Spectacole-lectură în septembrie la Reactor
Patru dintre piesele scrise în cadrul Drama 5 – rezidență de scriere dramatică, ediția a VIII-a, se prezintă pentru prima oară publicului clujean în spectacole-lectură urmate de discuții.
Drama 5 este un program de susținere a dramaturgiei românești printr-o rezidență de scriere dramatică la care participă anual un număr de cinci autori, selectați prin concurs. Anul acesta au participat Andreea Anca, Maria Angele, Cleopatra Constantinescu, Irina Ionescu și Eliza Păuna, care au impresionat prin propunerile lor curajoase, diverse și inventive. În luna iulie fiecare a scris câte o piesă de teatru, pe baza proiectului propus în cadrul concursului din primăvară, și a participat la ședințe de lectură și feedback cu echipa artistică a Reactor, precum și cu Alina Nelega, mentorul rezidenței.
Patru dintre aceste piese vor fi acum prezentate în premieră publicului larg, prin spectacole-lectură, care vor fi urmate de discuții. Un al cincilea text va fi montat la Reactor de regizorul Dragoș Alexandru Mușoiu, cu premiera în această toamnă.
Accesul la spectacolele-lectură este gratuit, pe baza unei rezervări cu valoare 0 pe platforma Eventbook.
PROGRAM SPECTACOLE-LECTURĂ
2 septembrie, ora 20:00
PROMIT SĂ NU ASPIR DUMINICA ACEASTA
De Maria Angele
regia: Ioana Toloargă
cu: Călin Deneș, Ana-Maria Marin, Victor Muntean, Ana Rednic
„Ține-ți prietenii aproape și vecinii și mai aproape” este concluzia conflictelor dintre cei patru vecini care se luptă cu zgomotul obsedant al unui aspirator care nu se mai oprește. Dialogurile ciudate, automatismele, nereceptivitatea, repetițiile și stereotipurile transformă lupta cu forța anonimă într-un dans ridicol al neînțelegerilor.
8 septembrie, ora 20:00
MICELIU
MANIFEST PENTRU CONTAMINAREA DINTRE SPECII
De Irina Ionescu
regia: Ioana Toloargă
cu: Andrada Balea, Maialgesa Dat, Alexandra Harapu, Doru Taloș
Miceliul este un spațiu sigur în care microorganismele comunică între ele. Un spațiu în care timpul încetinește și putem observa legăturile dintre noi. O persoană, două umbre și un copil care nu vrea să se nască se întâlnesc aici pentru a lua o pauză de la prezentul distopic în care trăiesc și încearcă să se (re)conecteze.
21 sept, ora 20:00
TEORIA PROBABILITĂȚII
De Eliza Păuna
regia: Robert Kocsis
cu: Ana-Maria Marin, Duncan McKee, Victor Muntean, Oana Rotaru, Doru Taloș
Teoria Probabilității este un text care pornește de la povestea unei eleve de liceu care se opune petiției pe care colegii ei o scriu împotriva profesorului lor de fizică. Este lecția de fizică la care copiii iau parte și care anunță o înlănțuire de cauze și efecte care devin de neoprit și căreia Ruxandra încearcă să le facă față.
22 septembrie, ora 20:00
52 DE HERTZI
De Andreea Anca
regia: Robert Kocsis
cu: Maialgesa Dat, Călin Deneș, Cătălin Filip, Alexandra Harapu, Maria Morar
Doi prieteni se pregătesc pentru eutanasierea câinelui lor, după ce câinele se îmbolnăvește și tatăl decide că e imposibil să îl mai țină ascuns de proprietara apartamentului, care interzice animale de companie în casă. În ziua eutanasierii lovește un cutremur și toți ceilalți mor, cu excepția câinelui.
Doar că nu asta e, de fapt, ceea ce contează. Asta pentru că, dacă ar conta, nu ar mai fi prea multe de spus.
totuși, personajele cred că ar mai fi. multe, multe de tot
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Eveniment cofinanțat de Primăria, Consiliul Local și Consiliul Județean Cluj-Napoca prin proiectul „Reactor 2023. Conexiuni” și de UNITER – Uniunea Teatrală din România.
Puteți afla alte detalii și noutăți legate de Drama 5 urmărind site-ul www.reactor-cluj.com și www.facebook.com/Drama5.rezidente.