SUB REFLECTOR
Cu: cetățenii orașului Cluj-Napoca
Coordonator: Cristian Ban
Prima ediție Sub Reflector a avut loc duminica trecută, pe 18 mai. Reactor Social a obținut ceea ce și-a dorit: o seară în care străinii din Cluj să relaționeze, să comunice, să producă reacții. Cei șapte curajoși au intrat rând pe rând, timid, Sub Reflector, au recunoscut că au emoții, au strâns din ochi în lumina puternică, apoi și-au spus, fiecare, povestea.
Ioana Butnărașu este, la 22 de ani, studentă la două facultăți în două orașe diferite. De un an, a devenit artist stradal, ceea ce i-a permis să cunoască oameni pe care nu i-ar fi putut întâlni altfel și a transformat-o într-o persoană mai empatică și mai deschisă. Cântecul ei a fost o compoziție proprie, scrisă pentru o persoană dragă.
Paul Crăciun este un game tester, student în primul an la Psihologie, care scrie și interpretează, cu pasiune, poezie.
Iulia Mărgineanu (24 ani), casnică, ne-a povestit despre viața la țară, despre rutina ei zilnică, dar și despre pasiunea pentru dans, din care ne-a oferit o mostră care a cucerit sala.
Carla Buzamat este o mamă de 21 de ani, studentă în primul an la două facultăți, care scrie așa cum alții joacă role playing games: ca să evadeze, să se calmeze, să-și pună imaginația la lucru.
Doamna Ioana Roman a impresionat de cum a intrat pe scenă în costumul popular și a emoționat cu poveștile despre copilăria într-un sat din Bistrița-Năsăud și cântecele moștenite de la mamă și bunică.
Alexandra Groza, 34 de ani, inginer, ne-a vorbit despre nonconformism și libertate, înainte să ne facă o demonstrație de Shibari (bondage, într-o denumire mai largă).
Domnul Ioan Mircea Corpodean, 75 de ani, pensionar, a compus pe loc poezii, cu ajutorul publicului care i-a sugerat cuvinte de pornire.
Celor de la Reactor nu le place să se încreadă prea mult în laude (deși nu le displace când le primesc), dar au încredere în reacțiile publicului. De data aceasta, reacțiile au fost calde, amuzate, emoționate. Reactor Social există pentru aceste reacții, pentru bucuria străinilor când se dezînstrăinează, pentru bucuria de a-ți spune povestea cuiva căruia îi pasă și pentru cea de a descoperi că în jurul nostru trăiesc oameni cu povești pe care vrem să le auzim. De aceea, proiectul Sub Reflector continuă. Când, cum, unde, vom da de știre.
La Reactor de creație și experiment.