Viniturile Clujului – e momentul să discutăm despre fenomen
În urmă cu vreo câțiva ani, luam la pas satele Clujului. Eram prin comuna Băișoara, în satul Frăsinet mai exact. Încercam să aflăm ce-are valoros mica așezare, însă ne loveam de ridicări din umeri și vreo menționare în treacăt a faptului că oamenii vin „doar vara pe-aici, nu știu prea multe despre zonă”. Ne-a clarificat simplu și direct situația un domn care ne-a zis așa:
„Dragilor, pe-aici mai sunt doar vreo patru case de băștinași, restul toți suntem vinituri!”
Ne-am amuzat de rolul asumat de vinitură al omului și… știți voi, viața merge mai departe.
Cel mai tolerant oraș european cu străinii nu agreează viniturile
Termenul de vinitură are o conotație negativă, deși poate fi îndulcit cu umor, asumare, acceptare sau prietenie. Și spune multe despre cât de polarizată e comunitatea Clujului, în general. Deși ne-a amuzat situația întâlnită prin Băișoara, e tristă înverșunarea și polarizarea aceasta de opinii care, în loc să dezvolte comunitatea clujeană, pune mari bariere în comunicarea și dezvoltarea noastră, ca mare grup clujean.
Nu e oarecum ironic faptul că în urmă cu vreo câțiva ani, Clujul câștiga și se lăuda cu statutul de cel mai prietenos și mai tolerant oraș european față de străinii care-i trec pragul? Căci este absolută nevoie de o clarificare: față de turiștii străini.
Devenim oare, într-adevăr, mai reticenți și respingem musafirii în momentul în care aceștia decid să se lase adoptați de dragul nostru oraș? Suntem toleranți și prietenoși doar cu turiștii externi, dar agasați de oaspeții din alte orașe din țară? Sau pur și simplu vocile celor deranjați de aceste vinituri sunt mai puternice decât vocile celorlalți, ale celor care conferă Clujului dimensiunea aceasta tolerantă și primitoare, cea care îi și determină pe atât de mulți să se mute în Cluj, să se simtă aici ca acasă?
Am tinde să credem că e de luat în calcul și această ultimă posibilitate: înverșunarea e mai vocală, pe când acceptarea… pur și simplu e.
„Circula mai demult o vorbă printre oamenii mei, viniturile, cum că „poți să scoți un om din Zalău, dar Zalăul din oameni nu-l scoți niciodată”. Adică indiferent ce faci și cum te dezvolți departe de casă, originile de vinitură îți rămân. Asta ca o glumă mai mult sau mai puțin inocentă. Personal, nu m-am simțit în niciun moment discriminată, acuzată, afectată de originile mele non-clujene. Orașul acesta e fenomenal pentru că-și are oamenii lui și pentru că și-a îmbrățișat cu deschidere oamenii veniți din alte zone.
Cred că, în contextul actual, doar oamenii răuvoitori sau plictisiți de viață mai pot arunca vorbe acuzatoare viniturilor. În mediile în care eu mă învârt, oameni dintr-ăștia închistați nu există. Și, în plus, ce faci rău sau bine pe lumea asta nu ține de faptul că te-ai născut în cartierul Mănăștur (Da, Cluj) sau în cartierul Porolissum (Zalău).” – Patricia Labou, prin Cluj de aproximativ 11 ani.
Care-i vina viniturilor?
Mediul online poate fi cea mai la îndemână și sinceră resursă de opinii, deși ele tind să fie cu un ton mai exagerat, mai pronunțat și mai la extreme decât în viața de zi cu zi, când interacțiunile reale, față în față cu ceilalți oameni, temperează conflictele și jignirile dintre noi. În mediul online, însă, diversele supărări ies la iveală rapid și nu e vreo mare filozofie să știi ce anume li se impută viniturilor prin Cluj.
- Traficul, aglomerația – prea multe mașini, prea puține locuri în mijloacele de transport în comun, prea multe coate pe Memorandumului, prea puține locuri până și în baruri, sâmbătă seara;
- Lipsa locurilor de parcare – care sunt „furate” de mașini cu număr de Alba, Sălaj, București, Maramureș, etc.
- Prețul exagerat de mare al chiriilor și nebunia, în general, care este piața imobiliară a Clujului – cu studenți străini, de prin alte țări sau alte județe, pe care-i întrețin părinții, deci nu au vreo problemă în a plăti chirii mai mari decât și-ar permite în mod normal localnicii care au salarii medii, etc.
- Lipsa de cultură și civilizație – ca rezultat al incapacității acestor vinituri de a se adapta la modul de-a fi al clujenilor, la gradul de civilizație pe care orașul vrea să și-l mențină și să și-l dezvolte, la traiul liniștit și dimensiunea culturală a urbei.
Și altele, desigur.
Care-i vina responsabilitatea băștinașilor clujeni?
În ce măsură este însă justificat să dăm vina pe vinituri pentru problemele de mai sus?
Temă de reflecție: dacă orașul acesta este atât de frumos și organic dezvoltat, cultural și civilizat, nu ar trebui cumva să facă față cu brio acestor provocări normale în dezvoltarea sa?
Să putem avea, indiferent de fluxul de vinituri sau de turiști străini, un trafic normal, să avem variante de transport alternativ atractive pentru a evita aglomerația, să avem locuri de parcare dar și o mentalitate mai sănătoasă cu privire la metodele de deplasare și parcare prin oraș, să avem o politică și strategii de reglare a pieței imobiliare oferind alternative.
Nu în ultimul rând, să devenim conștienți de faptul că asimilarea străinilor la cultura noastră este și o responsabilitate care ne aparține. Este și a lor, în mod evident, dar și a noastră, în egală măsură.
O poveste de adaptare ce reflectă frumos dinamica și relația aceasta dintre oraș, clujeni și cei care ajung pe-aici de pe meleaguri mai îndepărtate – atât geografic, cât și socio-politic, mai jos:
„Atunci când am venit la Cluj, de pe tărâmurile îndepărtate ale stepelor basarabene, cel mai mult m-a impresionat căldura, decența clujenilor și amabilitatea șoferilor în trafic. În 2010 orașul era mai aerisit de mașini, dar nici nu oferea atât de multe oportunități ca acum.
Clujul m-a îmbrățișat cu o firească atitudine părintească, lucru care m-a ajutat să mă integrez rapid și să mă simt ca și cum aș fi acasă. Știam că orașul Cluj-Napoca este un centru universitar puternic, în care toleranța și multiculturalismul se împletesc și dau farmec acestei urbe. În general nu m-am simțit niciodată discriminată pe motiv că aș avea alte origini. Au fost însă atitudini individuale care m-au făcut să mă gândesc la originile mele și să conștientizez importanța stereotipurilor în formarea atitudinilor vis-a-vis de un anumit grup social sau etnic.
Deși nu provin dintr-o familie rusofonă și stăpânesc bine limba română, la început m-am simțit puțin stânjenită de accentul meu. Au fost persoane care au găsit motive de amuzament în faptul că aveam un accent străin, însă situația s-a ameliorat în timp. La început evitam să spun de unde sunt pentru a mă pune la adăpost de posibile reacții. Acum am învățat să vorbesc cum se vorbește aici, dar mi-am schimbat și eu atitudinea față de această situație. Un alt motiv de tachinare este legat de necunoașterea contextului social și politic intern din Basarabia.
Am auzit de multe ori remarci de genul ,,știi ce a fost Imperiul Carolingian? Voi acolo nu învățați doar despre URSS?” sau ,,dar tu nu ai accent deloc!”. Cred că, în fond, aceste reacții pot fi înțelese. Orice identitate se definește prin raportare la o alteritate, acest fapt întărește resorturile interioare ale unei comunități. Din alt punct de vedere, fiecare om vine cu o educație, cu o experiență anterioară diferită de cea a comunității în care dorește să se integreze. Trebuie văzut omul, educația și aportul pe care-l aduce sau îl poate aduce comunității. Cred că este neproductiv să judeci o persoană prin prisma originilor sale. Pe de altă parte, și noi, veneticii, cum se spune, trebuie să fim atenți la comunitatea care ne îmbrățișează, să căutăm s-o îmbogățim pentru că aceasta devine grupul din care ne revendicăm.” – Veronica Onea, în Cluj de peste 8 ani.
Asimilarea viniturilor nu este doar o responsabilitate, ci și un avantaj pentru Cluj
Într-adevăr, asimilarea și „educarea” nou-veniților în spiritul valorilor urbane specifice Clujului poate fi dificilă, iar dacă, așa cum spune Veronica mai sus, nu există interes și atenție din partea acestora în direcția integrării în comunitate, devine și mai greu. Asimilarea și integrarea acestor „venetici” nu ar trebui resimțită însă doar ca un mare efort sau responsabilitate.
Să fim onești: există un impact mai mult decât pozitiv asupra dezvoltării Clujului realizat de oameni cu idei năstrușnice, cu resurse motivaționale, de mobilizare și activare comunitară extraordinară. Oameni care „târăsc” orașul acesta într-o continuă și armonioasă dezvoltare, îl reinventează și îi dau viață. Oameni care nu sunt, la origini, din Cluj și pe care nu i-a integrat în mod activ nimeni. Dar ne bucurăm de ei, ne mândrim cu ei, avem foloase de pe urma realizărilor lor. Și, totuși, sunt vinituri.
Întreaga dimensiune multiculturală a Clujului, care ne face atâta cinste, se clădește pe dinamica aceasta și versatilitatea oamenilor care, deși inițial străini unii de alții, ajung să contribuie enorm de mult la dezvoltarea orașului. Veți spune: „da, bine, nu despre ei e vorba, ci despre toți restul care x, y, z cutare lucru”. Un fenomen tipic când e vorba de segregarea grupurilor sociale: nu e niciodată un atac la persoană, ci la grup. Vinituri nu sunt prietenii noștri Alex și Mădălina, de prin Zalău, Maramureș sau Moldova, pe ei îi știm că sunt ok, ci restul din grupul lor de apartenență.
Iar de-aici putem trage și concluzia: să ne cunoaștem, pentru a nu ne înstrăina unii de alții.
În loc de concluzie, în loc de vinituri
Pentru a încheia într-o notă calmă și amuzată, după cum le stă bine ardelenilor, propunem să înlocuim viniturile cu zânituri.
La o căutare a termenului de „vinitură” pe dexonline.ro, am primit o trimitere simpatică înspre un alt cuvânt, care ne-a dus cu gândul la basmele din folclorul românesc. Mai puțin peiorativ, parcă, făcând trimitere la entități de basm provenite din alte lumi, dacă vedem străinii ca pe niște zâni, poate vom fi mai înțelegători și aceia dintre noi care și-au găsit țapul ispășitor pentru toate problemele urbane: avem ocazia să le arătăm, prin puterea exemplului, cum e Clujul, cum funcționează lumea asta din inima Transilvaniei.
Iar Clujul, prin excelență, ca oraș tipic ardelenesc, e plin de oameni calzi, primitori și faini. Sunt calitățile care te fac clujean get-beget, dincolo de locul în care a dat norocul să te naști. Să ne primim zâniturile cu drag și să ștergem treptat acel temporar și instabil „vremelnic” din definiție. Zâniturile și clujenii sunt unii și aceiași => o comunitate.
zânitúră, zânituri, (dzânitură, zinitură, vinitură), s.n. – (dial.) Străin, venetic; despre cel străin de neam, ce conviețuiește vremelnic alături de populația autohtonă. Tomi (2005: 85) susține că termenul se referă la invazia evreilor din sec. XVIII-XIX. Termen peiorativ. – Var. a lui vinitură, cf. dial. zini, zâni.
Iulia Marc, redactor Cluj.com Ghid Local
Cu ajutorul zâniturilor Patricia Labou & Veronica Onea
Zâni fotografi: Petric Victor, Nicoleta Iuoraș, Lucian Nuță, vermllllon
