Nici acest oraş al veşnicei tinereţi nu s-a sustras celui de-al treilea cojoc al anului şi iată-ne surprinşi de fiorul frigului, de ploi mohorâte sau de un soare mult prea îndrăzneţ pentru această perioadă. Acest amalgam de senzaţii compus din frig şi cald, această trecere de la o vară dulce, uneori toridă, spre culorile pământenii poate însemna pentru unii dintre clujeni sfârşitului unei poveşti de dragoste, când marea le-a fost singurul martor, poate însemna bifarea unor restanţe ca reuşite şi sfârşitul zilelor când primul gând de dimineaţa era că mai am X pagini de învăţat sau poate reprezenta doar sfârşitul unor luni de căldură când ieşirea în pauza de masă de la serviciu era mai relaxantă datorită trotuarelor, magazinelor şi cafenelelor mult mai aerisite prin lipsa avalanşei de studenţi şi a suflului tineresc adus de aceştia odată cu prezenţa lor.
Toamna în Cluj şi-a intrat în drepturi prin trasformarea cerului dintr-un albastru regal într-un cenuşiu funerar, prin coloritul stacojiu al frunzelor sau printr-o adiere aspră a vântului. Acest peisaj ar trecerii de la o viaţă simbolică spre o viitoare nefiinţă a naturii constituie pentru unii un punct final, o încheiere, dar pentru cei mai mulţi clujeni (indigeni sau adoptaţi de acest oraş ospitalier) venirea toamnei şi aroma îmbietoare a dulceţurilor galbene de gutui reprezintă în concret un început, o nouă provocare sau poate a doua şansă.
Mulţi dintre noi ˝abandonăm˝ oraşele sau satele natale lăsând în urmă părinţi, un iubit, o iubită, prietenii din copilărie şi ne îndreptăm cu paşi de toamnă spre acest Cluj al vitalităţii purtând în suflet speranţa unui nou început concretizat prin admiterea la facultatea dorită sau obţinerea unui job motivaţional. Alţii marchează căderea frunzelor castanii ca cea mai frumoasă perioadă a vieţii lor când li s-au născut primul copil, iar pentru alţii toamna este doar un prilej de a consolida noi prietenii, de a relua traseul distracţiei prin cluburi sau poate poteca de beton care se îndreaptă spre uşa masivă a bibliotecii centrale.
Deşi toamna poartă pe umerii săi, asemenea unui moşneag, efemeritatea zilelor de primăvară sau amintirea trecută a iubirilor din serile calde, aceasta nu trebuie privită ca pe un sfârşit, ci întâmpinată cu un zâmbet sincer şi contemplare deoarece răsuflarea a ceea ce toamna va aduce e făcută din speranţă. Luaţi o carte pentru sufletul vostru în geanta personală, îmbrăcaţi-vă cu linişte inima şi profitaţi de o pauză de 15 minute pe banca din parc. Uitaţi de lupta zilnică pe care o ducem cu noi înşine, timpul şi sorbiţi câteva pagini din înţelepciunea cărţii, iar din când în când ridicaţi privirea spre cer şi lăsăţi căderea razelor de soare ce trag să moară să vă mângâie gândurile.
Priviţi toamna ca pe o a doua primăvară în care fiecare frunză căzută este de fapt o floare, ca pe o domnişoară care poartă în obraz graţia şi frumuseţea ce nu pot fi regăsite în aura verii. Fiecare dintre noi trebuie să ne smulgem din acest joc nemilos al timpului, să ne aşezăm şi să privim cădea ireversibilă a frunzelor.
Un articol de Ciobanu Bianca-Alina
Foto: Teodora Vartic
