„Tabere de schi adaptat” pentru 1000 de persoane cu dizabilități din România, în sezonul de iarnă 2022-2023 | Caiac SMile

de | | 5 Minute

Tabere de schi adaptat

În cadrul proiectului „Tabere de schi adaptat”, voluntarii asociației sătmărene Caiac SMile vor să creeze și PRIMA prima bază de date din România a persoanelor cu dizabilități care își doresc să practice sport.

După două premiere naționale înregistrate în sezonul trecut – primele pârtii accesibilizate pentru persoane cu dizabilități și formarea primilor și singurilor monitori de schi din rândul persoanelor cu dizabilități, asociația sătmăreană Caiac SMile revine în forță cu o nouă premieră, de data aceasta internațională, pentru sezonului de schi 2022-2023. Ionuț Stancovici și echipa sa și-au propus să pună pe schiuri minim 1.000 de persoane cu dizabilități, iar pe cel puțin 40 dintre acestea să le învețe să schieze la nivel avansat, astfel încât să poată deveni, la rândul lor, instructori.

În acest scop, asociația va organiza opt tabere de schi adaptat în tot atâtea locații de schi din țară, iar participanții vor fi selectați din rândul celor care se înscriu în prima bază de date din România dedicată persoanelor cu dizabilități care își doresc să practice sport. Înscrierile se fac pe site-ul Caiac SMile.

Interesul deosebit manifestat în cadrul proiectului de accesibilizare „Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze” 2021- 2022 a dus la necesitatea extinderii oportunităților sportive pentru persoanele cu nevoi speciale și a creării unei baze de date naționale în acest scop. Asociația Caiac SMile are în componență trei monitori de schi din rândul persoanelor cu dizabilități, primii și singurii din România, acreditați de Centrul Național de Formare Monitori din Vatra Dornei: Vasile Bota, Adrian Cherecheș și Bogdan Cioltea.

„Vasi, Adi și Bogdan ne-au dat motivația de a extinde numărul de schiori independenți cu dizabilități din țară. Anul acesta avem un proiect nou, unic în lume, prin care le vom dedica un program special de schi independent. Prin cele opt tabere de schi adaptat, ne dorim să le oferim mai mult timp pe pârtie alături de noi, pentru a valorifica la maxim aceste programe pe care le derulăm în beneficiul lor.

Nimic nu se compară cu bucuria de a vedea o persoană nevăzătoare trăind pentru prima dată senzația alunecării pe zăpadă sau curajul unei persoane ce nu-și poate folosi picioarele de a se lăsa ghidată în monoski. E o libertate pe care o câștigă și la care nu vor mai renunța, pentru că e o experiență unică. Vrem să le arătăm că suntem aici pentru ei și pentru nevoile lor, că sunt auziți și apreciați.”, a declarat Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile.

Tabere de schi adaptat pentru 1000 de persoane cu dizabiltiati din Romania

Apel pentru crearea bazei de date: „Vă rugăm, dați de veste tuturor persoanelor cu dizabilități!”

Pe tot parcursul sezonului de schi 2022-2023, Caiac SMile va organiza, pe pârtiile accesibilizate în sezonul anterior tot printr-un program al asociației, opt tabere de câte șase zile fiecare, în care persoanele cu dizabilități vor schia alături de membrii Caiac SMile. Tabăra include două tipuri de programe:

  • programul de tabără adaptată, șase zile de schi independent, adresat paraplegicilor care au capacitate completă de folosire a trunchiului superior;
  • programul special de zi, de dimineața până seara, unde sunt așteptate persoane cu toate tipurile de dizabilităţi.

De asemenea, în cadrul celor șase zile de tabără, echipa de voluntari Caiac SMile va fi disponibilă pe pârtie și pentru a plimba, în monoskiuri, toate persoanele cu dizabilităţi care ajung acolo.

„Îi invităm pe toți cei care doresc să facă parte din acest program să se înscrie pe site-ul nostru. Platforma de înscriere este împărțită în două categorii: primul formular de înscriere se adresează persoanelor cu dizabilități care vor face parte din programul nostru de 6 zile de învățare a schiului adaptat independent. Cel de-al doilea formular vizează programul taberei de zi, care se adresează și celor care nu au neapărat dorința sau abilitățile necesare să devină instructori la rândul lor. Vom anunța pe pagina de socializare începutul perioadei de înscrieri.

Marea noastră rugăminte este să ne ajutați să dăm vestea mai departe, să ajungă la toate persoanele cu dizabilități! E vorba de persoane care doresc să practice sport, orice fel de sport, nu doar schi. Pentru că după sezonul de iarnă, noi îi ducem pe lacuri, la caiac, iar când nu vin cu noi, au grijă să îi învețe baschet, volei, tenis, și altele, partenerii noștri de proiecte”, spune Ionuț Stancovici.

Taberele de schi din sezonul 2022-2023 vor fi organizate pe pârtiile accesibilizate în cadrul proiectului demarat în sezonul trecut, între care: Vatra Dornei – pârtia Icoana, Cluj-Napoca – pârtia Feleacu, Poiana Brașov – pârtia Bradul, Cavnic – pârtia Icoana, Predeal – Clăbucet Sosire, Cheile Grădiștei, Bușteni – pârtia Kalinderu, Păltiniș – pârtia Arena Platoș.

Tabere de schi adaptat pentru 1000 de persoane cu dizabiltiati din Romania (2)

„Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, ediția 2021-2022

În cadrul proiectului desfășurat de Asociația Caiac SMile, în sezonul de iarna 2021-2022, zece pârtii din România au fost dotate cu monoschiuri speciale care pot fi folosite, gratuit, de către persoanele cu dizabilități. Oameni cu diferite tipuri de nevoi speciale şi personalităţi marcante ale sportului de performanţă din rândul persoanelor cu dizabilități au venit de peste tot din țară, uneori de la distanțe apreciabile pentru a încerca senzația de libertate oferită de alunecarea pe zăpadă.

Partenerii principali ai Caiac SMile, în campanie și pe pârtii, au fost Mirela Retegan și Gașca Zurli. De altfel, Mirela Retegan este cea care a creat mascota SMile, și a compus imnul special pentru această ocazie, generând un hashtag extrem de popular, #haicapoti.

„Am pus mult suflet în acest demers. Am dăruit echipei Caiac SMile tot suportul meu, am fost alături de ei pe pârtii și m-am bucurat împreună cu oamenii speciali veniți să schieze, inspirată de ceea ce fac ei. Am încurajat copii și oameni mari care erau în scaun, am strâns în brațe mamele care își lăsau puii în mâinile lui Ionuț, cu lacrimi în ochi, și am trăit, alături de ele, cele mai amestecate emoții”, spune Mirela Retegan.

Despre Caiac SMile

Caiac SMile este o asociație non-profit înființată în anul 2018 cu scopul de a promova sportul şi un mod de viaţă sănătos și echilibrat. Pe lângă promovarea caiacului la nivel de performanță, misiunea asociației este de a accesibiliza activități sportive precum caiac, gimnastică și schi pentru persoanele cu nevoi speciale și pentru persoane provenite din medii defavorizate (case de copii, case de tip familial, comunități sărace, etc).

Despre Ionuț Stancovici

Caiacist, arbitru european și mondial, Ionuț Stancovici, supranumit şi „antrenorul de fericire”, afirmă că sportul reprezintă o terapie atât fizică, cât și psihică. Această credință a lui l-a determinat să își îndrepte acțiunile și atenția către persoane cu dizabilități și copii proveniți din medii defavorizate, cu dorința de a le transmite dragostea pentru sport și de a-i ajuta să se integreze în societate tocmai prin sport.

Pe lângă proiectele sociale, el a pus bazele unui club sportiv care reprezintă România la sportul olimpic de caiac slalom.


Comunicat de presă