TEDxCluj ALL IN aduce ideile ce schimbă lumea la BT Arena pe 22 iunie 2024

de | | 3 Minute

TEDxCluj ALL IN aduce ideile ce schimbă lumea la BT Arena pe 22 iunie 2024

TEDxCluj se pregătește sa găzduiască o zi dedicată ideilor care schimbă lumea, anunțând lansarea evenimentului „ALL IN” ce va avea loc la BT Arena Cluj pe 22 iunie 2024. Biletele Early Bird sunt disponibile timp de o lună sau până la epuizare pe site-ul evenimentului.

Tema „ALL IN” este o invitație către participanți de a se implica complet într-o zi de descoperire și transformare. De la discursuri captivante până la interacțiuni și momente de inspirație, TEDxCluj 2024 va reuni gânditori, inovatori și vizionari care aduc schimbarea în lumea noastră.

În 22 iunie 2024, vom explora povești despre determinare, inovație nelimitată și impactul remarcabil care apare atunci când alegem să ne implicăm complet. Pentru că atunci când suntem ‘ALL IN’, posibilități incredibile ne așteaptă.“ Tudor Pasc, project manager TEDxCluj.

Cu o locație de excepție, BT Arena Cluj, evenimentul va oferi un spațiu amplu pentru a explora și a împărtăși idei care pot genera impact și schimbare. Participanții vor fi înconjurați de atmosfera vibrantă a Clujului și de energia creativă a comunității locale și internaționale.

În ultimii 13 ani, peste 22.000 de mii de participanți s-au reunit la TEDxCluj pentru o zi de idei care merită răspândite și pentru a-și lua doza de networking inteligent în comunitatea evenimentului. Prin calitatea vorbitorilor și a organizării, TEDxCluj a devenit cel mai relevant și mai mare eveniment de tip TEDx din România și din sud-estul Europei.

Biletele Early Bird sunt disponibile până pe 15 ianuarie 2024 pe site-ul evenimentului și sunt în număr limitat.

TEDxCluj 2023 HUMAN

În 2023, TEDxCluj HUMAN a adunat o audiență entuziastă de 1500 de participanti, menținându-și reputația de cel mai relevant si cel mai mare eveniment TEDx din Romania. Încă o dată, TEDxCluj a reușit să ofere o experiență memorabilă, aducând împreună experți și pasionați din diverse domenii pentru a împărtăși idei care merita răspândite. 

Tema evenimentului, HUMAN, a pus accentul pe impactul pe care îl avem ca oameni asupra lumii noastre și a invitat participanții să reflecteze asupra amprentei pe care o lasă în lume. Discursurile susținute de vorbitori au abordat diverse subiecte de interes, oferind o perspectivă amplă asupra umanității și potențialului nostru de a schimba în bine lumea.

Printre vorbitori ediției 2023 a TEDxCluj se numără Gerd Leonhard – top 10 futurologi la nivel mondial, Atena Boca – fondatoarea comunității de sprijin pentru mame LaPrimulBebe, Gabriel Păun – ecolog și activist de mediu, Ovidiu Cotoi – Decan al Facultății de Medicină Târgu Mureș, Hedi Hoka – doctor în psihologie, Wargha Enayati – fondator Enayati Medical City și inițiatorul celor mai multe premiere din sistemul medical românesc și mulți alții. Discursurile lor sunt acum disponibile pe canalul de Youtube al TEDxCluj.

Despre TED si TEDxCluj

De la înființarea sa în 2010, TEDxCluj a crescut și s-a dezvoltat într-o comunitate impresionantă, adunând peste 30.000 de profesioniști din diverse domenii, antreprenori, academicieni, activiști și studenți.

De-a lungul timpului a devenit unul dintre cele mai mari evenimente anuale din Cluj-Napoca, iar conceptul TEDx a permis aducerea pe scenă a peste 200 de experți dintr-o gamă largă de domenii și industrii, care au împărtășit cu publicul idei, experiențe și inspirație, în jurul diverselor teme centrale, la fiecare eveniment.

TED este o marcă a conferințelor în care unii dintre cei mai importanți gânditori și activiști ai lumii sunt invitați să împărtășească informații din domeniile de care sunt pasionați. TED își definește misiunea ca “idei care merită să fie răspândite”.

“TED” vine de la Technology, Entertainment, Design, trei domenii largi care, în mod colectiv, ne modelează viitorul. Evenimentul în sine este chiar mai amplu, prezentând idei care contează în orice disciplină. Participanții îl numesc “cel mai bun tratament pentru creier” și “o călătorie în viitor”.

Până în prezent, s-au organizat evenimente TEDx în peste 130 de țări – susținute în peste 100 de limbi, care au publicat online peste 30.000 de discursuri, accesibile oricui, oricând, în mod gratuit.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.