Un show plin de strălucire | Soprana Sarah Brightman îi va încânta AZI pe clujeni

de | | 2 Minute

Se anunță un show plin de strălucire » soprana Sarah Brightman ajunge la Cluj

După succesul înregistrat în 2014 cu concertul de la București, soprana Sarah Brightman se întoarce în România, pentru turneul mondial „Hymn”. Anul acesta, celebra solistă a ales nu doar capitala țării pentru show-ul său, ci a dorit să cânte și în orașul din inima Transilvaniei, ajungând astfel pentru prima oară la Cluj Napoca.

Cunoscută mai ales pentru rolul său din celebrul muzical „Fantoma de la Operă” unde a interpretat-o pe Christine Daaé, Sarah Brightman a demonstrat de nenumărate ori că își merită titlul de cea mai cunoscuta soprană din lume, datorită ambitusului ei care atinge trei octave. Duetul său cu Andrea Bocelli a făcut înconjurul lumii iar albumul „Hymn” care dă și numele turneului, conține o nouă versiune a mult iubitei melodii cu versuri compuse chiar de solistă în limba engleză.

 

Înregistrările pentru albumul „Hymn” au început în 2016 și s-au terminat în 2018. Sarah Brightman a declarat că înregistrarea albumului i-a oferit un sentiment de liniște extrem de bine-venit pentru perioada respectivă din viața artistei, sentiment pe care dorește să îl împărtășească și cu publicul său în timpul concertului.

sarah brightman

Soprana Sarah Brightman încântă publicul nu numai prin vocea sa unică, dar și prin apariție. Costumele alese pentru turneu au fost executate manual cu cea mai mare grijă pentru detalii fiind decorate cu cristale Swarovsky care vor străluci în toate splendoarea de pe rochiile și tiarele artistei.

Alături de Sarah Brightman, pe scenă va fi prezentă și Orchestra Simfonică București, cunoscută pentru multele sale colaborări cu diferiți artiști români și străini, pentru participarea la Festivalul „George Enescu” sau Festivalul Summerwell.

Cerințele artistei pentru concertul de la Cluj Napoca nu au fost deloc pretențioase, aceasta concentrând-se mai mult pe timpul de repetiții pentru ca show-ul să iasă impecabil, dar și-a exprimat dorința să deguste din specialitățile românești și mai ales locale, specific transilvănene.

Show-ul „Hymn” promite splendoare și strălucire atât prin costumații cât și prin interpretarea artistei, a orchestrei și a corului, Sarah Brightman demonstrând încă o dată că este maestră a stilului clasic-crossover.

concert sarah brightman

Nu ratați un show plin de strălucire. Biletele se găsesc în rețeaua Entertix, pe entertix.ro, myticket.ro și la Platinia Mall (punct Entertix).

Comunicat de presă