Tu ce faci de Revelion? Reîntoarceri și semnificații

de | | 4 Minute

Ne-am întrebat atât de mult unii pe alții, an de an, încât „Tu ce faci de Revelion?” devenise un fel de salut, un laitmotiv al lunii decembrie (și noiembrie?). Un fel de „ce mai faci” fără semnul întrebării, căci rosteam cuvintele, adesea, mai mult din inerție, decât din sinceră curiozitate în legătură cu modul în care cei din jurul nostru făceau trecerea spre Anul Nou. La fel ca toate sărbătorile, simțeam că Anul Nou își pierdea din semnificație. Devenea o corvoadă organizatorică. Ce facem, unde mergem, cine mai vine, ne convine cine mai vine, ce mâncăm, ce bem, unde dormim, transport avem, cât costă. La fel ca orice dată prestabilită în calendar, venea cu o presiune – căci îți convenea ori ba, erai voios sau nu, aia era ziua. Nu poți muta Anul Nou în funcție de starea de spirit sau de sănătate.

Cândva la miezul nopții, te opreai, poate, din euforia sărbătorii – una, poate, chiar autentică și sinceră, priveai câteva clipe în jur și te întrebai oare care-i sensul întrunirii, ce facem noi toți aici, împreună, de ce? Clipa trecea, numărătoarea ajungea la final, 3, 2, 1 …! Și gata, Anul Nou. Pe măsură ce trec anii, clipele acestea de căutare a semnificațiilor în sărbătorile care par a fi în viața noastră din…totdeauna, se adună. Auzi tot mai des în jurul tău că „nici sărbătorile nu mai sunt cum erau” sau că „și-au pierdut farmecul”.

Poate bombardamentele comerciale și suprasaturația de oferte o fi fost de vină. Suntem consumatori și ne-am consumat și sărbătorile. Poate. Sau poate cândva, pe drumul nostru spre progres și dezvoltare, ne-am pierdut prezentul. Bucuria de a fi acum, aici. Ne simțim stupizi dacă ne entuziasmăm prea mult din orice. Te bucuri că vine Crăciunul? Se vor găsi oameni să vocifereze că totul e fals acum, că e greșit să te bucuri de superficialitate. Vrei să faci o donație sau cadouri cuiva care simți că ar avea nevoie? Ești privit cu toleranță îngăduitoare și o doză bună de criticism în priviri: tot anul nu ai avut timp, doar acum în decembrie?! Iar tu ești cel mai înverșunat anti-tot dintre toți. Cel care nu te lasă să te bucuri. Nu mai găsim semnificația sărbătorilor pentru că nu mai suntem ancorați în ele, cu adevărat, nu le mai trăim intens, prezenți.

Și nu ne-am mai întrebat…

Apoi, Anul Nou a însemnat și „2020”, și „pandemie”, și „distanțare”. Și ne-am distanțat nu doar fizic, ci de tot. Apoi, nu ne-am mai întrebat unii pe ceilalți „Tu ce faci de Revelion?. Poate doar cu jumătate de gură. Apoi, ne-am dorit un An Nou ca înainte. De la 2022 ce ne dorim?

În esență, Anul Nou reflectă percepția omului asupra timpului. Dacă simți că e prea comercial totul, poate vei găsi amuzant faptul că în societățile primitive, tocmai acesta era sensul. Anul Nou era dominat de aspectul agrar (deci economic și comercial), marca ridicarea interdicțiilor asupra noilor recolte. De la un popor primitiv la altul, de la un an nou la altul, oamenii aveau încă de pe atunci conștiința unui sfârșit și al unui început de perioadă.

Îngropatul anului

Oamenii credeau în regenerarea timpului și a vieții. Ritualurile de purificare (de păcate, de boli, de demoni), de imitare a haosului primordial (orgii colective, inversarea statutului social), urmate de ritualuri de regenerare a timpului și de trecere de la haos la cosmos si ordine, ne arată că omul arhaic era, într-o oarecare măsură, anti-istoric. Totul se regenera. Trecutul era trecut. Timpul era ciclic. Se trăia în prezent.

Tu ce faci de Revelion

Plugușorul românesc, atât de îndrăgit în copilărie, dar uitat și aproape absent în Revelionul urban, are și el puternice substraturi agrare. Cetele de colindători zdrăngănesc clopoțeii și fac un soi de invocări magice și urări agrare pentru noul an.

„Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați.
S-a sculat mai an, Bădica Traian
Și-a-ncălecat pe-un cal învățat,
Cu șaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâie de mătase,
Cât vița de groase.
Și în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Ca s-aleagă-un loc curat,
De arat și semănat.”

În Bucovina și în Moldova, Jocul Ursului – moștenit de la dacii care considerau ursul un animal sacru, are la origine ideea de purificare și fertilizare a solului la început de an. Ca și pretutindeni, timpul și viața sunt regenerate și în tradițiile românești.

Înainte de a-i spune revelion (termen împrumutat din limba franceză, cu semnificația aproximativă de „trezire”), noaptea de trecere dintre Anul Vechi și Anul Nou se numea ,,Îngropatul Anului”. Iată cum un mod arhaic de a percepe timpul a fost păstrat în substraturile sărbătorilor contemporane. Ce facem de Revelion? Sărbătorim încheierea unui ciclu temporal și începutul altuia. Îngropăm metaforic ultimul an, cu bune și rele, și începem să trăim din nou.

În ce mod alegem să facem acest lucru e aproape irelevant. Putem merge la vreo cabană în vârf de munte, putem opta pentru ceva mai rafinat și elegant alături de familie sau persoana iubită sau pentru ceva relaxant, recreativ, alături de oameni dragi. Putem să ne dăruim timp doar nouă, fără prezența altora, să ne liniștim după un an plin de provocări și nesiguranță, să ne regenerăm și noi odată cu Anul Nou. Să ne reîntoarcem la ce-i important. Că petrecem ori că ne odihnim – orice ar însemna acestea pentru fiecare dintre noi, de Revelion, fie și pentru câteva momente, sărbătorim eliberarea de trecut și bucuria începutului. Părăsim haosul pentru a păși în Cosmos 🙂

Păstrând semnificațiile sărbătorilor prezente în mintea noastră, ne este mai ușor să le simțim rostul și autenticitatea. Indiferent de ce faci de Revelion, în esență, vei sărbători prezentul și viața


Redactor: Iulia Marc
Foto: Rareș Sicoe (peisaje de iarnă) și Flegner Călin (artificii în oraș)