Toamna – Geamuri aburite… Și totul de la condens…
A mai rămas o mică porțiune din geam fără picuri mici de apă care să se prelingă pe pervaz. Nici cocoșul care mă trezea în fiecare dimineață nu s-a trezit… Probabil i s-a lipit ciocul de nu-mi mai cântă ca în alte dăți.
Noroc cu soarele, care și-a trimis printre mormanul de nori gri, încărcați cu milioane de picuri de apă o rază, trecută prin micuța porțiune din geamul meu, neaburită, pentru a-mi aminti că este deja dimineață.
Mă trezesc instant și constat că afară peisajul devine tot mai dezolant, copacii își pierd din frunze, iar dacă încă nu și le-au pierdut pe toate, totuși acestea și-au schimbat deja culoarea din verdele crud care-ți inspiră viață, în arămiul interesant, ce te duce cu gândul la melancolie, astfel încât este aproape imposibil să nu te cuprindă ușor o stare de tristețe.
Ma îmbrac rapid să ies de la căldură, să mă revigorez, pentru o zi nouă, care abia a început. În curtea casei mele, constat că mulți dintre copaci deja și-au pierdut podoabele și mă îndrept către cei care încă au rezistat schimbării mediului înconjurător. Roua dimineții îmi udă adidașii, parcă s-a instalat un întreg lac la poalele copacilor. Și e normal acest lucru, doar soarele a obosit să-și mai trimită razele ca alte dăți.
Păsările au plecat, gâzele se-ascund în „vizuinele” lor, pe străzi nu sunt oameni, toți ies afară doar atunci când au nevoie de ceva anume.
Pustiu… Cuvântul potrivit pentru a defini anotimpul care s-a instalat rapid anul acesta și care reduce natura la tăcere… O tăcere monumentală care va dura mult timp de acum înainte…
Un articol de Razvan Borsan
Foto: Razvan Borsan
