Toate zborurile duc la Cluj

de | | 3 Minute

Toate zborurile duc la Cluj

Prima școală de stewardese din România, susținută prin fonduri europene, a fost înființată la Cluj. Aceasta funcționează începând din anul 2014, iar, până în prezent, aici s-au pregătit 564 de tinere aspirante la titlul de însoțitoare de bord.

Oferta școlii de stewardese din Cluj este atragătoare nu numai pentru tinere din județul Cluj, ci și pentru fete din întreaga țară. Astfel, la cursurile proiectului „Însoțește-ne la bordul carierei” s-au înscris tinere din Bucureşti, Piteşti, Braşov, Craiova, Suceava, Timişoara, dar și din Galaţi.

Ideea proiectului îi aparține firmei RSC Consulting și a fost atât de convingătoare încât a reușit să atragă fonduri de finanțare europene. De altfel, reprezentanții companiei RSC Consulting vorbesc de o premieră, și anume că proiectul gândit de ei este sigurul din UE care a primi bani europeni pentru a instrui tineri în meseria de însoțitor de bord. Mai mult, reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene au numit proiectul de la Cluj „Proiect de Succes” pentru România.

Scoala de stewardese 1

Câteva proaspete absolvente ale școlii de Stewardese de la Cluj și-au exprimat impresiile cu privire la pregătirea făcută pe parcursul a celor trei luni de specializare. „Mi-a plăcut foarte mult atmosfera din cadrul cursurilor, colegele au fost foarte prietenoase și deschise, iar profesorii foarte dedicați meseriei lor”, spune o clujeancă.

„Lectorii au fost foarte înțelegători și practici. Au atins subiectele importante care ne vor folosi în viitor”, este de părere o tânără din Brașov. „Mi-a plăcut mult ideea principală a proiectului și odată ajunsă la această școală am cunoscut oameni de la care am învățat multe lucruri. Mi-am făcut mulți prieteni. Profesorii au fost excepționali.”, afirmă o altă fată drăguță, originară din Suceava.

Maria ține neapărat să le mulțumească profesorilor care au îndrumat-o: „Sunt extrem de fericită că am avut ocazia să fac parte din acest proiect. Le transmit lectorilor toate mulțumirile și aprecierea pentru că au avut capacitatea de a ne transmite atât de multe informații și experiențe”.

În trei luni de cursuri, participantele sunt instruite de piloți, foști piloți, stewardese sau foste stewardese cum să gestioneze relația cu pasagerii, învață despre conceptele de securitate ale zborului, ale transportului de bunuri periculoase. Sunt familiarizate cu teoria zborului, cu noțiuni de meteorologie și sunt învățate să se descurce în situații limită, supraviețuirea în caz de incendiu, primul ajutor. Practica o fac pe un simulator şi în bazinul de înot de la Bazinul Olimpic de la Universitatea „Babeș Bolyai”, unde sunt simulate situaţii de amerizare a avionului.

Școala de însoțitor de bord de la Cluj este recunoscută în toate țările din cadrul Uniunii Europene și are acreditarea Ministerului Muncii și a Autorității Aeronautice Civile Române.

stewardesa

Din această toamnă, în luna octombrie, compania RSC Consulting lansează un nou curs de pregătire ca însoțitor de bord. Cerințele de selecție pentru „Școala de Însoțitori de bord” sunt: cunoașterea limbii engleze, aspect fizic plăcut, stare de sănătate excelentă, proporționalitate între înălțime și greutate.

„Oferta se adresează, atât femeilor cât și bărbaților care doresc să profeseze în această frumoasă meserie. Dacă ne întrebați ce ne recomandă, vă răspundem. Din cele 564 de absolvente, 90 s-au angajat ca stewardese imediat după absolvirea cursului nostru, iar, în urma evenimentelor de selecție organizate de RSC Consulting, peste 100 de tinere românce au încheiat contracte de muncă cu mari companii de aviație”, spun reprezentanții RSC Consulting.

Mai multe detalii despre Școala de Stewardese și despre înscriere mai jos.

www.facebook.com/RSC.CONSULTING?fref=ts