Fundația Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin campania umanitară „Vocea necuvântătoarelor”, organizează marți, 25 noiembrie, începând cu ora 19.00, în Auditorium Maximum, un spectacol caritabil dedicat sprijinirii animalelor aflate în nevoie.
Publicul se va bucura de un program artistic variat, care va include:
- Teatru: Fragmente din spectacolul de Commedia dell’arte La Famiglia, Regia: Irina Wintze, Camelia Curuțiu-Zoicaș, Ciprian Scurtea – Coordonare studenți: lect. univ. dr. Camelia Curuțiu-Zoicaș
- Muzică: Ioana Badiu-Avram (soprană), Alexandra Hordoan (mezzosoprană), Petre Macedoneanu (tenor), Horațiu Ruști (bas bariton) și Olga Bordaș (pian)
- Dans: Trupa Kid A Dance Company
- Muzică de cameră: Enigma Quartet, Sógor Dénes (pian), Kiss Alexander-Theodor (oboi) și Ferenczi Balázs (fagot)
- Dans acrobatic Aerial: Aerialight Studio
Biletele pot fi achiziționate online, AICI. Fondurile obținute vor fi direcționate către asociația TAC.social (75 %) și proiectele Fundației Universității Babeș-Bolyai (25 %).
Proiectul umanitar „Vocea necuvântătoarelor” se desfășoară din decembrie 2023, sub coordonarea asist. univ. dr. Anamaria Lupan și a conf. univ. dr. Adriana Neagu. În edițiile anterioare au fost organizate campanii de strângere de fonduri cu premii, sumele obținute fiind donate către ONG-uri de protecția animalelor (Arca lui Noe, Nuca, Ray Animal Rescue, Asociația Pawsitive, Asociația Help 4 Strays). Mai mult, un târg caritabil a fost organizat în decembrie 2024 în beneficiul Adăpostului din Viișoara (Turda).
Comunicat de presă
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.





