Vara, Clujul nu doarme! Şi cum s-ar putea de altfel să dormi într-un muşuroi de distracţie cu iz tropical cum este Clujul? Făcând un sondaj printre tinerele speranţe ale Ardealului care abia au scăpat, unii de bac`, alţii de sesiune, mare majoritate a declarat astfel: Vara nu dorm!
Şi regula se pune la avizier! Cine o încalcă va plăti cu o porţie mare- foarte mare- de plictiseală. Păi cum poţi rata lansarea romantică a lampioanelor pe cerul superb al lui iulie? Cum poţi să nu te laşi sorbit de Chios-ul care îşi avântă spre navigare lebedele. Cum poţi să laşi un Someş să curgă singur, când ai putea şi tu să guşti din răcoarea plimbării pe faleză?
În ciuda asfaltului mutilat de urme de paşi de tineret, Clujul, dacă ar avea un petic de mare, nu ar fi prea departe de a oferi plăcerea pe care ţi-o oferă Costineşti-ul. Dar cine a spus că muntele nu poate veni la Mohamed? Când Clujeana, Sun, Olimpicul şi multe alte bazine te smucesc din toate părţile în toboganele lor întortocheate şi îţi oferă savoarea zilelor toride de vară îmbibate în răcoarea frappe-ului care dă pe dinafară de frişcă.
Un prieten îţi poti face oriunde. O gaşcă de asemenea. Un plan de distracţie- floare la ureche. Însă amintirile, doar clujenii ştiu prea bine cum să le păstreze. Nu le conservă, staţi liniştiţi- ci le fac de neuitat. Pentru că acolo unde toată vara muzica nu spune stop ritmului, acolo unde soarele părăseşte cerul mai târziu decât ar trebui, iar cafenele îşi atrag clientela sub cearceafuri de prăjituri exotice şi cocktailuri afrodisiace- acolo Clujul ştie că amintirea nu trebuie să se topească precum îngheţata de pe Eroilor, ci să se păstreze precum operele de la Muzeul de Artă, care pe timpul verii prind nuanţe aprinse de pasiune şi gelozie în fiecare atingere de pensulă, când se afişează în expoziţii si vernisaje, în ramele lor din bucăţi preţionase de lemn scump ce încadrează: portretul îndrăgostitului- şi al urâtului, peisajul mării – şi al pământului, zile ploioase- zile caniculare, nopţi cu tineri- pierduţi în defulare, o furtună în parc- o plecare din gară,
o amintire în palmă- o iubire de-o vară …
Şi iată reţeta pe care mulţi tineri clujeni o aplică şi la sfârşitul verii cu toţii se declară încântaţi- O fo` tare fain!
Ceea ce nu ne lipseşte la sfârşitul verii este… Da, aşa e- nostalgia. Nostalgia zilelor toride în care ne imaginam că pavajul din Piaţa Unirii nu este altceva decât nisipul pur de la mare. Nostalgia brizelor ce se despart de Someşul înfierbântat.
Nostalgia fiecărei bălăceli, a fiecărui meci trăit pe stradion, a fiecărei şuviţe încâlcite- pierudută în scoarţa copacilor din parc, pe ariile sărutărilor zburdalnice ale adolescenţei. Nostalgia fiecărui vis stins în amurgul verii sfârşite şi speranţa fiecărui vis născut în aurore tomnatice- spre vara care are să vină, dar care este de departe. Şi atunci, ne rămâne doar atât să mai spunem: Vara viitoare o să …
Un articol de Elisa Roff
Foto Alex Gaspar
