipă, planificarea activităților nonformale și înțelegerea factorilor de vulnerabilitate, inclusiv bolile cronice, dizabilitățile, traumele și abuzul.

Prin această inițiativă, Yuppi Camp urmărește să contribuie la creșterea calității activităților de voluntariat, la dezvoltarea empatiei și a responsabilității sociale și la implicarea activă a tinerilor în comunitate. Competențele dobândite vor putea fi aplicate ulterior în organizații neguvernamentale, proiecte de tineret și alte inițiative dedicate grupurilor vulnerabile.

Workshop de trei zile, organizat la Cluj-Napoca

Workshopul va avea loc în perioada octombrie–noiembrie 2026, pe parcursul a trei zile. Data exactă, locul de desfășurare și informațiile privind înscrierea vor fi comunicate ulterior prin canalele oficiale ale Asociației Yuppi Camp.

Asociația Yuppi Camp este o organizație neguvernamentală care dezvoltă, din anul 2011, programe de sprijin psihosocial și activități de educație nonformală pentru copii și adolescenți care trăiesc cu boli cronice, precum și pentru familiile acestora. Prin terapia prin experiență, organizația creează contexte sigure și incluzive, în care beneficiarii își pot dezvolta încrederea în sine, autonomia, reziliența și abilitățile de relaționare.

Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Local Cluj-Napoca şi al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală.

Tabere gratuite de terapie prin experiență pentru copii și familii

Asociația Yuppi Camp, cu sediul la Cluj-Napoca, există din 2011 și oferă tabere și activități gratuite de terapie prin experienţă copiilor și adolescenților cu cancer, diabet sau alte boli autoimune și grave din toată țara, alături de familiile lor. De la înființare, taberele Yuppi Camp s-au desfășurat la Vărșag (județul Harghita) și la Șăulia (județul Mureș). De la începuturi până acum au beneficiat de terapia prin experiență 2.197 de copii, adolescenți și familiile lor, alături de 1.797 voluntari în 41 de tabere fizice, precum și în 13 activități și tabere online. Yuppi Camp este prima tabără din România care utilizează metoda revoluţionară a terapiei prin experienţă: activitățile din tabere ─ alpinism, echitație, tir cu arcul, etc ─ îi ajută pe participanți să-şi redescopere încrederea în sine, le crește gradul de independență şi le oferă resurse emoţionale esenţiale în lupta cu boala ─ fapt dovedit de studii științifice.

Mai multe informații despre Yuppi Camp puteți afla pe website-ul oficial www.yuppicamp.ro și pe Facebook-ul, Instagram-ul și LinkedIN-ul Yuppi Camp.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.