Ultimele zile de Playlist Challenge
Ai sansa sa fii VIP la Electric Castle si Untold
Mai sunt puține zile până când Playlist Challenge, provocarea lansată de Iulius Mall Cluj, își va desemna câștigătorii. Dacă ești fan muzică bună, nu rata șansa să mergi la cele mai tari festivaluri din România: Electric Castle și Untold.
Arată-ne că ești un bun cunoscător al hiturilor, iar Iulius Mall Cluj îți garantează distracția. Până duminică, 5 iunie 2016, te invităm să te înscrii în Playlist Challenge și poți fi unul dintre norocoșii care vor experimenta live atmosfera efervescentă de la Electric Castle și Untold. Tot ce trebuie să faci este să cumperi în valoare de minimum 100 de lei din magazinele Iulius Mall Cluj și să te înscrii la echipa prezentă în Atrium.
Alege festivalul la care îți dorești să mergi și programează-te la o sesiune de concurs, în intervalul orar 16.00 – 20.00. Ai trei minute să asculți muzica artiștilor invitați la marile evenimente și să demonstrezi cât de bine le cunoști repertoriul. În funcție de punctajul obținut în urma melodiilor ghicite, vei ocupa un loc în clasamentul final, afișat pe 5 iunie. Primii zece concurenţi care vor oferi cele mai multe răspunsuri corecte pentru Electric Castle şi primii zece pentru Untold vor fi premiați cu abonamente VIP. Următorii cinci clasați din fiecare categorie vor fi răsplătiți cu vouchere de cumpărături la magazinul U-man.
În plus, fiecare participant va primi o băutură energizantă, iar primii 20 de concurenţi ai zilei vor câştiga o Shopping Bag de Festival, în model unicat, realizată din materiale reciclate.