The Woman – un real succes

de | | 2 Minute

The Woman – Cea de-a treia ediţie a conferinţei de business feminin The Woman, un real success!

Pasiunea este o condiţie obligatorie pentru orice fel de business

În 7 martie a avut loc cea de-a treia ediţie a conferinţei de business feminin The Woman, cel mai important eveniment de leadership feminin din România. Evenimentul a adunat, în cadrul centrului de conferinţe Grand Hotel Italia, peste 300 de femei de afaceri din opt oraşe (Cluj Napoca, Bucureşti, Sibiu, Baia Mare, Zalău, Oradea, Bistrita, Focşani), femei care ocupă poziţii de top în companii sau femei care urmează să facă primii paşi în lansarea şi dezvoltarea businessului propriu.

Iniţiativa a fost îmbrăţişată cu entuziasm şi de către personalităţile marcante ale Clujului. Invitaţi speciali la eveniment, domnul primar Emil Boc, preşedinta Asociaţiei Femeilor de Afaceri Mihaela Rus, preşedintele Clubului Oamenilor de Afaceri Germani Ludger Thol şi directorul executiv al Asociaţiei Cluj Capitala Europeană 2021 Florin Moroşanu au adus doar cuvinte de apreciere la adresa organizatorilor, Libero Events.

,,Femeile de afaceri sunt un model de urmat de către alte femei pentru că au demonstrat că se poate! Se poate depăşi un climat plin de prejudecăţi (încă!) şi clişee prin reuşita femeilor de afaceri! La mulţi ani şi succes! 07.03.2014, Emil Boc”.

Ce s-a discutat

În cadrul evenimentului au avut loc prezentări şi paneluri de dezbateri pe marginea unor teme legate de start-upul unui business, leadership, antreprenoriat, branding personal, contraste între femei şi bărbaţi în lumea afacerilor.

Aprecieri au venit şi din partea speakerilor:
,,Salutăm iniţiativa unei conferinţe destinate exclusiv femeilor. Mă onorează invitaţia în calitate de speaker alături de cele mai de succes femei de afaceri din România şi îi felicit pe organizatori pentru calitatea acestui eveniment. 07.03.2014, Cristina Popa”.
,,Sunteţi foarte frumoase şi sunt foarte onorată că am putut cunoaşte asemenea oameni frumoşi. Într-adevăr, Ardealul e fruncea! Cu drag, Amalia Năstase”.
,,Am întâlnit cu bucurie o comunitate de femei de afaceri foarte active, frumoase şi fermecătoare. Mult success în continuare! Rucsandra Hurezeanu”.
,,Mă întorc de fiecare dată cu drag la Cluj. Îmi plac oamenii de aici, felul în care simt, modul în care gândesc. Îmi place de voi! Vă mulţumesc pentru invitaţie, a fost o onoare să fac parte dintre invitaţii voştri la această conferinţă. Mult success în continuare! Mirela Bucovicean”.

Mai mult decât o conferinţă

In cadrul evenimentului The Woman a avut loc şi o expoziţie de bijuterii, iar în încheierea serii doamnele au putut admira ţinutele Nissa şi Alina Morar în cadrul prezentării de modă.
Primele imagini de la a treia ediţie a conferinţei The Woman pot fi regăsite pe pagina de Facebook a evenimentului şi filmul de prezentare a ediţiei pe canalul youtube Libero Events:

http://www.youtube.com/watch?v=fJrd4fReNP