Spectacolul „Oamenii Dreptății” ajunge din nou la Cluj-Napoca: voci curajoase spun povești despre dreptate

de | | 2 Minute

Pe 28 mai 2026, de la ora 19:00, Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca va găzdui al doilea an la rând spectacolul de storytelling Oamenii Dreptății. Evenimentul aduce în prim-plan mesaje despre dreptate, curaj și implicare, dar și despre momentele în care speranța e greu de găsit, într-un format care îmbină momentele de storytelling cu film scurt, poezie, teatru și muzică.

Spectacolul reunește jurnaliști, judecători, profesori, activiști, creatori de conținut și community builders care vor vorbi despre teme precum dependențe, dreptatea în era digitală, dezinformare, gândire critică, siguranța femeilor, activism și bună vecinătate. Printre invitați se numără jurnalista Oana Moisil (PressOne), activista Anda Sofian (Mic Grup de Inițiativă Civică), trupa de slam poetry Poethree, profesorii Monica Halazi și Horia Corcheș, avocata Gabriela Musteață, alături de artiștii Andra Andriucă și Paul Tihan într-o formulă instrumentală extinsă.

„De data asta aducem pe scenă voci tinere cu mult curaj și dorința să schimbe percepții, atitudini și comportamente. Sunt povești adevărate de viață foarte puternice, unele chiar răvășitoare ca experiență trăită din postura de adolescent sau tânăr adult, care ne învață că putem cu toții pune umărul la mai multă dreptate în jurul nostru”, a declarat Doru Toma, organizatorul spectacolului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma Eventbook, cu reduceri pentru elevi și studenți.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.