Viitorul muncii e hibrid
Ceea ce își doresc angajații s-a schimbat, iar modul în care se desfășoară munca s-a schimbat. Birourile vor trebui să se schimbe și să răspundă noilor nevoi ale muncii hibride. Conform unui studiu Steelcase desfășurat în 11 țări diferite, majoritatea angajaților și-ar dori să revină la birou cel puțin o parte din săptămâna de lucru, însă vor ca spațiile de lucru să îi ajute să îmbunătățească elemente ale experienței de muncă care au suferit în timpul pandemiei: conexiunile cu colegii, simțul de apartenență la organizație și starea de bine. În ultimii doi ani, zeci de idei de amenajare ale unor asemenea spații, create de specialiștii din echipa Steelcase din Cluj, au fost aplicate în birourile celor mai influente companii din lume.
O cercetare globală dezvăluie ce nevoi și ce așteptări au angajații în era sistemului de lucru hibrid
De la debutul pandemiei până în luna martie 2022, Steelcase a efectuat 12 studii la nivel mondial cu peste 57.000 de angajați și lideri de afaceri, pentru a înțelege impactul pe care l-a avut asupra modului în care oamenii și organizațiile vor lucra în viitor.
Cel mai recent studiu aplicat în rândul a 4.986 de participanți din 11 țări diferite, a arătat că 87% dintre aceștia vor să petreacă cel puțin o zi pe săptămână la birou. Întrebați însă de unde ar prefera să lucreze, 21% ar alege biroul companiei lor, în timp ce 45% ar prefera să lucreze de acasă, iar 34% dintre ei neavând o preferință anume.
Din studiu au reieșit trei constatări cheie:
- Oamenilor cărora le place să lucreze de la birou sunt cu 9% mai productivi, cu 30% mai conectați la cultură și cu 20% mai puțin predispuși să aleagă alt cadru de desfășurare a activităților lor.
- 55% dintre participanți sunt dispuși să lucreze mai puține zile de la distanță în schimb pentru un spațiu de lucru asignat la birou – deși își doresc autonomia și flexibilitatea muncii hibride, oamenii caută totodată libertatea de a alege și de a cultiva un sentiment de apartenență;
- Angajații optează pentru spații de lucru care le avantajează capacitatea de concentrare și prin intermediul cărora sunt susținute colaborările cele mai eficiente:
» 64% apreciază spațiile de colaborare hibride,
» 62% apreciază enclavele pentru o singură persoană destinate întâlnirilor hibride,
» 61% apreciază intimitatea pe care o poate oferi un spațiu personal la birou,
» 52% apreciază spațiile informale pentru a se conecta cu colegii.
Cercetarea Steelcase se centrează asupra impactului oferit de un spațiu de lucru optim în evoluția și dezvoltarea angajamentului, productivității și conexiunii dintre angajați. Accentul aici este pus pe cele mai importante principii în amenajarea spațiului de lucru, principii care pot modela și educa percepțiile oamenilor ce nu au o preferință bine conturată în alegerea acestui spațiu, dar și a celor care în prezent aleg să lucreze de acasă.
Talentele românești dau tonul unei experienței de lucru inovatoare
Steelcase Global Business Center din Cluj, care anul acesta aniversează 10 ani de existență, acționează ca un hub intern funcțional care sprijină întreaga piață EMEA (Europe, Middle East, Africa) și America de Nord, de la designeri și arhitecți care imaginează locurile de muncă pentru unele dintre cele mai mari companii din întreaga lume, până la echipe mai mici axate pe Retail & Work-from-Home care răspund cerințelor consumatorilor.
Clujul găzduiește 350 de angajați Steelcase cu expertiză în diverse funcții de înaltă calificare, de la IT (fiind a doua cea mai mare divizie de IT, după cea din SUA), la Workplace Design, Finanțe, Operațiuni, Marketing, Comunicare de brand și Resurse umane, generând pe parcursul celor 10 ani o cifră de afaceri de aproape 80 de milioane de euro.
„Suntem mândri că am găsit în Cluj un mediu propice pentru a dezvolta această echipă care se integrează bine în structura și cultura Steelcase. Având omul în centrul a tot ceea ce facem, ne bucurăm că am construit și dezvoltat de-a lungul acestor ani o forță de muncă diversă și inclusivă (având în funcții de conducere un număr impresionant de femei și bărbați). Biroul de la Cluj reprezintă, astfel, mai mult decât un simplu centru și a devenit o adevărată resursă de talente”, spune Mihaela Oltean, Managing Director la Steelcase în Cluj.
Lansată pe 7 septembrie, aniversarea celor 10 ani ai Steelcase la Cluj este marcată prin campania „Thank you, Cluj!” (sau “10xCluj”) care se va desfășura pe parcursul următoarelor trei luni, prin activități dedicate atât angajaților companiei, cât și comunității de afaceri sau tinerelor talente în căutarea oportunităților de dezvoltare profesională. Cu toții sunt invitați să împărtășească ceea ce anume apreciază în Cluj și motivele pentru care, precum Steelcase, sunt recunoscători comunității din acest oraș.
Despre Steelcase Inc.
Lider în industria serviciilor de business, Steelcase este o companie globală, cotată la bursă, cu venituri de 2,8 miliarde de dolari în anul fiscal 2022. Compania proiectează, produce și colaborează cu alte organizații de top pentru a oferi soluții de arhitectură, mobilier și tehnologie, toate accesibile printr-o rețea de dealeri, incluzând peste 800 de unități de distribuție Steelcase.
Surse: Raport Global Steelcase, Video Raport Steelcase