Trei proiecte de artă experimentală vor fi finanțate prin fondul Jazz in the Park. Care sunt proiectele alese și cum poți dona
Festivalul Jazz in the Park desfășoară pentru al doilea an la rând Fondul Jazz in the Park, o inițiativă care își propune să valorifice comunitatea Jazz in the Park dând șansa participanților să facă un gest care apoi se materializează prin susținerea unor proiecte pentru întreaga comunitate. Anul acesta, organizatorii festivalului vin în sprijinul artiștilor locali prin oferirea unui fond care e atent atât la procesul creativ prin care artistul trece și la nevoie acestuia, cât și la rezultatul final.
Ce proiecte vor primi finanțare
Organizatorii Jazz in the Park și-au propus ca în acest an să strângă din donații cel puțin 15.000 euro, bani cu care vor finanța minim 3 proiecte artistice și comunitare. Campania de donații începe sâmbătă, la Picnic in the Park. Atunci vor fi prezentate proiectele, iar cei interesați vor putea discuta cu reprezentanții proiectelor selectate de juriu.
„Suntem încântați atât de proiectele care au aplicat, cât și de cele selectate pentru a fi finanțate. Sunt trei idei din zone artistice diferite, fiecare cu niște puncte tari: Moara va fi o construcție de care se va putea bucura întreaga comunitate locală; Măscărici e un proiect cu un mare potențial antreprenorial; Our Envinronment Remixed cucerește prin inovație și dă glas chiar casei festivalului nostru. Sperăm să reușim să finanțăm mai multe proiecte. Asta depinde de noi și de comunitatea festivalului”, declară directorul festivalului Jazz in the Park, Alin Vaida.
Iată descrierea proiectelor care vor fi finanțate în urma campaniei de donații:
Moara
Moara este un proiect care constă în construirea unei instalații din lemn sub forma unei punți sau a unui loc de șezătoare. E vorba despre un pod pietonal care va fi ridicat peste Canalul Morii, într-un loc cu verdeață unde oricine va putea să evadeze din aglomerarea urbană. Inițiatorii proiectului își propun astfel să recupereze o parte din istoria industrială și umană a Clujului de altădată. Proiectul îmbină artele vizuale cu sculptura și dulgheria. Locul în care va fi amplasat podul pietonal va fi stabilit în urma unei documentări și în colaborare cu autoritățile locale.
Jazz of the Park – Our Environment Remixed
Sunetele parcului pot să creeze muzică, iar fiecare dintre noi putem contribui la un astfel de proiect. Ideea presupune realizarea unui pupitru de muzică electronică care să funcționeze pe baza sunetelor înregistrate în parc. Sistemul va fi gândit pentru interacțiune astfel încât fiecare vizitator va avea ocazia să creeze muzici electronice din sunetele copacilor, păsărilor, mediului în care va fi amplasat sistemul de sunet.
Măscărici-reinterpretarea cărților de joc multiculturale
26 de ilustratori grafici își unesc talentul pentru a crea un set special de cărți de joc. Fiecare ilustrator își folosește propria imaginație în stabilirea elementelor ce compun îmbrăcămintea țării alese. Este o reinterpretare contemporană a Păcăliciului pe care l-am jucat când eram mici. Se îmbină astfel artele vizuale cu designul.
În cazul în care clujenii vor dona mai mult de 15.000 euro, vor fi susținute și următoarele proiecte, în ordinea stabilită de juriu: Glow, Reintegrare și Teen Spirit. Glow este un proiect de artă vizuală care transformă ramurile și frunzele unui copac în spațiu de proiecție, Reintegrare urmărește realizarea de aplicații interactive create de sunet, formă și lumină, care compun o instalație formată din sculpturi acustice. Scopul proiectului Teen Spirit este realizarea unei producții aflate la confluența dintre teatru, muzică, arte plastice și performance care să promoveze dialogul intercultural și cel între generații.
În total 39 de proiecte au fost depuse de către artiștii clujeni interesați să intre în Fondul Jazz in the Park. În alegerea proiectelor, juriul a ținut cont de fezabilitatea proiectelor, relevanța lor, calitatea artistică, inovație și modalitățile de promovare propuse.
Cum poți dona
Campania de donații pentru proiectele selectate începe sâmbătă, la Picnic in the Park. Clujenii vor putea dona prin achiziționarea unui bilet neobligatoriu, la Picnic in the Park și la festivalul Jazz in the Park, iar din 16 mai biletele neobligatorii vor fi disponibile și online, prin rețeaua BiletMaster.ro, la prețul de 10 lei.
Din juriul Fondului Jazz in the Park fac parte Rariţa Zbranca – manager cultural, Ruxandra Hurezean – jurnalist, Răzvan Luca – arhitect, Paul Bucovesan – art director și Meda Corovei – coordonatorul Fondului Jazz in the Park. Fondul Jazz in the Park este susținut de Primăria și Consiliului Local Cluj-Napoca și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Parteneri: BCR, Staropramen, Iulius Mall. Susținători: Daisler Print House, Hola Media, Compexit.
Despre Fondul Jazz in the Park
Fondul Jazz in the Park este prima inițiativă de acest gen din România și s-a născut din ideea că accesul la festival este gratuit și că suntem o comunitate care atunci când se mobilizează pentru o cauză poate produce efecte vizibile.
Fondul dă putere și substanță acestei comunități. Dacă festivalul adună oamenii la un loc, Fondul valorifică într-un mod vizibil această adunare. Biletul neobligatoriu prin care se poate dona este un o inovație în strângerea de fonduri.