Trenulețul Veseliei la Polus Center

de | | < 1 Minute

Trenulețul Veseliei la Polus Center

 

Copiii au parte de o nouă surpriză la Polus Center. Începând de mâine, micuții vor putea călători prin centrul comercial din inima Transilvaniei cu Trenulețul Veseliei.

Toată lumea la vagoane! Începând de mâine, toți copii ce vor veni la Polus vor avea ocazia să călătorească gratuit prin centrul comercial în vagoanele Trenulețului Veseliei.

Trenulețul va circula în perioada 13 noiembrie – 15 noiembrie 2014, pe coridoarele centrului comercial, între orele 10,00 – 22,00. Având o lungime de aproximativ 12 metri, acesta va fi format din 4 vagoane plus locomotivă, și va pune la dispoziție un total de 18 locuri pentru micuți.

Trenulețul Veseliei are motorizare electrică și este adus în premieră la Polus Center de către compania BMZ, ce produce trenuri de agrement destinate zonelor turistice, centrelor comerciale, expozițiilor și zonelor pietonale, ca mijloc de transport.
Mai multe detalii se găsesc pe www.trenuleteturistice.ro

Polus Center Cluj este cel mai întins centru comercial pe un singur nivel din România şi cel mai mare complex multifuncţional din Transilvania. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp, Polus Center Cluj înglobează peste 186 de magazine, printre care un multiplex cu 8 săli de cinema şi un hipermarket Carrefour şi pune la dispoziţia clienţilor săi 2.500 de locuri de parcare. Polus Center Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea Immofinanz Center Management România SRL.