„Tu reciclează, Lidl donează” și alte moduri de a reduce amprenta ecologică a festivalului Electric Castle

de | | 8 Minute

Cum reduci amprenta ecologică a unui festival de amploarea Electric Castle? Un obiectiv nu tocmai simplu de gestionat și atins, dar care ocupă un rol important în programele dezvoltate de organizatorii festivalului în ultimii ani. În așteptarea concertelor din acest an, ne-am făcut timp să explorăm zonele din festival și să urmărim demersurile sustenabile (ni s-a pregătit chiar un parc de distracții tematic în acest an!). 

Cu noi a stat de vorbă Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România, care ne-a și oferit mai multe informații despre aceste eforturi și despre implicarea companiei în cadrul festivalului. 

Începând cu anul 2017, partenerul strategic al festivalului a devenit, așadar, Lidl România. De-a lungul timpului, acest parteneriat a însemnat, pe lângă experiențele oferite participanților la festival, și dezvoltarea unor programe sociale cu impact la nivelul comunității din Bonțida

Școala din comună a fost renovată cu ajutorul fondurilor venite din partea Lidl România, iar copii din familii vulnerabile s-au bucurat de programe speciale de educație, implementate de Fundația Comunitară Cluj și World Vision, de asemenea cu sprijinul Lidl România. Dezvoltarea în plan turistic și cultural nu trebuie limitată, așadar, strict la experiența celor care vizitează un anumit loc (participanții la festival, în acest caz). Impactul trebuie resimțit la nivelul comunității locale – iar astfel de programe au reprezentat pași solizi în această direcție. 

În plus, fiecare ediție EC înseamnă și campanii de încurajare a colectării selective

„Încă din 2017, ne-am străduit să sprijinim Electric Castle pe acest drum al reducerii amprentei ecologice. În fiecare an, aducem îmbunătățiri, învățăm și  încercăm să facem lucrurile din ce în ce mai bine. Pe lângă demersurile de colectare selectivă, sprijinim, de asemenea, tot ce înseamnă curățenia din festival.”, ne-a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România. 

Nu poți să reduci amprenta ecologică a unui festival precum Electric Castle, însă, dacă nu reușești să-i implici pe festivalieri. Iar aici e nevoie de conștientizare, în primul rând, iar apoi de o contribuție activă. Deși procesul durează, perseverența, de la an la an, dă roade: 

„Cred că e primul an în care putem spune că am avut cu adevărat succes cu programul de colectare separată la aparatele speciale. Am primit fotografii din camping, de la colegii noștri, cu oameni care așteptau la coadă pentru a-și lăsa un pet sau o doză de aluminiu în aparat.” – Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

Colectarea separată a deșeurilor s-a făcut, de altfel, pe tot perimetrul festivalului, tot cu sprijinul Lidl România, la cele 80 de puncte de colectare separată (în 2019, au fost 60 de astfel de puncte). Campania în discuție are însă un dublu rol. 

O campanie 2 în 1: „Tu reciclează, Lidl donează”

Este vorba despre una dintre cele mai simple și cu impact campanii din cadrul festivalului: „Tu reciclează, Lidl donează”. E simplu: pentru fiecare PET sau doză de aluminiu colectată la aparatele speciale din festival, Lidl România donează câte 1 leu pentru  restaurarea castelului Bánffy. Fiecare participant la festival contribuie astfel la: 

  • limitarea impactului Electric Castle asupra mediului;
  • restaurarea castelului din Bonțida. 

În acest an, trei aparate de colectare separată automată au fost activate în cadrul acestei campanii: unul în camping, unul în zona Royal Food Court și unul lângă Royal Market, magazinul Lidl din festival. 

Din 2019 și până în prezent, Lidl România a donat astfel peste 340.000 de lei spre Transilvania Trust, fundația care se ocupă de restaurarea castelului. Din suma totală, 100.000 de lei au fost donați doar în anul 2020 de către retailer, deși festivalul nu a avut loc.

Tu recicleaza, Lidl doneaza - Amprenta ecologică a festivalului Electric Castle

Parc de distracții tematic: ASAP RECYCLING PARK

În premieră, în 2022, Lidl România a reușit să aducă în festival Armata Selectării Atente a Plasticului

„O premieră în acest an: am adus cu noi la festival și ASAP, un program inițiat de The Institute, pe care Lidl România îl susține financiar. Programul este adresat tinerilor, pentru ca aceștia să dezvolte o relație corectă cu plasticul. Este implementat în școli și, alături de componenta educațională, ASAP pune la dispoziție infrastructura și logistica necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dar și o componentă de trasabilitate. Aceasta din urmă reprezintă un beneficiu inclusiv pentru primării, care pot apoi raporta și cunosc exact traseul deșeurilor. Este un program pe care ASAP își dorește să-l extindă și scaleze la nivel național.” – Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

În cadrul Electric Castle, ASAP Recycling Park a însemnat o zonă dedicată activităților interactive și educative, atelierelor și jocurilor pe tema reciclării și upcycling-ului. Participanții au descoperit noi utilizări ale plasticului și au interacționat în premieră cu programul ASAP. 

„I-am adus în festival în încercarea de a-i pune în contact direct cu o parte din publicul lor. A mers extrem de bine, cu foarte multă lume prezentă la activități. Ceea ce este îmbucurător. Mi-au povestit colegii de la ASAP faptul că au venit tineri, elevi de liceu, din mai multe orașe ale țării, care au spus că știu deja de Armata Selectării Atente a Plasticului și că își doresc ca programul să ajungă și în școlile lor. Și-au lăsat numerele de telefon și au spus că vor vorbi cu directorii liceelor lor. E minunat să vezi că ASAP și-a atins scopul. E un rezultat palpabil.” – Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

ASAP Recycling Park - Lidl Romania

Combaterea risipei alimentare: Banca pentru Alimente

Păstrând tradiția de la ediția din 2019, și în acest an Banca pentru Alimente Cluj, cu sprijinul Lidl România, colectează produsele alimentare comestibile care nu s-au vândut pe durata festivalului. Acestea sunt distribuite apoi spre organizații non-profit, ajungând la persoane din medii defavorizate. 

„Banca pentru Alimente este un program pe care Lidl România l-a susținut de la început. Ni s-a părut valoros să îl aducem cu noi la festival. Drept urmare, ei nu ridică produse alimentare doar de la Lidl, ci din întreg festivalul. Pentru mulți vendori de mâncare poate deveni dificil să estimeze cu precizie cantitățile de alimente de care au nevoie la un festival; rămân astfel cu alimente bune de consumat. Banca pentru Alimente vine și ridică aceste produse în condiții de siguranță alimentară, fără a întrerupe lanțul frigului. Este important să ne asigurăm că ceea ce ajunge la beneficiarul final este de calitate. 

Sprijinul pe care-l oferim Băncii pentru Alimente e o modalitate prin care încercăm să ajutăm și festivalul să își reducă impactul asupra mediului – prin reducerea risipei alimentare.” – Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

În urma ediției din anul 2019, Banca pentru Alimente Cluj a colectat aproximativ o tonă de produse alimentare, dintre care 300 de kilograme au fost preluate de la zonele de vânzare organizate în festival de Lidl. 

„E nevoie de voință și perseverență; să crezi că, în cele din urmă, faci ceea ce trebuie.”

La edițiile Electric Castle din anii anteriori, am urmărit cu emoție și bucurie, întâi, apoi cu o oarecare dezamăgire (nu mai ținem minte la care ediție) modul în care participanții la festival au răspuns și s-au implicat în aceste campanii de încurajare a colectării selective. 

Profitând de prezența Cristinei Hanganu, am vrut să aflăm și perspectiva celor care le-au inițiat, mai precis am vrut să știm ce provocări au întâmpinat. 

„Demersurile de sustenabilitate sunt o provocare în cadrul unui festival care crește atât de mult. Da, în anii precedenți, introducerea în viața participanților la festival a acestor aparate speciale de colectare selectivă automată a fost o provocare. Dar în acest moment a devenit mai degrabă un reflex al oamenilor. O provocare a fost, de exemplu, și când am eliminat din magazinele noastre toate produsele din plastic de unică folosință și am pornit în căutarea unor alternative. 

Cu atât mai mult ne bucură faptul că răbdarea noastră își arată acum roadele. După primul an, am fi putut să constatăm că nu funcționează chiar cum ne-am dorit și să ne mulțumim că am încercat. Dar am perseverat. Evident că nu erau obstacole de netrecut, însă e nevoie de voință și perseverență; să crezi că, în cele din urmă, faci ceea ce trebuie.” – Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

Royal Market by Lidl - Electric Castle
Fotografie preluată de pe pagina de Facebook Lidl România

O echipă formată din 90 de oameni

În 2022, în premieră, au fost amplasate două magazine Lidl la Electric Castle. Clasicul Royal Market, disponibil pentru toți participanții la festival, a însemnat 670 mp, o ofertă de aprox. 470 de sortimente de produse puse în vânzare, special selectate pentru festival, dar la aceleași prețuri practicate în orice magazin Lidl. Cel de-al doilea magazin Lidl (Royal Express Market), de dimensiuni mai reduse (200 mp) și cu o selecție de 150 de tipuri de produse, a fost dedicat celor din camping. 

„În fiecare an, pe baza feedback-ului pe care îl primim de la clienții din festival, ne îmbunătățim selecția articolelor și adaptăm ce avem în magazin pentru a fi relevanți pentru ei și pentru a fi de ajutor. Încercăm să avem pe rafturi ce au ei nevoie, nu doar ce ne gândim noi că le-ar trebui. Știm că dimineața, pe la ora 12:00 adică, un lapte bătut e binevenit. Oamenii vin și își iau banane, mere, o roșie, celebrele produse de patiserie. În același timp, dacă au rămas fără încălțări (se întâmplă), dacă și-au uitat hanoracul mai gros acasă sau prin festival, dacă au nevoie de o pelerină de ploaie, le găsesc la noi.”  – Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

În timp ce Royal Express Market a funcționat cu o scurtă pauză matinală (intervalul 05:00-07:00), Royal Market a funcționat nonstop pe durata a patru zile de festival. Acest lucru a fost posibil datorită unei echipe de 90 de angajați Lidl, veniți din toate colțurile țării:  din Satu Mare, Baia Mare, Sibiu, Brașov, Buzău, Huși, Borșa, Zalău, Vâlcea, Carei, Vâlcea ș.a. 

„Turele sunt gândite în așa fel încât colegii noștri să se poată bucura și de festival. Este și unul dintre motivele pentru care vin. Dintre cei 90 de colegi prezenți la această ediție, o bună parte au mai participat, similar, la cel puțin încă o ediție Electric Castle în anii precedenți. Au revenit, ceea ce ne bucură, căci înseamnă că și pentru ei a fost o experiență plăcută. De asemenea, avem colegi care au fost în magazinul Lidl de la Electric Castle din 2017 începând, în fiecare an, de când Lidl România a devenit partener principal al festivalului.” – Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

Royal Fresh Bar by Lidl - Electric Castle
Fotografie preluată de pe pagina de Facebook Lidl România

Royal Grill, Royal Feast & Royal Fresh Bar

În preajma magazinelor Royal Market, participanții la festival au putut găsi și zonele de Royal Grill (două în acest an), adică un total de 16 grătare, cu spice bar, mese și scaune dedicate. 

„În 2017, de exemplu, când aveam o singură zonă de grill, aceasta a fost utilizată de peste 25.000 de participanți, pe când lumea nici nu era obișnuită cu ideea că îți poți lua tu carne proaspătă din magazin și îți poți face grătar în festival, alături de prieteni.” – Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

În completare, participanții la Electric Castle au putut regăsi Royal Feast, un open kitchen, de unde au putut servi mâncare proaspăt pregătită, dar și Royal Fresh Bar, cu sucuri și gustări pregătite din fructele și legumele din Piața Lidl. Toate ambalajele produselor din aceste zone (Royal Grill, Feast, Fresh Bar) au fost și în acest an biodegradabile.

Așa-numitele „activări” pe care un partener strategic sau sponsor al unui festival de amploarea Electric Castle le dezvoltă pot, așadar, să însemne mai mult decât branding. Sau pot să devină un altfel de branding, unul cu impact benefic în comunitate, dar și în modul în care știm să „consumăm” un festival. 

Reducerea amprentei ecologice e un obiectiv măreț și implementarea unor măsuri care să aibă un impact și mai mare (în zona de transport spre și dinspre festival, de exemplu) va necesita strategii bine puse la punct și multe eforturi. Dacă în urmă cu doar câțiva ani, programele de sustenabilitate nu păreau să fie tocmai un highlight al festivalului, iată că acum oamenii le-au integrat în experiența firească de festival. Mai mult, le și caută, le cer, le preferă. 

Keys of Light by Lidl - Electric Castle
Keys of Light, una dintre experiențele oferite de Lidl România participanților la festival. Fotografie preluată de pe pagina de Facebook Lidl România.