Noi trasee în Cheile Turenilor: circuitul versanților și traseul spre Cheile Turzii

de | | 3 Minute

Două noi trasee în Cheile Turenilor

Cheile Turenilor devin tot mai primitoare pentru cei care vor să facă drumeții în natură! Două noi trasee în Cheile Turenilor au fost puse la punct de către Serviciul Salvamont-Salvaspeo Cluj: un circuit al versanților și un traseu de legătură spre Cheile Turzii. Dezvoltarea acestei zone din punct de vedere turistic vine ca o continuare a demersurilor făcute în toamna anului 2018, când Salvamont-Salvaspeo Cluj a realizat traseul prin defileu, pe firul apei, echipând versantul stâng cu scoabe metalice și cabluri din oțel.

Circuitul Cheilor Turenilor (circuitul versanților) | punct albastru

Cei care își doresc să se bucure de o priveliște deosebită asupra defileului, pot parcurge circuitul versanților, urmând traseul marcat cu punct albastru. Având o lungime de 4,5 km și cu o diferență de nivel de 260 m, traseul poate fi parcurs indiferent de sezon, fiind unul de dificultate scăzută.

Pornirea se face din fața Centrului de Informare Turistică din Tureni. Urmăriți poteca pe creasta versantului drept, depășiți toate formațiunile stâncoase, cotiți apoi la stânga și coborâți prin Pădurea Copandului. Ajuns în avalul defileului, traseul va continua apoi, la întoarcere, pe versantul stâng al cheilor, urcând pe culme (în zona Țancurilor) și revenind apoi la punctul de pornire. Acest traseu nu intră așadar prin defileu, pe firul apei, ci le permite drumeților să admire Cheile Turenilor de sus, de pe versanți.

Traseu prin Cheile Turenilor 2
Foto Cluj.com: priveliște de pe versantul stâng

trasee cheile turenilor circuit

 

Traseu de legătură Cheile Turenilor – Cheile Turzii | triunghi albastru

Al doilea traseu face legătura între Cheile Turenilor și Cheile Turzii. Având o lungime de 9,4 km și o diferență de nivel de 300 m, traseul este marcat cu triunghi albastru și se poate parcurge pe toată durata anului. În funcție de condiția fizică a turiștilor, ruta poate fi parcursă în 3 – 5 ore.

Punct de plecare: parcarea din fața Centrului de Informare Turistică din Tureni.
Traseu: defileul Cheilor Turenilor – Pădurea Copandului – Autostrada Transilvania (subtraversare) – Izvorul Romanilor – Pădurea Vapa – Cheile Turzii
Punct final: în zona refugiului Salvamont Cheile Turzii.

traseu prin Cheile Turenilor (1)
Foto Cluj.com – la intrarea în defileu

Parcurgerea defileului Cheilor Turenilor, ca parte din traseu, face ca acesta să fie considerat a fi unul de dificultate medie. Versantul stâng al cheilor a fost echipat cu scoabe metalice pentru picioare și cabluri din oțel, pentru a permite trecerea prin defileu și evitarea traversării apei. În acest scop, este necesar un echipament minim alcătuit din ham, cască și lonje. Defileul se poate parcurge și pe vechea potecă turistică, însă doar dacă Pârâul Racilor nu este mare. Această variantă necesită și traversarea apei de câteva ori. Despre experiența noastră prin defileu puteți citi aici » Traseu prin Cheile Turenilor: pe firul apei, prin defileu.


Foto Salvamont-Salvaspeo Cluj, 2018 – traseul prin Cheile Turenilor, prin defileu


Sursă informații: Salvamont-Salvaspeo Cluj
Fotografii: Cluj.com & Salvamont-Salvaspeo Cluj
Vopselele necesare pentru realizarea acestor trasee au fost donate de către compania Policolor.