Studiu muzical inedit la Cluj: modul în care diferențele genetice ne influențează răspunsurile la muzică

de | | < 1 Minute

În perioada imediat următoare, clujenii sunt invitați să participe la un studiu muzical inedit, unul dintre primele de acest gen din lume, care va permite cercetătorilor să analizeze dacă și cum diferențele genetice influențează răspunsurile la muzică.

Studiul este inițiat de către Laboratorul de Neuroştiinţe Cognitive din cadrul Departamentului de Psihologie al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – UBB, și se va desfășura în mare parte online.

Mai exact, participarea presupune ,,o combinație interesantă de audiții muzicale și completarea unor chestionare mai specifice despre experiența dumneavoastră cu muzica”.
Dincolo de online, analiza a trei diferențe genetice se bazează pe probe de celule bucale (din interiorul obrazului) pe care participanții și le pot recolta singuri și pe care le vor trimite prin poștă. Costurile poștale sunt suportate de către Laborator, iar modul de recoltare a celulelor este extrem de simplu – vedeți în clipul de mai jos.

În urma participării la studiu, pe lângă contribuția personală la desfășurarea acestui studiu și la încurajarea cercetărilor de acest gen în Cluj, veți putea afla câte ceva despre profilul dvs. genetic, personalitate și reacții emoționale în relație cu muzica. Un astfel de studiu necesită eșantioane de sute de participanți, motiv pentru care vă încurajăm să participați și să vă aduceți contribuția proprie la desfășurarea acestui studiu, dar și a altora, pe viitor!

Formular de înscriere: click aici

studiu muzical inedit la cluj