Statuia Lupoaicei | Lupa Capitolina Cluj

de | | 2 Minute

Statuia Lupoaicei

Aflată pe Bulevardul Eroilor, în faţa catedralei Greco-catolice Schimbarea la Faţă, statuia Lupa Capitolina, cunoscută şi sub numele de Statuia Lupoaicei, este dăruită Clujului de către municipalitatea din Roma, în anul 1921, drept simbol al legăturii de latinitate între Italia şi România. În același an, „Roma madre” a mai făcut cadou copii în bronz orașelor Timișoara, București și Târgu-Mureș.

lupoaica eroilor foto Tia

Monumentul a fost amplasat în Piața Unirii, în fața statuii lui Matei Corvin, iar festivitatea de dezvelire care a avut loc la 28 septembrie 1921 a fost prezidată de Iulian Pop, primul primar român al municipiului. Statuia este din bronz, copie fidelă lupoaicei de pe Capitoliu, cu Romulus și Remus, viitorii întemeietori ai Romei. Soclul monumentului din Cluj a fost prevăzut cu un basorelief al împăratului Traian, lucrare executată tot în bronz de sculptorul Ettore Ferrari (1849-1930), și cu inscripția ALLA CITTÀ DI CLVJ, ROMA MADRE, MCMXXI.

Patru ani „forțată” să stea departe de Cluj

Odată cu Dictatul de la Viena din 1940, în timpul exodului forțat al unei părți importante a populației românești, statuia a luat și ea calea refugiului pentru a fi pusă la adăpost. Astfel în perioada 1940-1944, din motive de securitate, a fost păstrată în orașul Sibiu.

După ultimul război mondial, statuia a revenit la Cluj, dar noul climat politic existent nu a permis reinstalarea statuii pe locul original, adică în Piața Unirii, de aceea ea a fost montată în anul 1967, la inițiativa profesorului Constantin Daicoviciu, în fața clădirii centrale a Universității. Aici statuia a rămas până în 1973 când a revenit în Piața Unirii, iar pe locul ei din fața universității fiind amplasat grupul statuar Școala Ardeleană. 

Altar în Decembrie 89′

La 22 decembrie 1989, la o zi după evenimentele soldate cu victime din Piața Unirii, pe soclul statuii a fost arborat un steag negru. Zile în șir au ars lumânările lângă statuia Lupoaicei, chiar dacă locul jertfel fusese ceva mai încolo, la intersecția de la Continental. Clujenii au simțit nevoia să vină la Lupoaică să se reculeagă și să păstreze un moment de reculegere pentru cei căzuți.

În anul 1994 statuia a fost luată de pe amplasamentul său de la intersecția Bd. Eroilor cu Piața Unirii și a fost înlocuită cu Monumentul Memorandiștilor. De această dată, Statuia Lupoaicei a fost mutată la Muzeului de Istorie a Transilvaniei, unde a fost restaurată de sculptorul Liviu Mocan.După restaurare, monumentul a fost amplasat pe un alt loc, la jumătatea Bulevardului Eroilor.

În 2006, cu ocazia demarării lucrărilor vizând realizarea zonei pietonale, ea s-a reîntors la muzeu, unde sculptorul Tiberiu Kolozsi a supus-o unui nou proces de restaurare. În final, pe 29 noiembrie 2008, Lupa Capitolina a revenit pe soclul său de pe Bulevardul Eroilor, în fața Catedralei greco-catolice „Schimbarea la Față”

Lucru mai puțin cunoscut este faptul că unul dintre cei doi gemeni a fost furat și transformat în îngeraș pentru o criptă din Cimitirul Central. Din fericire, acest element important al statuii a fost recuperat, reluându-și locul în frumoasa compoziție monumentală.