Cum va fi vremea de 1 martie
În ultimele zile ale lunii februarie, ne pregătim de Mărțișor, așa că suntem cu toții curioși cum va fi vremea de 1 martie. Din fericire, meteorologii au anunțat vremea pentru acest sfârșit de săptămână și început de sezon.
Potrivit Asociației Naționale de Meteorologie și Ziua de Cluj, în Transilvania temperaturile sunt în creștere. Așadar, media temperaturilor maxime va crește în fiecare zi. Se înregistrează o creștere cu 3 grade Celsius, iar pe 1 martie temperaturile vor ajunge la 9-10 grade. Cu toate acestea, în ziua următoare, temperaturile vor scădea cu aproximativ 4 grade, pentru ca mai apoi să crească din nou. Astfel, pe 5 martie se așteaptă să avem temperaturi maxime de chiar și 13 grade Celsius.
Cât privește temperaturile minime, acestea vor fi negative. Vor ajunge până la -11 grade Celsius în prima zi a lunii, dar se vor mări treptat, minimele ajungând la 0 grade în cea de-a doua parte a celei de doua săptămâni a lunii. Precipitațiile vor fi cantitativ slabe aproape în fiecare zi.
Așadar, la început de martie, vremea se anunță călduță și blândă. Ne va ajuta să ne dezmeticim din iarna de care am avut parte și să întâmpinăm vremuri mai calde.