Toamna Muzicală Clujeană continuă cu serate camerale, cursuri de măiestrie şi concerte simfonice

de | | 4 Minute

Toamna Muzicală Clujeană continuă cu serate camerale, cursuri de măiestrie şi concerte simfonice

Cel mai longeviv festival de muzică clasică din România, Toamna Muzicală Clujeană, are loc anul acesta în perioada 3-24 octombrie 2014.

După inaugurarea ediţiei a 48-a în 3 octombrie, cu audiţia Simfoniei a V-a de Gustav Mahler şi Concertul pentru vioară semnat de Johannes Brahms, alături de invitaţii noştri, dirijorul Stefan Geiger şi violonista Cristina Anghelescu; am continuat cu un prim eveniment dedicat aniversării compozitorului Cornel Ţăranu (80 de ani), în 5 octombrie la Academia de Muzică „Gh. Dima”, împreună cu ansamblul fondat şi condus de acesta – Ars Nova, Corul Filarmonicii condus de maestrul Cornel Groza, soliştii Tiberius Simu şi Cristian Hodrea, şi actorul Anton Tauf; iar în 6 octombrie, într-o locaţie nouă pentru melomanii festivalului Filarmonicii, sala Studio a Fabricii de Pensule, artişti ai Filarmonicii Banatul, alături de saxofonistul Daniel Kientzy, care a acoperit toată partea instrumentală a spectacolului, au interpretat opera Orestia III – Eumenidele, compusă de Aurel Stroe după tragedia lui Eschil, o adevărată capodoperă a muzicii noi.

Festivalul îşi continuă demersul muzical cu o primă Serată camerală cu Claudio Veress – vioară, Tytus Miecznikowski – violoncel şi Jakub Tchorzewski – pian, miercuri, 8 octombrie, de la ora 19, în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi Recitalul de pian susţinut de Dana Borşan joi, 9 octombrie, de la aceeaşi oră, pe scena Colegiului Academic.

Miercuri, 8 octombrie 2014, ora 19
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Sala Reduta

Serate camerale
Recital
Claudio Veress – vioară
(Elveţia)
Tytus Miecznikowski – violoncel
(Polonia)
Jakub Tchorzewski – pian
(Polonia)

Franz Schubert – Notturno în Mi bemol major, op. 148
Ludwig van Beethoven – Trioul cu pian în Re major, op. 70, nr. 1

Sándor Veress – Sonata pentru pian
– Sonatina pentru vioară şi violoncel
– Trio Tre Quadri

Joi, 9 octombrie 2014, ora 19
Colegiul Academic

Serate camerale
Recital de pian

Solistă: Dana Borşan

Ludwig van Beethoven – Sonata în re minor, op. 31, nr. 2
Robert Schumann – Studii simfonice, op. 13
Johannes Brahms – Sonata în fa minor, nr. 3, op. 5

Seria concertelor simfonice prezintă vineri, 10 octombrie, ora 19, la Colegiul Academic, Concertul susţinut de Orchestra simfonică, alături de pianista Aurelia Vişovan şi tenorul Tiberius Simu, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. Din programul serii fac parte Cetini negre, pe versuri de Lucian Blaga de Cornel Ţăranu, Rapsodia pe o temă de Paganini de Serghei Rahmaninov şi Suita din opera Carmen pentru orchestra de coarde şi percuţie de Bizet – Şcedrin.

Horia Andreescu este dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu”, fondator al Orchestrei de Cameră „Virtuozii” din Bucureşti, profesor asociat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, şi a fost, o lungă perioadă, director al formaţiilor muzicale Radio. Studiile sale la Universitatea de Muzică din capitală, la Academia de Muzică din Viena, precum şi cursurile cu Sergiu Celibidache au reprezentat o bază solidă a devenirii sale dirijorale.
A colaborat cu numeroase orchestre, ca London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Amsterdam, Stuttgart, orchestrele simfonice din Ierusalim, Nagoya, BBC Scottish, orchestrele radio din Madrid, Leipzig, şi a participat la festivaluri ca Wiener Festwochen, Dresdner Festspiele, Europa Musicale München şi Festivalul Internaţional „George Enescu”.
Preocuparea sa constantă pentru a pune în lumină muzica românească reiese din eforturile sale – la Berlin, Viena, München, Amsterdam, Madrid, Japonia etc. a prezentat lucrări de Enescu şi numeroşi alţi compozitori români. Dar această preocupare este subliniată mai ales de cele peste 2000 de minute de muzică românească, aflate în Kardex-ul Radiodifuziunii Române. Între premiile şi distincţiile dirijorului Horia Andreescu, Premiul UNESCO, România 2003, cinsteşte tocmai acest efort de afirmare a identităţii muzicale româneşti în lume.

Absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa prof. univ. dr. Adriana Bera, Aurelia Vişovan este în prezent studentă la Universitatea de Muzică din Viena, sub îndrumarea lui Martin Hughes. În capitala austriacă, a concertat la „Gläsener Saal” din Musikverein sau Gesellschaft für Musiktheater. Din 2013, Aurelia a început şi studiul clavecinului, cu Gordon Murray, fiind deja invitată să cânte la Festivalul „Bach Woche” din Viena şi la Muzeul de Instrumente Tagliavini de la Bologna. În mai 2012, Aurelia a fost invitată să susțină Concertul de Deschidere al Festivalului „Sächsisches Mozartfest” în Chemnitz, Germania, împreună cu Philharmonisches Kammerorchester Dresden, condusă de maestrul Wolfgang Hentrich.
A colaborat cu diverse ansambluri din ţară, printre acestea numărându-se Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, Orchestra Română de Tineret şi Filarmonicile din Cluj, Satu-Mare, Arad şi Sibiu, sub bagheta lui Cristian Mandeal, Cristian Brâncuşi, Victor Dumănescu, Mihail Agafița sau Petre Sbârcea. În 2013, pianista și-a făcut debutul în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând Concertul nr. 2 de Ceaikovski, alături de Das Sinfonie Orchester Berlin, sub conducerea dirijorului Stanley Dodds.

Vineri, 10 octombrie 2014, ora 19, Abonament nr. 4
Colegiul Academic

Concert simfonic
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Dirijor: Horia Andreescu
Solistă: Aurelia Vişovan – pian

Cornel Ţăranu – Cetini negre, pe versuri de Lucian Blaga
Tiberius Simu – solo tenor
Serghei Rahmaninov – Rapsodia pe o temă de Paganini, op. 43
Rodion Şcedrin/Georges Bizet – Suita din opera Carmen pentru orchestră de coarde şi percuţie

Ziua de sâmbătă 11 octombrie 2014, are în program Cursul de măiestrie pe linie de compoziţie, intitulat “Etape în creaţia proprie”, cu dirijorul şi compozitorul Cornel Ţăranu. Intrarea la curs este liberă pentru toţi tinerii interesaţi să se afirme în domeniul muzical. Mai mult de atât, având parte, ca în fiecare an, de sprijinul Librăriei Humanitas, Filarmonica de Stat “Transilvania” oferă gratuit cărţi cursanţilor.
Seara o dedicăm tango-ului, un dans ce face parte din patrimoniul universal UNESCO. De la ora 19, la Colegiul Academic, celebrul violoncelist Răzvan Suma, alături de cei doi invitaţi speciali, originari din ţara tango-ului şi a celor mai renumiţi compozitori ai acestui gen – Argentina – ANALIA SELIS şi JULIO SANTILLÁN vă invită la Recitalul “Vă place tango?”, parte a unui turneu naţional desfăşurat în perioada 28 septembrie – 24 octombrie 2014, în 12 oraşe din România. Programul cuprinde piese de tango, milonga şi vals, semnate de celebrii compozitori de gen, de la argentinianul Astor Piazzolla la Carlos Gardel şi Sebastian Piana sau creaţii semnate chiar de Julio Santillán.

Sâmbătă, 11 octombrie, ora 19
Colegiul Academic

Serate camerale
Recital “Vă place…tango?”

Răzvan Suma – violoncel
Analia Selis – voce
Julio Santillán – chitară
(Argentina)

În program tango-uri de Astor Piazzolla, Carlos Gardel, Sebastián Piana, Julio Santillán

Încheiem prima săptămână de Toamna Muzicală Clujeană cu un alt recital aparte, Noaptea chitarei spaniole, susţinut de solistul Rafael Serrallet, cu care vom avea plăcerea de a ne mai reîntâlni pe parcursul celor trei săptămâni de festival. Chitaristul ne va încânta cu lucrări ale compozitorilor Gaspar Sanz, Isaac Albéniz, Fernando Sor, Joaquín Rodrigo, Manuel de Falla, Joaquín Turina şi Francisco Tárrega. Evenimentul are loc duminică, 12 octombrie, de la ora 19, în sala Studio a Academiei de Muzică “Gh. Dima”.

Duminică, 12 octombrie 2014, ora 19
Academia de Muzică “Gh. Dima”, Sala Studio

Serate camerale
Recital Noaptea chitarei spaniole

Rafael Serrallet – chitară
(Spania)

În program lucrări de Gaspar Sanz, Isaac Albéniz, Fernando Sor, Joaquín Rodrigo, Manuel de Falla, Joaquín Turina, Francisco Tárrega