Transport public nepoluant la Cluj: demersuri inițiate | #ClujulVăzutAltfel

de | | 2 Minute

Transport public nepoluant la Cluj: demersuri inițiate pentru achiziționarea a 30 de autobuze electrice, 50 troleibuze și 24 tramvaie la Cluj

Primăria Cluj-Napoca continuă demersurile de dezvoltare și încurajare a transportului public în oraș, de această dată vizând susținerea transportului electric nepoluant. Astfel, prin Axa 4 din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, municipiului nostru îi este alocată suma de 45 milioane de euro.

Primăria a depus deja cereri de finanțare de peste 100 de milioane de euro în scopul susținerii și dezvoltării transportului public nepoluant în Cluj, prin achiziționarea de:

  • 30 autobuze electrice
  • 50 troleibuze
  • 24 tramvaie

„Până acum, am depus cereri de finanțare în procent de aproximativ 220%, conform precizărilor că vor fi alocate sume suplimentare în baza documentelor europene și guvernamentale care permit supracontractarea cu până la 200%. De asemenea, suntem pregătiți pentru situația în care se vor realoca bani de pe alte programe operaționale sau în eventualitatea în care nu se depun suficiente proiecte la nivel național.

Cererile de finanțare intră în faza de evaluare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest urmând ca, după ce acestea trec de toate etapele de evaluare, să fie transmise către Autoritatea de Management a POR pentru semnarea contractelor de finanțare.

Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public vor susține și din resurse proprii, pe lângă fondurile europene disponibile, trecerea la un transport public nepoluant în oraș, după modelul orașelor europene cu politici publice de susținere a transportului public nepoluant.” – este specificat pe pagina oficială de Facebook a primarului Emil Boc.