Idei năstrușnice pentru suprize unice de Ziua Îndrăgostiților | Golden Party Cluj

de | | 2 Minute

Idei năstrușnice pentru suprize unice de Ziua Îndrăgostiților

Sărbătorește Ziua Îndrăgostiților cu Golden Party! » Prietenii noștri de la Golden Party consideră că o zi dedicată îndrăgostiților este prea puțin, așa că le place să o sărbătorească cum se cuvine în fiecare an. Ne sfătuiesc însă să găsim prilej în fiecare zi pentru a celebra iubirea, așa că ne pregătesc tot anul surprize.

Dacă vă întrebați ce e de făcut în această perioadă pentru a înveseli atmosfera, vă recomandăm să urmați sfaturile celor care și-au asumat rolul de a aduce bucurie în fiecare loc în care sunt invitați. ”Fabrica de sentimente” Golden Partyvine cu câteva propuneri pentru a-i surprinde pe cei dragi, îndeplinind nevoia noastră primară de a primi aprecieri și căldură din partea celor pe care îi stimăm la rândul nostru. 

Puteți îndeplini aceste nevoi cu ajutorul mascotei inimă de închiriat care are puterea să provoace zâmbete sincere. Cine nu ar vrea să fie salutat, îmbrățișat sau să apară într-o poză alături de mascota inima de închiriat? Cupidon își ia în serios rolul de a uni oamenii prin zâmbete, aducându-i în postura de a oferi mai multă recunoștință celor din jurul nostru.

Mascota Inimă Te Iubesc este disponibilă pentru închiriere la evenimente private sau publice, în mall-uri, evenimente cu tematica, organizate cu ocazia Sfântului Valentin sau de Dragobete. Iubirea poate ajunge pe întreg teritoriul României, însă este necesar să stabiliți în prealabil o rezervare.

ziua îndrăgostiților

Mascota inimă de închiriat aduce emoții privitorilor și reprezintă un element surpriză aparte, fiind ușor de integrat atât în spațiile comerciale, cât și în cele private.Completând cu un buchet imens de baloane cu heliu, inima de închiriat este o idee bună și pentru a face cuiva o surpriză, a iniția o cerere în căsătorie sau pentru o aniversare specială.

Pe lângă această idee de a închiria o inimă gigant, cu care poți surprinde și aduce acel element wow la evenimentul tău, compania Golden Party îți pune la dispoziție și cuplul pe picioroange (personaje fată și băiat pe picioroange), dar și două păpuși gigant care vor atrage atenția cu siguranță. 

ziua îndrăgostiților

Poți opta și pentru o piniata personalizată, umplută cu surprize dulci, un décor de vis din baloane de diferite culori și mărimi sau pentru un personaj de poveste care să picteze invitații și să propună diverse jocuri de socializare. Nu uităm să menționăm nici de baloanele uriașe jumbo, în care poți adauga răvașe și confetti. Așadar, idei de surprize originale am centralizat pentru voi, rămâne doar să le puneți în practică și să surprindeți plăcut persoanele dragi.

Vă dorim zile pline de zâmbete și ocazii prin care să vă arătați iubirea față de cei dragi!


Comunicat de presă