Weekend cu spectacole, acrobații și concerte în centrul Clujului, la WonderPuck 9. Programul intergral

de | | 4 Minute

Centrul Clujului se transformă între 5 și 7 septembrie 2025 în scenă de festival. Festivalul Stradal WonderPuck 9 îi așteaptă pe cei mici și pe cei mari la spectacole de teatru de animație și itinerante, muzică, ateliere, un marș al bicicletelor steampuck, un show cu foc și multe altele. Participarea la toate activitățile din program este gratuită.

Cea de-a noua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck se va desfășura între 5 și 7 septembrie 2025, în centrul Clujului și în Florești. Vor avea loc spectacole pentru copii pe scele două scene din Piața Unirii și în curtea Muzeului de Artă, iar pe strada Mihail Kogălniceanu vor fi prezentate în fiecare seară stectacole concepute pentru adolescenți și adulți.

În zona Muzeul de Artă – Piața Unirii – strada Universității – strada Mihai Kogălniceanu cei mici se vor putea bucura pe parcursul festivalului de spectacolele itinerante din program. Nu în ultimul rând, manifestarea se adresează și copiilor din Florești: spectacolul „Scufița Roșie” va fi prezentat de AnimaArt vineri, 5 septembrie, de la ora 10, în curtea Grădiniței „Lumea culorilor” (în spatele Primăriei Comunei Florești).

Pe tot parcursul festivalului, în Piața Unirii și în curtea Muzeului de Artă vor avea loc ateliere de lectură, olărit, cusut, desenat, nutriție, robotică și multe altele.

De asemenea, vineri, 5 septembrie, de la ora 21.30, trupa „Fire Dream” din Mediaș va prezenta spectacolul cu foc „Supernova”.

Un alt moment inedit va fi marșul bicicletelor Steampunk Transylvania și RentE, programat în fața scenei mari din Piața Unirii sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 20.

Programul Festivalului Stradal WonderPuck 9

Vineri, 5 septembrie

FLOREȘTI

Grădinița „Lumea culorilor”

10.00 – „Scufița Roșie” – AnimaArt Cluj-Napoca

PIAȚA UNIRII

Scena Mare

20.00 Jungla – Teatrul de copii și tineret „Gong” Sibiu RO/7+/1h20 min

Podium

18.00 Scena Kogălniceanu – Strada baloanelor de săpun nr. 10 –  Teatrul Magic Puppet, Cluj Napoca RO/3+/ 50 min

Scena Kogălniceanu

19.30 Bubu XXX – Teatrul Magic Puppet, Cluj Napoca RO/16+/ 1h20 min

21.00 Choose me – Stația/Teatru muzical, Cluj Napoca RO/ 15+/ 1h20min

Spectacole itinerante

18.00 – Momente de Commedia – Les Chobeaux, Cluj Napoca RO/Toate vârstele/ 50 min

19.00 – Crăiasa – Teatrul Magic Puppet, Cluj Napoca, Nonverbal/Toate vârstele/50 min

21.30 – Supernova – Spectacol cu foc Trupa „Fire Dream” Mediaș, Strada Universității

Muzeul de Artă

19.00 – Fun Fact – Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj Napoca, RO/ 7+/ 45 min

Sâmbătă, 6 septembrie

PIAȚA UNIRII

Scena Mare

11.00 – Cei trei purceluși – Teatrul Prichindel Alba Iulia RO/4+/ 50 min
18.00 Concert – Vocal Colors by Andrada Codorean RO/ Toate vârstele/ 50 min
20 – Marșul bicicletelor – Steampunk Transylvania și RentE
20.30 Pinocchio – Teatrul del Drago, Italia- Nonverbal/ 6+ /50 min

Podium

11.00 – Cei trei purceluși – Teatrul Spiriduș Satu Mare, RO/ 2+/ 40 min
12.00 – Galumphing – Manteca al Dente, Argentina, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min.
17.00 – Centuries of Music – Poem songs for young and old, Árpád Bakos și László Rumi, Ungaria, HU/ 8+/ 40 min
19.00 – Bubble Street Cirkus- Juriy Longhi, Italia Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min

Scena Kogălniceanu

19.00 – Așteptându-l pe Ulise – Asociația ParCoeur și Teatrul Nottara, București, RO/10+/ 1h20 min
21.30 – Bachiu Picchu Quartet – Concert/ toate vârstele/ 50 min

Spectacole itinerante

10.00 – Sirena – Teatrul Magic Puppet, Cluj Napoca Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
11.00 – FLEUR! – Verenigde Producties , Erwin Carlier –  Marie-Anne Dirckx, Belgia, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min
12.00 – Momente de Commedia, Les Chobeaux, Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
12.30 – Triciclistul, Teatrul pe Roți, Arad, RO/ Toate vârstele/ 50 min
16.00 – FLEUR! – Verenigde Producties , Erwin Carlier –  Marie-Anne Dirckx, Belgia, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min
17.00 – EARTH – StilltLife (Olanda) Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
18.00 – FLEUR! – Verenigde Producties , Erwin Carlier –  Marie-Anne Dirckx, Belgia, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min
19 – EARTH – Stiltlife (Olanda) Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
19.30 – Momente de Commedia, Les Chobeaux, Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
21.00 – EARTH – StilltLife (Olanda) Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min

Muzeul de Artă

11.00 – FORME – ZBENG cultural, RO/ 2+/ 45 min
12.00 – Cei trei purceluși – Teatrul Spiriduș Satu Mare, RO/ 2+/ 40 min
17.00 – Hansel și Gretel – Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj Napoca, HU/4+/50 min
19.30 – Clovnii petrecăreți – Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, RO/3+/45 min
21.00 – Carnavalul poveștilor – Academia de muzică „Gheorghe Dima”, RO/ 6+ / 50 min

Duminică, 7 septembrie

PIAȚA UNIRII

Scena Mare

11.00 – Fata babei și fata moșneagului – Teatrul pentru Copii Arlechino Brașov, RO/4+/ 45 min
12.00 – Afonel, Armonia și muzica clasică Spectacol interactiv pentru copii, Stația/ Teatru muzical, Cluj Napoca
18.00 – Concert Rock Academy, Toate vârstele/60 min
20.00 – Amintiri din copilărie – Teatrul Ion Creangă București, RO/ 6+/ 60 min

Podium

10.00 – Galumphing Manteca al Dente, Argentina, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min
16.00 – Centuries of Music – Poem songs for young and old, Árpád Bakos și László Rumi, Ungaria HU/ 8+/ 40 min
17.00 – Galumphing, Manteca al Dente, Argentina, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min
19.00 – Bubble Street Cirkus – Juriy Longhi, Italia, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min

Scena Kogălniceanu

19.00 – Cabaret – Teatrul pe roți, Arad, RO/16+/60 min
21.00 – ImproShow – Trupa Pe Care, București, RO/14+/60 min

Spectacole itinerante

10.00 – FLEUR! – Verenigde Producties, Erwin Carlier –  Marie-Anne Dirckx, Belgia, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min
11.00 – Triciclistul – Teatrul pe Roți, Arad
12.00 – Momente de Commedia – Les Chobeaux, Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
16.00 – EARTH – Stiltlife (Olanda) Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
17.00 – FLEUR! – Verenigde Producties, Erwin Carlier –  Marie-Anne Dirckx, Belgia, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min
18.00 – EARTH – Stiltlife (Olanda) Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
18.30 – FLEUR! – Verenigde Producties, Erwin Carlier –  Marie-Anne Dirckx, Belgia, Nonverbal/ Toate vârstele/ 40 min
19.00 – Dragonul – Teatrul Magic Puppet, Cluj Napoca, Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
19.30 – Momente de Commedia – Les Chobeaux, Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min
20.00 – EARTH – Stiltlife (Olanda) Nonverbal/ Toate vârstele/ 50 min

Muzeul de Artă

11.00 – Coliba iepurașului – Teatrul „Spiriduș” Satu Mare, RO/2+/ 40 min
17.00 – Cenușăreasa – Teatrul  de Păpuși „Puck”, HU/ 4+/ 50 min
18.30 – Cenușăreasa – Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj Napoca RO/4+/ 50 min

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este gratuit.

Proiectul este realizat de Teatrul de Păpuși „Puck” și Asociatia Esua, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și Lions Club.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.