Vlad Morar, o poveste de dragoste frumoasă și trainică cu muzica
Când spun Vlad Morar, vă gândiți probabil la un artist în devenire, care nu demult a făcut primii săi pași în lumina reflectoarelor. Dincolo de apariția la X Factor, alături de grupul Ad Libitum Voices, ori de participarea la show-ul digital Hit Play, Vlad Morar este un muzician cu baze solide, care a învățat să stăpânească magia sunetelor încă din primii ani de școală.
Cu tatăl dirijor al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și cu un bunic violonist al aceleiași instituții, muzica a venit în viața lui ca o moștenire de familie, pe care era responsabil să o ducă mai departe. Cu timpul, a explorat-o în toate dimensiunile sale și a reușit să-și găsească propria cale, prin canto.
Astăzi, la doar 25 de ani, Vlad Morar se poate lăuda cu participarea la diferite show-uri, concursuri și festivaluri: X Factor, Untold, Eurovision și, de curând, la primul show muzical 100% digital: Hit Play. Despre traseul său în lumea muzicii, dar și despre viziunea sa asupra viitorului, am vorbit pe larg în cele ce urmează:
Muzica, între pasiune și tradiție
Cariera ta a început încă de la o vârstă fragedă, în jurul vârstei de 6 ani, sub îndrumarea tatălui tău, director la Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Cum a reușit muzica să se transforme dintr-o tradiție de familie într-o pasiune proprie?
Muzica era la mine în familie de când m-am născut, muzica răsuna în casă. Și cel mai important este că muzica clasică educă și ajută la dezvoltarea auzului, la dezvoltarea spirituală ca om, ajungi să înțelegi diferit lucrurile și cred că dacă-mi aduc aminte foarte bine, noi aveam un casetofon în casă. Aveam o plăcere foarte mare să mă urc pe un fotoliu și să încep să dirijez, să cânt să dau din mâini și să dau intrarea la vioară, la violă sau la contrabas. Și tatăl meu a văzut că mie îmi place foarte mult muzica și că sunt atras de ceva anume legat de muzică. Și cred că așa am ajuns eu la Liceul de Muzică să dau un test de aptitudini. A trecut timpul și prin clasa a VII-a, a VIII-a nu-mi mai plăcea să studiez, deoarece devenise un chin pentru mine. Mai chiuleam de la studiu când tatăl meu era plecat de acasă. Mai ales când era plecat din țară câte o lună, în Franța, când avea turneu. Și de multe ori nu am reușit să-mi iau examenele cu note mari, ci doar cu 8 sau 9, ceea ce pentru mine nu era deloc un succes, era nasol. Și foarte greu am reușit să termin pianul ca instrument și să fac din voce, din canto, o pasiune.
Ai studiat pianul pe parcursul celor 12 ani de școală, după care ți-ai continuat studiile muzicale cu specializarea canto. Ce te-a determinat să faci această tranziție și când ai reușit să-ți descoperi pentru prima dată adevăratul potențial vocal?
Înainte să închei cei 12 ani de pian, am avut prima mea relație, la 17 ani. Am ajuns la părinții fetei, iar tatăl ei avea o deosebită plăcere să-l asculte pe Michael Buble. Eu auzisem de el, însă nu văzusem concertul pe care mi l-a pus el. Am rămas impresionat și fascinat de cum cântă, cum interacționa cu publicul și de cum transmitea Michael, tot vibe-ul în sine. Apoi am început să ascult eu tot ce înseamnă Michael Buble, piese, albume. A devenit ca o dependență muzica lui. Apoi am început să-i citesc biografia. A devenit o inspirație care m-a motivat să-mi doresc să cânt cu vocea și, din clasa a XII-a, am început să aprofundez mai mult. Voiam să cânt jazz sau pop. Majoritatea persoanelor, care studiază un instrument, își dezvoltă auzul și au șanse să cânte și cu vocea și, prin anul 1 de facultate, când am dat la canto am simțit ca acesta este drumul meu, simțeam că în sfârșit am intrat pe autostradă.
Care au fost cei mai importanți mentori pentru tine?
În clasa a IX-a chiar dacă eu am specificat mereu că nu cântam, am început să fac canto, ca să scap de pian. Era un profesor, pe care îl cheama Flavius Zene. Este primul meu profesor de canto, cu care am studiat 2 ani. Iar în clasa a XI-a profesorul acesta plecase. Am fost destul de afectat, am vrut să mă las total de muzică, iar în clasa a XII-a la final, era să nu mai vreau să dau la Conservator.
Însă la finalul liceului, mi-am întâlnit profesorul de la Conservator, cu care am studiat 6 ani, Mircea Sâmpetrean, cu care am studiat canto clasic și așa am ajuns să-mi dezvolt vocea și să refac ceea ce pierdusem și din ceea ce urma să profesez. Iar în anul IV, când am intrat în Ad Libitum, am început să studiez cu Tiberius Simu, o lungă perioadă, peste un an. În anul VI, în anul 2 de master, am întâlnit omul care mi-a deschis ochii în ceea înseamnă canto, doamna Anda Pop. Ea este soprană a Operei Brașov și profesor la Facultatea de Muzică din Brașov. Și cu ea studiez de aproximativ 2 ani, când merg la Brașov sau online. Anda este cea cu care a studiat o lungă perioadă de timp Paula Seling.
Clujul, orașul artiștilor?
Este Clujul un oraș potrivit pentru formarea tinerilor muzicieni?
Cluj-Napoca ar putea fi un oraș care să formeze tineri în domeniul muzical, dar e o mică problemă: toată mass-media, care îi poate promova pe tineri, se află la București. Șansele ca un clujean să-și promoveze muzica sunt foarte mici, local vorbind, de aceea e nevoie ca ceea ce creezi aici să-ți promovezi la București, iar mai apoi, dacă reușești să-ți promovezi într-un mod eficient munca, te poți întoarce la Cluj și să-ți continui treaba de aici.
Ad Libitum Voices, un capitol important pentru Vlad Morar
Cum a început povestea ta cu Ad Libitum Voices? Ce te-a determinat să te alături acestui proiect?
Povestea Ad Libitum funcționează din 2012. Colegii mei, Cristi și Sergiu, sunt membrii fondatori, iar eu am ajuns ultimul în trupă, la invitația lui Tiberius Simu. Băieții s-au oprit la mine, pentru că cred că am adus ceea ce lipsea – un pic mai multă energie pozitivă, care poate în mare parte se datorează și vârstei, frivolitatea asta pe care o am eu zi de zi, probabil ajută proiectul. Așa a început cu adevărat povestea Ad Libitum. Determinarea pe care am avut-o să intru în Ad Libitum a fost și legată de ideea că trebuie să facem ceva mai mult pentru ca acest proiect să aibă o direcție. Nu puteam să fim doar o trupă de nunți sau o trupă de evenimente. Am simțit că este nevoie de participare cel puțin în emisiuni și am zis în primul rând la un show de talente. La Vocea României nu se putea, pentru că acolo este vorba de solo. La Românii au Talent băieții fuseseră deja în vechea formație. Am hotărât să mergem la X Factor și asta m-a determinat să intru în Ad Libitum. Eu oricum făceam parte atunci dintr-o trupă de cover, cu care eu cântam la evenimente și nu avea rost să fac același lucru cu altă trupă.
Genul muzical pe care Ad Libitum îl abordează, pop-opera, este o apariție încă nouă și poate chiar nonconformistă în peisajul muzical din România. Cum ți se pare că este perceput în momentul actual acest stil și care sunt previziunile tale asupra traseului pe care îl va avea pop-opera în viitor?
În peisajul muzical din România, pop-opera nu este chiar așa de nou, deoarece au mai existat trupe sau grupuri vocale care au încercat să abordeze acest gen, dar nu au reușit să ajungă la nivelul la care să-l facă cunoscut. Și noi lucrăm la asta, pentru că este un gen muzical care este foarte apropiat de muzica clasică, dar în același timp este la barieră dintre muzica clasică și muzica pop. Nu este un gen digerat foarte ușor în România, deoarece necesită puțină deschidere la nou, la ceva ce nu se ascultă în fiecare zi, în fiecare casă din România, dar în același timp aduce foarte multe bucurii, foarte multe zâmbete pe față, de fiecare dată, dar mai ales când le cântam oamenilor în concertele live, care poate până acum nu au ascultat sau nu au auzit de genul acesta.
Legat de previziunea pentru viitor al acestui gen îl văd puțin sumbru, dar contează foarte mult cât de deschiși sunt oamenii la genul acesta muzical. Oamenii, necunoscând pe deplin genul, în modul în care noi îl interpretăm și îl cântăm pe scenă, pare ceva nou și în același timp plăcut. Și atunci e luat ca atare, dar nu este un gen care să fie atât de ușor asimilat ca muzica ușoară, ca muzica pop, ca folclorul etc. Contează cât de deschiși sunt oamenii să asculte genul acesta de muzică sau cât de deschiși pot să fie să îl accepte. Momentan e încă o piață nouă în România. Momentan suntem cam singurii cunoscuți.
Cum v-a influențat experiența X Factor ca trupă? Dar la nivel personal?
Experiența X Factor ne-a făcut mai competitivi, să ne dorim mai mult. Ne-a motivat să facem mai mult, pentru că după acest show nu s-au schimbat pentru noi foarte mult lucrurile la nivel de imagine sau nu au fost schimbări majore. Ne-a motivat să facem mai mult, pentru a nu pierde ce am avut pe perioada X Factor.
Iar pe plan personal, se întâmplă lucruri drăguțe, mai ales când mergi pe stradă și te iau oamenii și se opresc să facă poze cu tine. E frumoasă senzația asta să fii apreciat, să fii oprit și felicitat pentru ceea ce faci. Publicul care apreciază este prea restrâns. Noi am ajuns atât de departe la X Factor, pentru că s-a creat un context, care a făcut ca toți factorii să se alinieze. Publicul nostru este un public plătitor de bilet, care-și permite să plătească chiar și un vot. Noi, ca grup, am creat o chimie specială care până acum nu se mai regăsește în România. Suntem fiecare cu felia lui care împreună creează un tort delicios.
Primi pași în cariera solo
Care sunt planurile tale pe plan muzical și cum arată acel “vis măreț” al lui Vlad Morar?
Planurile mele pe plan muzical sunt strâns legate de cum vor evolua lucrurile cu pandemia aceasta. În primul rând, eu compun piese atât pentru mine, cât și pentru alți artiști împreună cu cel mai bun prieten al meu, Marius, un producător muzical foarte talentat și muncitor. Noi tocmai am deschis un studio de producție muzicală chiar aici, la Cluj, Movement Records, foarte bine echipat. În același timp, urmează să-mi lansez eu piese și îmi doresc să finalizez, la un moment dat, primul meu album.
În al doilea rând, vreau să dăruiesc oamenilor tot ce am acumulat în cei peste 20 ani de experiență în domeniu muzical. În final, planul principal este de ai face pe oameni să zâmbească când îmi ascultă vocea sau când mă privesc în ochi.
Ai fost finalist în competiția Hit Play, primul show 100% digital! Ce a însemnat acestă experiență pentru tine?
Sincer aveam nevoie de un „duș rece”, să zic așa, aveam nevoie de experiența de a participa SOLO, la un show tv/digital, asta in condițiile în care în ultimii 5-6 ani cânt doar cu Ad Libitum Voices. Așadar, această experiența a fost una din care am avut de învațat, iar eu mă bucur când am parte de noi provocări și întâlnesc oameni noi.
În ce manieră crezi că îți va influența această experiență cariera pe mai departe? Este Hit Play fundația pentru o carieră solo?
Experiența show-ului digital nu cred că mă va influența în vreun fel pe viitor, mai ales ca eu aveam pregătite piese pentru începutul carierei mele solo, aveam in plan să-mi lansez proiectul cu sau fără acest show digital.
Un lucru interesant, în același timp, ar fi că am adus un plus de imagine acelui show digital, prin implicarea fanbase-ului, a oamenilor care m-au susținut și m-au votat într-un număr mare de tot, iar pe această cale vreau să le mulțumesc enorm, din toată inima, pentru tot ce au făcut pentru mine.
Ca încheiere, la ceea ce spuneam si mai sus, la nici 2 săptămâni de la finalizarea show-ului, pe data de 15 noiembrie am lansat prima mea piesă „Ce ne cântă inima”.
Fanii, susținătorii și toți cei care vor să o asculte, o găsesc pe canalul oficial de YouTube: youtube.com/c/vladmorarofficial
