Turnul Pompierilor văzut ca Turnul celor Trei Vârste, în cadrul concursului ce și-a propus să revitalizeze acest obiectiv istoric al Clujului.
Sâmbătă, 4 februarie 2017, de la ora 17:00, are loc festivitatea de anunțare a premiilor concursului „Turnul celor Trei Vârste”. Festivitatea are loc pe str. Iuliu Maniu, nr. 4, în sala de expoziții. Se va prezenta ideea concursului și a juriului, iar la ora 18:00 vor fi anunțați premianții. Expoziția de proiecte va putea fi apoi vizitată până pe 16 februarie 2017.
Concursul pentru revitalizarea Turnului Pompierilor a fost lansat oficial în 25 noiembrie 2016. Primăria își propune revitalizarea monumentului și reintroducerea acestuia în circuitul turistic. Turnul Pompierilor va fi un spațiu deschis, gazdă a evenimentelor culturale, permanente sau temporare.
Revitalizarea turnului presupune nu doar restaurarea aspectelor cu valoare de patrimoniu, ci și amenajarea obiectivului, regândirea spațiului interior și pietonalizarea străzii Tipografiei, în zona din jurul Turnului.
Provocarea concursului a fost de a identifica soluția cea mai bună care să pună în valoare partea istorică a Turnului, dar și să îl revitalizeze prin ameliorarea existentului și eventuala completare a acestuia.
Astfel, baza Turnului este reprezentată de unul din turnurile de intrare în incinta fortificată a orașului, construită în secolul XV.
Al doilea segment este reprezentat de o construcție neoclasică de secol XIX.
Vârful turnului actual este ocupat de o piramidă din tâmplărie de metal și învelitoare de sticlă, care este într-un stadiu avansat de degradare. S-a considerat oportună completarea celor două părți istorice, construite la distanță de patru sute de ani, cu un element relevant pentru arhitectura secolului XXI.
Turnul va deveni astfel, un simbol al vârstelor orașului, motiv pentru care numele concursului este „Turnul celor Trei Vârste”.
În concurs au intrat 25 de proiecte, iar juriul a avut sarcina de a alege trei proiecte câștigătoare. Acestea vor fi anunțate în cadrul festivității de sâmbătă.
Premiile concursului sunt următoarele:
I. 365.823 lei – valoarea estimată a contractului de proiectare.
II. 22.000 lei
III. 13.000 lei
„Chiar dacă procedura concursului de soluții este mai complexă și necesită mai mult timp, cred că administrația trebuie să aibă viziunea și responsabilitatea de a acorda respectul cuvenit moștenirii noastre istorice. Doar prin concursuri de soluții la care participă cele mai performante minți ale arhitecturii din țară și din străinătate se pot obține idei și proiecte valoroase” a declarat primarul Emil Boc.
„Decizia de a oferi un viitor unui monument istoric al Clujului prin intermediul unui concurs de soluții este o practică europeană care asigură obținerea unui rezultat final prin selecție valorică reală. Este o procedură care aduce beneficii atât orașului, cât și profesioniștilor. Sperăm ca această inițiativă să se permanentizeze și să se răspândească la nivel național, demonstrând capacitatea Clujului de a invova în dezvoltarea urbană sustenabilă”, a declarat arh. Dan Clinci, consultant tehnic al proiectului.
Juriul competiției este format din Ligia Subțirică (arhitect șef Cluj-Napoca), Șerban Țigănaș (președintele Ordinului Arhitecților din România), arhitecții Szabolcs Guttman, Irina Meliță, Adrian Hagiu, Ionuț Radu Filip, Oana Bogdan și directorul Casei Municipale de Cultură, Florin Moroșanu.
Acest proiect a fost organizat de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu filiala Transilvania a Ordinului Arhitecților din România. Evenimentul de anunțare a rezultatelor a fost organizat cu sprijinul Asociației Studenților Arhitecți și Asociației Clujul Comoară și este găzduit de Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail.
foto: Turnul celor trei varste & Tia Sîrca