Lângă zidul vechii cetăți a Clujului: statuia lui Iuliu Maniu
Pe 8 ianuarie 1873 se năștea Iuliu Maniu, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanți politicieni români din perioada interbelică. Marți, 8 ianuarie 2019, la împlinirea a 146 de ani de la nașterea acestuia, statuia lui Iuliu Maniu a fost inaugurată în Cluj-Napoca.
Ceremonia de dezvelire a statuii a fost organizată de Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și Universitatea „Babeş-Bolyai”. Evenimentul a început la ora 11:00, în Piața Ștefan cel Mare. Au participat reprezentanți ai instituțiilor publice locale și naționale, oficialități ale județelor Cluj și Sălaj, membri ai Academiei Române, precum și fostul președinte Emil Constantinescu.
Statuia lui Iuliu Maniu reprezintă un omagiu adus omului politic, care, prin acțiunile sale, a contribuit la înfăptuirea Marii Uniri și la emanciparea românilor ardeleni. În 1918, la Adunarea Națională de la Alba Iulia, în cadrul cuvântării sale, Iuliu Maniu spunea:
„Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești”
Inaugurată în contextul Centenarului Marii Uniri, statuia din bronz a fost realizată de către sculptorul Ioan Marchiș, la inițiativa și cu suportul Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, fiind amplasată în apropierea zidului vechii cetăți a Clujului, în spatele Bastionului Croitorilor.
Fotografii: Consiliul Județean Cluj