Șuier la UNTOLD: „Știu că la #Untold niciun lup nu va sta jos, dar îmi doresc ca toți să rămână în picioare, inclusiv la after!”

de | | 2 Minute

Șuier la UNTOLD: ciobănescul german a fost adus la Cluj pentru a depista eventuale substanțe interzise aflate în posesia participanților

Prezența lui Șuier la festivalul Untold a fost făcută publică de către Ministerul Afacerilor Interne spre sfârșitul lunii iulie, pe rețelele de socializare, iar ciobănescul german a devenit o adevărată vedetă într-un timp foarte scurt. Îndrăgit de mulți, cu siguranță privit cu neîncredere de unii și subestimat de alții, Șuier și-a anunțat joi seara prezența la festival.

Eu am ajuns!
Știu că la #Untold niciun lup nu va sta jos, dar îmi doresc ca toți să rămână în picioare, inclusiv la after!
No, amu distracție faină… am zis faină, nu interpretați!

Șuier este un ciobănesc german în vârstă de 3 ani și a venit în mod special la Untold tocmai din Sibiu, de la Centrul Chinologic al Poliției Române de acolo. Partenerul lui Șuier este agentul șef de poliție Lucian Bosânceanu. Acesta l-a antrenat de când era pui, cei doi petrecând zilnic timp împreună, cu ore intense de antrenament, chiar și în weekenduri. Alături de Lucian Bosânceanu, Șuier participă inclusiv la cursuri de perfecționare în străinătate, fiind antrenat pe mai multe domenii.

De ce „Șuier”?

Ciobănescul german are un nume aparte; iată explicația:

„Nu a ştiut să latre de mic, la început scotea un şuierat şi de asta i-am pus numele Şuier. Este partenerul meu de când era pui, îl iubesc, îmi dau viaţa pentru el şi el pentru mine, executăm multe misiuni împreună. Este specializat în detectarea de produse ilegale, a participat la multe misiuni, la festivaluri în ţară şi în străinătate. Ştiu ce intenţii are, el ştie ce vreau de la el, ne înţelegem foarte bine. Are un miros foarte bine dezvoltat, a făcut antrenament, poate descoperi multe tipuri de substanţe ilegale”, a spus Bosânceanu (sursă: Agerpres)

Câteva sute de mii de festivalieri sunt așteptați să participe la Untold în perioada 2-5 august 2018, iar cu ajutorul lui Șuier aceștia vor fi verificați dacă au asupra lor substanțe interzise.

De la #MAI adunate

În ultima perioadă, pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne din România atrage tot mai des atenția prin stilul de comunicare, plin de umor, dar și prin interacțiunea sporită și gradul de interactivitate cu cetățenii în mediul online. Câteva mostre pe subiect:

„Ne-ați întrebat când doarme Șuier… simplu, exact când colegii din dreapta lui nu dorm!”

„Dacă vreți să faceți poze cu el o să fie bucuros.
Dar să știți că are mirosul fin… FOARTE FIN!”

Foto: Ministerul Afacerilor Interne, Romania & instagram.com/suier_2k15