Cum e să fii vânzător în Oser? Experiențe în Piața de Vechituri a Clujului (Partea I)

de | | 4 Minute

Cum e să fii vânzător în Oser? Experiențe în Piața de Vechituri a Clujului (Partea I)

Eram sâmbătă la veșnica vizită în piața Oser și negociam prețul unui pandantiv cu un vânzător. Interacțiunea pe care am avut-o cu el m-a făcut să mă gândesc la câte momente amuzante au loc în târg între vizitatori și vânzători, așa că am pornit la vânătoare de experiențe din perspectiva de vânzător în Oser. 

Pentru cei care nu știu ce e Oserul, acesta este piața de vechituri a Clujului. Este locul unde găsești tot ce există pe lume și locul unde trebuie să mergi măcar o dată, căci e o adevărată aventură. Sfatul nostru e să te pregătești cu răbdare și energie, căci piața e mare și ca să găsești comorile ce se ascund pe sub mormanele de haine și obiecte trebuie să scormonești, nu-i glumă. 

Cum e să fii vânzător la Oser?

M-am pus așadar pe treabă și am discutat cu câțiva vânzători care au fost dornici să-și împărtășească experiența din Oser cu noi. Așa i-am cunoscut pe Rebeca și pe Antonio, doi tineri din Cluj care au luat totul din casă la sortat și-au plecat la Oser fără prea multe așteptări. 

Ca fiecare dintre noi, Rebeca și Antonio aveau prin casă lucruri de care nu mai aveau neapărată nevoie, așa că s-au organizat bine, au pus totul pe categorii, mai scump, mai ieftin, și s-au dus de dimineață în piața de vechituri. 

Cum e să fii vânzător în Oser Experiențe în Piața de Vechituri a Clujului (Partea I) 2

Antonio și Rebeca ne-au spus că experiența de vânzător la Oser a fost pentru ei una bună. 

„Nouă ne-a plăcut. Avem și noi latura asta de bișnițari, ne place să negociem, să vindem, să cumpărăm.”

Cei doi au vândut în Oser haine, încălțăminte, genți, produse de make-up, cărți și diferite obiecte pe care le-au mai găsit pe acasă. Printre poveștile amuzante pe care ni le-au relatat pe baza experienței lor de vânzători, ne-au povestit despre unul dintre clienții lor, un colecționar de tichete. 

„Noi chiar înainte să mergem la târg am fost la Mocănița (Maramureș) și încă aveam biletele în buzunar. A venit un domn colecționar de bilete și ne-a întrebat dacă nu-i vindem unul. Noi le aveam în buzunar doar pentru că nu le-am aruncat, și am zis la mișto că e 2 lei biletul, iar el a stat și a negociat să i-l dăm și pe celălalt. Dar biletele nici nu erau pe masă la vânzare”, ne-au zis cei doi râzând.

Cum e să fii vânzător în Oser Experiențe în Piața de Vechituri a Clujului (Partea I) 1

Primul lor client a sosit dis de dimineață, când încă nici nu aveau toată marfa pusă pe mese. Așa merg la Oser cei care vânează chilipiruri și antichități, încă de dinainte să răsară soarele. A negociat din prima pentru câteva machete de mașini și elicoptere: „îți dau pe asta 2 lei, pe asta 5 lei.” Așa funcționează treburile în Oser. Deși poate produsele tale valorează mai mult, te bucuri că le vinzi și scapi de lucrurile cu care ai venit. 

O altă experiență amuzantă de care au avut parte cei doi a fost și primul lor retur. 

„A venit o doamnă care a zis că ne dă 10 lei pe o pereche de pantofi și i-am dat, dar după 30 de minute a venit să-i dăm banii înapoi pentru că nu îi erau buni băiatului ei. I-am dat banii înapoi, că nu avea sens să ne certăm. Apoi, după câteva ore a venit un alt domn și i-am dat cu 15 lei, așa că am făcut profit 5 lei.”

Cum-e-sa-fii-vanzator-in-Oser-Experiente-in-Piata-de-Vechituri-a-Clujului-Partea-I

De știut pentru cei care se gândesc poate să vândă și ei la Oser este că oricât de organizat te duci, muncești degeaba. Tot de la Rebeca și Antonio am aflat că oamenilor nu prea le pasă de prețul expus, pentru că majoritatea merg acolo ca să negocieze. Dimineața merg cei care negociază „agresiv”, cei care sunt obișnuiți cu asta și care sunt mereu în căutare de comori. 

În final, după toate peripețiile, „experiența Oser” a fost pentru cei doi una pozitivă și vor să se întoarcă din nou atunci când vremea va fi mai călduroasă. 

„E fain vibe-ul, e amuzant. Decât să mergi să stai la mall, e altceva.” 

Un alt vânzător cu care am stat de vorbă este Andreea, studentă la FSPAC. După o curățenie generală, s-a gândit și ea să meargă la Oser să-și vândă hainele și încălțămintea.

@andreeagocia

Am zis sa o fac si pe asta, daca va place ce postez, va astept cu un follow ☺️ #oser #osercluj #oserclujnapoca #cluj #clujnapoca #romania #vandhaine #targ #targdevechituri

♬ Write This Down (Instrumental) – SoulChef

 

În cele două sâmbete în care a fost să-și vândă lucrurile în piața de vechituri a Clujului, Andreea a avut parte de o experiență care ne-a făcut să ne amuzăm pe cinste. O doamnă interesată de încălțămintea ei a negociat pentru două perechi de adidași, iar Andreea a acceptat oferta, doar ca să vadă, mai târziu, atunci când se plimba prin Oser, încălțămintea ei vândută la altă tarabă. Evident, cu un preț mai mare decât cel cu care i-a vândut ea. 

Andreei îi face plăcere să umble prin târguri și magazine second hand, iar pe TikTok poți să urmărești comorile pe care le găsește la fiecare vizită în Oser sau pe la magazinele de antichități din oraș.

@andreeagocia

Răspunde lui @Melissa Lorena siii tin sa mentionez ca desi am dat multe lucruri la 5 lei, s-au adunat ceva bani, deci e pont sa mergeti daca aveti multe haine stranse cu care nu aveti ce face😂 #oser #targ #vanzari #cluj #clujnapoca #osercluj #oserclujnapoca

♬ Lofi Vibes – Gentle State

Pentru necunoscători, hai să explicăm puțin și care e procesul prin care poți să vinzi lucruri la Oser. Am aflat de la vânzători că tot ce ai de făcut este să mergi dis de dimineață la piață, unde ai să aștepți la coadă și-ai să primești o masă (ori câte ai nevoie). Se merge pe principiul primul venit, primul servit, iar după ce ți-ai așezat obiectele pe masă trebuie doar să aștepți clienții. Există și abonamente pentru cei care vor să meargă în fiecare weekend, însă dacă vrei să mergi doar ocazional, o masă costă 20 de lei. 

Târgul se află pe strada Bobâlnei, nr. 65, și e deschis sâmbăta între orele  07:00 și 13:00.

Tu ce povești amuzante de la târg ai? Scrie-ne dacă ai fost vânzător la Oser sau dacă ești pasionat de umblat printre chilipiruri și noi vom împărtăși poveștile tale și cu cititorii noștri. 

Sursă foto: Andrei Șteopan