Turist în Clujul vechi cu pălărie englezească
Iarnă la Cluj, la fel ca-n multe ierni friguroase. Dar frigul, zăpada și oamenii buni reprezintă farmecul Clujului de care se bucură orice străin. Au fost mulți călători de-a lungul vremii care au vizitat Clujul și care și-au notat impresiile. Alături de o cană cu ceai fierbinte sau o ceașcă de cafea povestirile de iarnă despre Clujul mai tânăr cu două veacuri sunt numai potrivite acum. Să ne punem pentru câteva clipe pălăria boemului scriitor englez John Paget, trubadur în Cluj prin anii 1835-1836. Și-o să vedem ce călătorie neașteptată o să iasă!
„Iarna se instalase de-a binelea, iar noi am decis să rămânem la Cluj, cel puțin pentru o vreme”, scria hoinarul englez, un pasionat al călătoriilor în întreaga lume.
Clujul era de pe atunci un orășel frumos:
„Este un orășel foarte frumos de vreo douăzeci și cinci de mii de locuitori ce se află pe valea Someșului, fiind înconjurat de dealuri din toate părțile. Este construit în jurul unei piețe mari, în mijlocul căreia tronează splendida catedrală gotică. Din această piață aproape toate străzile sunt perpendiculare.”
Străzile nu erau aglomerate de mașini, iar arhitectura caselor respecta o anumită rigoare:
”Străzile sunt mari, iar casele, deși sunt frumoase, au de obicei doar un etaj și niciodată mai mult de două”.
Ce-l făceau pitoresc erau zidurile, porțile și turnurile vechi, unele chiar funcționale:
„Zidurile vechi, porțile și turnurile care apărau odinioară orașul încă sunt în picioare, cel puțin în mare parte, și cred că încă se închid pe timp de noapte”.
În schimb, să călătorești cu trăsura pe drumurile ce te aduceau în oraș era o adevărată aventură:
„Am coborât dealul Feleacului cu o viteză enormă, căci caii slăbiți și hamul și mai slăbit nu aveau putere să frâneze. Nici noi nu ne-am simțit în siguranță până când am intrat cu rapiditate pe una din porțile învechite ale Clujului și până nu ne-am zăngănit cu trăsura pe pavajul accidental”.
Ajuns în oraș, primul care-ți oferea un loc de popas și de odihnă era hanul. La Cluj intrai repede în grațiile oamenilor chiar dacă erai un străin. Ospitalitatea clujenilor și modul natural în care întâmpinau turistul venit de pe alte meleaguri înmuia până și inima glacială.
„Un englez obișnuit cu rigiditatea, deși educat în stil englezesc, nu are cum să înțeleagă modul în care este primit un străin aici. Prima familie pe care am vizitat-o ne-a invitat să luăm prânzul și cina la ei de câte ori puteam”.
Ca niște prieteni de o viață, clujenii avertizau în privința unor semeni nu la fel de bine intenționați și-și puneau la dispoziție casa, masa pentru oameni pe care-i vedeau prima dată:
„- Veți găsi puțini oameni corecți în Cluj. Hanurile sunt proaste, așa că de câte ori nu sunteți ocupați, vă așteptăm cu brațele deschise la ora două pentru prânz și la ora nouă pentru cină”.
Aceste conversații nu erau de complezență. Invitația era făcută din toată inima:
„Nu era o simplă replică spusă din politețe, căci dacă lipseam o zi, singur venea un servitor să ne invite pentru ziua următoare”.
Clujenii de acum aproape 200 de ani erau primitori și săritori. Bunătatea rupea barierele de limbă, de religie ori cele datorate stilului de viață diferit.
„Nici nu mai are rost să spun că ne simțeam deja ca acasă în compania acestor oameni”, mărturisea englezul John Paget.
Redactor: Tia Sîrca
Fragmentele folosite în articolul „ Turist în Clujul vechi cu pălărie englezească ” sunt extrase din cartea „Ungaria Și Transilvania”, de John Paget, apărută la editura Casa Cărții de Știință.
Fotografii: volumul „Ungaria și Transilvania”, Vechiul Cluj, Wikipedia.
