Transylvania Youth Guitar Competition
O nouă competiție de chitară clasică va începe în această lună la Cluj-Napoca. Transilvania Youth Guitar Competition este un proiect care vine în întâmpinarea tinerilor ce îndrăgesc chitara clasică și muzica ei. Evenimentul este organizat de către Asociația de Chitară Transilvania.
Asociația de Chitară Transilvania (ACT) este o asociație profesională non-profit reprezentând un forum activ al chitariștilor și al iubitorilor chitarei, propunându-și să dezvolte și să promoveze fenomenul chitaristic din România. ACT a fost înființată la data de 13 ianuarie 2006, la inițiativa conf. univ. dr. Constantin Andrei și a asist. univ. dr. Ștefan Trifan, actualmente cadre universitare la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.
Unul dintre cele mai mari proiecte ale organizației este binecunoscutul festival clujean de chitară clasică Transilvania International Guitar Festival (TIGF) care anul trecut a sărbătorit aniversarea a 20 de ediții consecutive. Anul acesta, Asociația de Chitară Transilvania continuă misiunea dezvoltării școlii chitaristice clujene și naționale prin organizarea concursului Transilvania Youth Guitar Competition, un proiect care încurajează toți tinerii chitariști pasionați ai muzicii clasice să-și fructifice talentul într-un eveniment marca #transilvaniaguitar.
Prima ediție a acestei noi competiții este organizată cu sprijinul Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, partener principal al TYGC. Concursul se va desfășura în Cluj-Napoca, pe 25 februarie 2023, în format live la sediul școlii. Înscrierile se pot realiza în perioada 1 – 18 februarie 2023, direct pe site-ul competiției. TYGC este un eveniment marca #transilvaniaguitar pentru tineri chitariști, făcut de tineri chitariști.
Programul complet și detalii despre TYGC vor fi anunțate curând pe paginile oficiale ale concursului.