Vara in Cluj
Cluj. Vara? Soare, briza aproape oceanica, agitatie, caldura, strazi prea mult umblate? Nu. E vorba de un aer mai putin pamantesc, ce se aseaza cu finetea unei pene asupra locului-casa a mii de suflete, Cluj, aer ce nu aduce boli, molime, sau dureri sufletesti, ci entuziasm, pasiune si suflu de viata.
Aerul acesta nu a aparut din senin. Ci s-a format, cladit si metamorfozat intregul an, in sufletele noastre, ca o farama de cuget ce nu mai vrea sa plece. Si scos la lumina, prin noi insine, i-am dat viata. Suflet din sufletul nostrum. Ridicat la rang de materie spirituala, mai presus de fiinta omeneasca, ne domina cu drag si cu compasiunea unei mame. Si e frumos. Caci nu il tinem doar pentru noi.
Astfel, strazi imbacsite cu oameni par drumuri strabatute cu dor, izvoare nestavilite de iubire, tinerete si veselie, leagane de ganduri rele si zile proaste, alinare pentru cugetari obosite, chiar lumi paralele de taine, idei si secrete impartite cu viteza luminii de atat de multe suflete, printr-un pas. Si nu-ti mai pare angoasa, iti pare divin. Copacii par sa-si piarda cumpatul de atata stat in loc, si se avanta in suflarea nordului, incercand sa cuprinsa parca mai mult, si mai mult, maiestrii. Cladirile, parca stralucesc, zambitoare, sub haine poleite de atata istorie, trecut si frumusete, strajeri ai oamenilor. Stau mandre, caci lumina le prinde. Si aerul, aerul asta magic, se umple de minuni negustate de muritori, doar simtite. Si e destul.
Frumusetea nu sta doar la suprafata. Nu mai ai nevoie de zambete, priviri sau atingeri, poti sa vezi prin oameni, si in ei, poti sa-ntelegi, ca au inteles si ei la randul lor unde-I minunea. Fara timp de vorbe sau de gesture, impart ganduri, glasuri si canturi, toate nenascute, interioare, impart clipe crezute risipitoare, dar nesfarsite sub cerul de aur. Zilele nu se mai perinda, trecatoare, ci se traiesc din plin, si-apoi se aseaza intr-o carte nepretuita, ca frunzele la preset. Si-n timpul asta, sufletul, ah, sufletul, se-mbata de prea multa frumusete interioara cat si exterioara, omeneasca sau mai putin omeneasca, dar nascuta cu siguranta din perfectiune. Cugetul se transforma in vis.
Nu-mi pare fals, sau vorba desarte, nici film, sau paine ce se-mparte fiecarui om. Ci univers ce prinde viata pentru toti, nascut din suflete muritoare, botezat in vise. Univers ce pas cu pas devine mai putin pamantesc. Dumnezeiesc. Al meu, al tau, al lui, si-al tuturor. Cluj
Un articol de Iulia Nistor
Foto Kis Andrei
