Vine primăvara în Cluj și-n suflete

de | | 2 Minute

Vine primăvara în Cluj și-n suflete

De ce avem 4 anotimpuri? În zonele temperate anul este împărțit în 4 anotimpuri: primăvara, vara, toamna și iarna, determinate de înclinarea axei Pământului și rotația lui pe orbită în jurul Soarelui.

România are o climă temperat continentală de tranziție, specifică Europei centrale, unde iernile sunt friguroase, verile călduroase iar primăvara și toamna sunt considerate anotimpuri de tranziție.

Ce marchează însă începutul acestei primăveri? Renunțarea la gecile de iarnă, mărțișoarele cu mesajul #rezist, ghioceii pitiți printre trandafirii dopați, mirosul de iarbă proaspătă, explozia de culori sau sfârâitul renumiților mici de Someșeni?

Clujul este un oraș vivant, în care schimbarea anotimpurilor nu trece neobservată. Clădirile statice încep să prindă viață, natura captează cât mai mult soare și își expune întreaga paletă de culori.

Primăvara este anotimpul tranziției, al optimismului și al noilor începuturi. Rădăcinile își găsesc puterea să răsară din pătura de zăpadă, încep preselecțiile pentru cele mai talentate păsări ce vor încânta auzul trecătorilor, bara din troleu începe să nu mai fie atât de rece iar zebrele de pe Memo’ devin furnicare.

Se simte schimbarea în aer, note dulci de progres și accentele unei democrații adevărate. Clujul nu doarme și e pregătit să înflorească, an de an tot mai plin de promisiuni. Așadar, se anunță vremuri bune, evenimente pentru toate gusturile și piele de găină la reduceri.

Îndemn: Să ieșim din umbră și să ne hrănim cu soare!

Citate „adânci”:

„Primăvara e acea perioadă a anului când la soare e vară, iar la umbră e iarnă.” – Charles Dickens
„S-au îndrăgostit și merii.” – Costel Zăgan
„Vor putea tăia toate florile, însă nu vor putea opri primăvara!” – Pablo Neruda
„Primăvara este atunci când îți vine să fluieri chiar dacă ai pantofii plini cu apă.”– Doug Larson
„Chiar şi copacii în primăvară scriu poezii. Şi proştii cred că sunt flori.” – Donato Di Poce

Loredana Giță, redactor Cluj.com
Imagini: Lucian Iacob, Luminița Bercean, Alin Dobrin, Lucian Nuță
Pictură: str. Memorandumului