Povești de demult: vrăjitoarele din Cluj, pericol pentru societate
Fascinanta istorie a mentalităților și a imaginarului colectiv reprezintă o prețioasă sursă de documentare pentru cei care doresc să exploreze colțurile tenebroase ale minților înaintașilor noștri. Tema vrăjitoriei este un câmp unde emoțiile se trezesc și țes povești despre alte lumi, despre lupta dintre bine și rău și despre fenomene supranaturale.
Readusă în atenția publicului prin producțiile cinematografice, vrăjitoria este departe a-și epuiza forța de atracție pentru noi, oamenii tehnologiei. Cu toate acestea, vrăjitoria și, mai ales, vânătoarea de vrăjitoare este un capitol controversat și rușinos în istoria Bisericii Catolice. Dincolo de reprezentările din filmele hollywoodiene, istoria ne furnizează date și fapte care merită a fi scoase la lumină.
Foto: Istoria Fotografiei Clujene
Au existat vrăjitoare la Cluj?
Fenomenul vrăjitoriei în Clujul premodern trebuie corelat cu manifestările de acest tip din spațiul Europei occidentale și central-europene. Pe de altă parte, calitatea de oraș liber regesc atribuită în anul 1405, statut ce investea orașul cu privilegiul autoadministrării justiției, plasează acest fenomen în limitele particularismelor locale. Acest privilegiu se referă la existența instituției magistratului – for de judecată, compus din 12 jurați aleși anual, pe baza principiului proporționalității etnice și confesionale. Acestei instituții îi revenea sarcina de a judeca cazurile de trădare, incendiere, furt, omor și vrăjitorie.
Procesele de acuzație a vrăjitoarelor este legată de evoluția contextului religios al orașului – conflictele între catolicism și unitarism fiind cele două dimensiuni care descriu modul în care acestea aveau loc.
Vrăjitoarele în Transilvania
În Transilvania, represiunea vrăjitoarelor începe în a două jumătate a secolului al XVI-lea. Din procesele parvenite cu această acuzație, istoricii au dedus că procesele desfășurate la Cluj nu erau uniforme din punct de vedere procedural, iar această acuzație era asociată cu alte învinuiri, sau decurgea din alte fapte imorale, îndreptate împotriva societății și considerate ca fapte penale. Foarte multe procese desfășurate la Cluj erau inițiate ca urmare a acuzației de calomnie, defăimare, sau omor.
Majoritatea acuzațiilor de vrăjitorie erau adresate femeilor pentru că se considera că, prin apropierea acesteia de fenomenul subtil mai mult decât de cel rațional, femeia este mai predispusă decât bărbatul să cadă în păcat.
Într-o epocă în care mortalitatea infantilă foarte ridicată era o normalitate, moașele reprezentau o categorie socio-profesională spre care acuzatorii își îndreptau atenția. Acestea erau învinuite de farmece, de magie, de divinație, fiind considerate periculoase pentru că ar acționa noaptea.
Cele mai bănuite persoane
La Cluj, victimele acuzatorilor erau cu predilecție femeile. Majoritatea erau căsătorite sau trăiau în concubinaj, însă erau și multe văduve, mame, fiice, soacre și servitoare – toate aflate în relație de dependență față de un bărbat. De asemenea, din documente, istoricii constată că au fost acuzații de vrăjitorie adresate și bărbaților care erau jurați sau chiar nobili maghiari, sași, dar și români.
Procesele erau inițiate de autoritățile publice – atât de cele ecleziastice, cât de cele și laice. O condiție obligatorie a desfășurării procesului erau depozițiile a cel puțin doi martori oculari, inclusiv depoziția celui pus sub acuzație. Din dorința de a obține mărturii se apela adesea la metode de tortură. Procesele se desfășurau în piețe sau în alte locuri publice – practică răspândită în Europa premodernă.
Istoricii afirmă că acuzațiile erau mai degrabă o încercare de a preveni acțiunile vătămătoare, cu valență socială și civilă și abia apoi religioasă. Însă, întrucât în epocă, nu exista o delimitare clară între aceste două domenii – religios și civil, ,,impietatea era imputată oricărui răufăcător”.
Sursă bibliografică: Coordonator Marius Eppel, Magie și familie în epocile modernă și contemporană, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2016.
