Turnul Pompierilor va putea fi vizitat și pe timp de noapte

de | | 2 Minute

Turnul Pompierilor va putea fi vizitat și pe timp de noapte

Veste bună pentru clujeni și turiști. Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că Turnul Pompierilor va putea fi vizitat începând de joi, 5 octombrie, și pe timp de noapte. 

„Începând de joi, 5 octombrie, Turnul Pompierilor (situat pe str. Tipografiei, nr. 7) – va putea fi vizitat de luni până duminică în intervalul 10:00-20:00, iar joia, programul este și mai lung, în intervalul 10:00-22:00.” – Emil Boc

Turnul Pompierilor va putea fi vizitat și pe timp de noapte (1)Turnul Pompierilor a fost recent modernizat și introdus în circuitul turistic al orașului în luna martie a acestui an. Obiectivul cultural a fost modernizat cu fonduri europene, iar de la deschidere până în prezent, peste 36.000 de persoane au vizitat clădirea care oferă o panoramă de 360 de grade asupra orașului. 

„Felicit inițiativa cetățenilor și a colegilor mei din primărie care au propus prelungirea programului de vizitare a Turnului Pompierilor”, a transmis Emil Boc. 

Turnul Pompierilor va putea fi vizitat și pe timp de noapte (2)

Intrarea în Turnul Pompierilor este gratuită, iar vizitatorii se pot bucura de expoziții de artă de mici dimensiuni (permanente sau temporare) aflate pe scara interioară și pot admira panorama orașului din vârful turnului.

Sursă foto: Facebook Emil Boc


Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.