Biblioteci, concerte live, instalații și ateliere creative în 5 spitale clujene | Terapie prin Artă 2020

de | | 4 Minute

Terapie prin Artă – un proiect care adună de 8 ani comunitatea în jurul său

Într-un an foarte dificil pentru mediul cultural, în special pentru scena independentă, echipa ONG-ului Create.Act.Enjoy a atras peste 20 de colaboratori noi dintre artiștii locali. Actori, muzicieni, artiști vizuali – toți cei cărora li s-a propus să colaboreze pentru proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy au acceptat numaidecât.

„Ceva bun dat de pandemie e comunicarea mai ușoară în mediul online, unde am ajuns să petrecem mai mult timp. Pentru a fi alături de oamenii din spitale și din comunitate am conceput și o serie de videouri – unele de tip atelier creativ, altele ca scurtmetraje. Acestea vor fi difuzate în spitale pe plasmele TV instalate de noi, iar în comunitate prin social media. Avantajul a fost că le-am putut filma cu oameni care în mod obișnuit ar fi fost ocupați în perioada asta și nu s-ar fi putut implica”, povestește Diana Buluga, coordonatoarea proiectului.

Între artiștii cooptați sunt Ionuț Caras, Irina Wintze, Matei Rotaru (actori ai Teatrului Național Cluj-Napoca), Vlad Cupșa (fotograf al marilor festivaluri ale verii), Ad Libitum Voices, Blue Velvet (formații muzicale), Alina Bradu-Pintea (ilustratoare, membră a echipei scurtmetrajului animat „Death and the Knight”, premiat la TIFF 2020).

Prima ediție de distanțare fizică, a opta ediție de apropiere și empatie

Cea de-a opta ediție anuală a proiectului se desfășoară în perioada 17 august – 26 septembrie 2020 în 5 spitale din Cluj-Napoca, respectând toate normele sanitare și de siguranță necesare. Va fi prima ediție de distanțare fizică, însă va păstra apropierea emoțională și empatia, urmărind tema aleasă încă din 2019 – vulnerabilitatea comună a oamenilor (shared vulnerability).

De-a lungul ultimelor luni, vulnerabilitatea umană a devenit tot mai vizibilă, iar nevoia oamenilor de a se susține unii pe alții cu atât mai pregnantă. Activitățile din proiect au fost regândite ca instalații artistice, păstrându-și numărul de beneficiari vizați, iar echipa de proiect a ținut constant legătura cu spitalele pentru a-și putea adapta propunerile creative la contextul actual.

terapie prin arta 2020
Desen interactiv ilustrat de Alina Bradu Pintea | Foto: Ioana Ofelia

Proiectul a început luni, 17 august, la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, urmând apoi Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor și Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca.

Între activitățile create pentru pacienți și personalul medical sunt instalarea de biblioteci în spitale, concerte în aer liber, videouri educative sau motivaționale și ateliere creative difuzate în spații de așteptare, ateliere de comunicare în format filmat pentru personalul medical, instalații vizuale și muzicale interactive, „Rudă pentru o zi” – conversații telefonice cu persoane spitalizate și izolate, susținute de voluntari instruiți. Toate instalațiile (bibliotecile, TV-urile, instalația audio etc.) vor deveni parte integrantă a spitalelor și vor putea fi folosite în beneficiul pacienților pe termen lung.

Colecta de carte, rezultate după prima săptămână | Foto: Bogdan Botaș
terapie prin arta 2020
Biblioteci pentru spitale – iDesign Studio și Niznaiu | Foto: Ioana Ofelia

Apel spre comunitate: biblioteci în spitale și „Rudă pentru o zi”

În pregătirea proiectului, a fost realizată o colectă de cărți pentru spitale, care continuă până în 31 august în cele 3 librării Cărturești din Cluj (la Vivo, Iulius Mall și Platinia) și în Tucano Coffee (Bulevardul Eroilor). Cei care doresc să se implice pot cumpăra cărți la Cărturești, din selecția de titluri, sau pot dona o carte de acasă, la cafeneaua din centrul orașului.

Colecta de carte, rezultate după prima săptămână | Foto: Bogdan Botaș

A fost lansat și apelul de voluntari, pentru cei care vor să devină rude pentru o zi ale oamenilor internați în spitale. Pentru prima dată, se pot implica în activitatea de voluntariat persoane din orice localitate, nemaifiind necesară prezența fizică. Formularul de înscriere pentru voluntari este disponibil online: https://forms.gle/9u5GnKNNkaNNJJ2d8

Conversațiile cu pacienții vor avea loc de la distanță, prin telefon sau videocall, în week-end-urile 22-23 august, 29-30 august, 5-6 septembrie, 12-13 septembrie, 19-20 septembrie. Fiecare voluntar poate alege săptămâna în care dorește să se implice și în care poate participa online la întâlnirea de tip training.

Colecta de carte, rezultate după prima săptămână, monitorizate de Paul Sebastian Popa și Carmen Muntean | Foto: Bogdan Botaș

Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy are ca scop creșterea stării de bine în comunitate (well-being, în concepția specialiștilor internaționali). Activitățile artistice și creative propuse au rolul de a ameliora sănătatea psihică, emoțională și fizică a persoanelor de orice vârstă. Proiectul dorește să fie complementar eforturilor medicilor, pacienților și apropiaților acestora, din dorința de a spori efectele tratamentelor din spitale.

Materialele foto-video din edițiile precedente ale proiectului Terapie prin Artă se pot vedea pesite-ul oficial Create.Act.Enjoy sau pe canalul de Youtube.

Proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.

Sponsori: Servier Pharma, Farmec, Techtex, Editura Trei, Hygia Consult
Parteneri: Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, Librăriile Cărturești, Tucano Coffee, Cărțile pe Față, Centrul Cultural Clujean, Asociația Fapte, Nod Verde, Cluster Mobilier Transilvan, Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Teatrul Național „Lucian Blaga”, CEVA – Centrul pentru Educație Vizuală și Antropologică
Parteneri media: TVR Cluj, EBS Radio, Radio Cluj, The Woman, cluju.ro, cluj.com, ilikecluj.ro

terapie prin arta 2020 - afis