Strada Potaissa devine, din nou, „Piața de flori altfel”

de | | 3 Minute

Strada Potaissa – Piața de flori altfel – 10-13 iunie 2022

Asociația Daisler vă invită, pentru al șaselea an la rând, pe Strada Potaissa, care devine în perioada 10-13 iunie Piața de flori altfel. Producători de plante și flori din toată țara vin să ne ajute să dăm viață unei străzi cu un farmec aparte.

Producători din întreaga țară vor fi prezenți în centrul Clujului cu flori colorate de sezon – de la mușcate la begonii sau lavandă, dar și arbuști, cactuși sau plante suculente. Nu vor lipsi nici plantele aromatice, care aduc o savoare aparte în orice băutură ori preparat culinar. De asemenea, vizitatorii vor găsi pe strada Potaissa cele mai frumoase idei pentru amenajarea grădinii sau chiar a balconului. 2022 înseamnă și un număr record de standuri și vendori participanți.

Plata pe Strada Potaissa se face începând din 2020 și cu cardul, astfel că toți comercianții vor fi dotați cu soluțiile mobile de plată de tip POS sau aplicație de către prietenii de la CEC BANK.

Piața de flori altfel aduce în acest an și workshop-uri despre sustenabilitate, cu acțiuni menite să aducă oamenii împreună. Unul dintre cele mai inedite momente va fi, din nou, Masa Bunei Vecinătăți, o masă comunitară în cadrul căreia bucate delicioase aduse de fiecare participant în parte vor fi împărțite cu ceilalți. Activitatea e programată pentru duminică, 12 iunie, ora 13.

De la eveniment nu va lipsi nici muzica bună, iar gustările dulci și băuturile proaspete îi vor răsfăța pe vizitatori.

Proiectul, inspirat de seria de evenimente street delivery, vrea să pună în valoare strada uitată de lângă zidul cetății, pentru a testa reacția publicului la diverse modalități de transformare a zonei, în speranța că într-o zi acest lucru se va întâmpla definitiv.

„Pentru noi, Strada Potaissa e cea mai frumoasă stradă din Cluj. Pentru asta încercăm, an de an, să îi redăm adevărata strălucire măcar timp de câteva zile. Îmbrăcată în culori puternice și învăluită de miresme dulci, această zonă își arată adevăratul potențial. Mai mult, evenimentul este unul ce are în centru comunitatea – de la inspirație, la conexiune și acțiune. Toată lumea are ceva de văzut și de împărțit pe Strada Potaissa”, precizează Andi Daiszler, inițiatorul evenimentului.

Strada Potaissa 2022 (2)

Anul trecut, pentru efortul și perseverența de a organiza cinci ediții consecutive ale Străzii Potaissa, Asociația Daisler a fost recompensată cu premiul special BATRA pentru cel mai bun eveniment dedicat comunității. Totodată, în 2020, în debutul pandemiei, Strada Potaissa s-a transformat într-un magazin virtual cu livrare de plante și flori, într-un demers de sprijinirea a micilor producători care s-au văzut cu producția pusă în pericol de interzicerea târgurilor și evenimentelor.

Pentru prima dată evenimentul se întinde pe durata a 4 zile. Accesul tuturor pe Strada Potaissa este și va fi mereu liber.

Evenimentul este prezentat de CEC Bank, realizat cu sprijinul financiar la Primăriei și Consiliului Local al Municipiul Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și Visit Cluj. Piața de flori altfel e sponsorizată încă de la prima ediție de prietenii de la Mercator Medical Romania și Daisler Print House și ajutată de Mercedes-Benz by ATP Motors, Producator Gazon Luna și Eco Garden Construct și Asociația Peisagiștilor din România – Filiala Nord-Vest.

Parteneri media: Magic FM Romania, Cluj Life și Cluj.com – Ghid Local.

Strada Potaissa – Piața de flori altfel este organizată de Asociația Daisler, ONG fondat la Cluj-Napoca în 2016 cu scopul de a genera și implementa proiecte cultural creative care au în prim plan spațiile din jurul nostru și potențialul de transformare pe care acestea îl au.

De atunci, Asociația Daisler organizează și Lights On – the Light-Art festival – cel mai mare festival de instalații de lumină din țară, dar și Centrul Verde, o inițiativă de transformare radicală a unor zone din centrul orașului prin aportul de plante și flori.


Comunicat de presă