Trenul Festivalului SoNoRo Orient Express ajunge în Cluj. Primul concert, la Iulius Parc
A XVII-a ediție a Festivalului SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite. Primul concert este programat luni, 26 septembrie, ora 18:00, în Iulius Parc, cu intrarea liberă.
În prima zi a festivalului, clujenii sunt invitați să se bucure de un program surpriză în Iulius Parc, din proximitatea Iulius Mall Cluj, o parte vie din oraş, care a adus împreună natura, comunitatea şi creativitatea. Iulius Parc este loc al evenimentelor efervescente pentru întreaga familie, al liniştii, relaxării şi al plimbărilor, la asfinţit, pe malul Lacului Gheorgheni.
Tema ediției din acest an a Festivalului SoNoRo Orient Express este inspirată din călătoriile luxoase cu trenul celebru din perioada La Belle Époque și pune în valoare ce ne unește, ca europeni, și ne arată că distanțele sunt risipite rapid prin muzică, atunci când suntem dispuși să ne imaginăm o lume fără granițe, pe care să o cunoaștem și să o iubim. Publicul este invitat în această călătorie de la un capăt la altul al continentului, în trenul misterios al festivalului, pentru a fi mai aproape de muzică și de artă, dar și mai aproape unii de alții. Tema festivalului continuă tradiția edițiilor precedente, în care tonul dictat de nume s-a imprimat în cele mai mici detalii: repertoriul ales, spațiile neconvenționale, muzicienii invitați și atmosfera generală.
Biletele și abonamentele sunt disponibile pe https://festival.sonoro.ro/concerte/, în pagina dedicată fiecărui concert.
„Sunt entuziasmat că trenul SoNoRo Orient Express ajunge în Cluj și că în acest an propunem clujenilor opt concerte! Va fi o călătorie pe cinste, cu un repertoriu excepțional, în spații extraordinar de frumoase. Și pentru că tema Orient Express este extrem de generoasă, prin intermediul parteneriatului cu Interregional Călători din Cluj, am programat concertul Les Orientales, marți, 27 septembrie 2022, ora 19:00, în Gara CFR Cluj-Napoca. Promitem publicului o experiență de neuitat, așa că vă așteptăm în număr cât mai mare! În același timp, printre cei 12 muzicieni invitați, îl avem pe artistul Joseph Tawadros, născut în Cairo și care locuiește în Sidney, Australia, de când avea 3 ani. Joseph a contribuit considerabil la notorietatea instrumentului oud în lume și la acceptarea acestuia în cultura occidentală. Avem, așadar, pentru prima dată în istoria SoNoRo acest instrument special. Vă mărturisesc că suntem nerăbdători să ne întâlnim cu publicul nostru din Cluj!”, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.
Programul SoNoRo Orient Express din Cluj
ALL ABOARD
Luni, 26 septembrie 2022, Iulius Parc, ora 18:00 – Acces liber
LES ORIENTALES
Marți, 27 septembrie 2022, Gara CFR Cluj-Napoca, ora 19:00
THROUGH THE LOOKING GLASS / OGLINDIRI IN TIMP
Miercuri, 28 septembrie 2022, Sala Auditorium Maximum, Universitatea Babeș-Bolayi, ora 19:00
UN ROMANZO IN VAPORE: KEEP YOUR STORY SHORT! – O ROMANȚĂ PE UN TREN CU ABURI
Joi, 29 septembrie 2022, Casa Boema, ora 19:30
THE FIDDLERS
Vineri, 30 septembrie 2022, Sala Auditorium Maximum, Universitatea Babeș-Bolayi, ora 19:00
INVENTION OF EUROPE
Sâmbătă, 1 octombrie 2022, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, ora 12:00
L’INVITATION AU VOYAGE
Sâmbătă, 1 octombrie 2022, Casa Libertății Religioase, ora 19:00
FINALE: MADNESS ON THE SONORO EXPRESS
Duminică, 2 octombrie 2022, Cercul Militar Cluj-Napoca, ora 19:00
Artiștii sunt nume importante ale scenelor internaționale, precum Gilles Apap (vioară), Anna-Liisa Bezrodny (vioară), Tatiana Samouil (vioară), Răzvan Popovici (violă), Natasha Tchitch (violă), Jan-Erik Gustafsson (violoncel), Boris Andrianov (violoncel), Diana Ketler (pian), Josu de Solaun (pian), Joseph Tawadros (oud) și Filarmonica Transilvania Cluj. De asemenea, vor fi prezenți și doi bursierii ai programului SoNoRo Interferențe: pianiștii Luca Pulbere și Luca Toncian.
Muzicieni în premieră la Festivalul SoNoRo
Joseph Tawadros (oud) a fost membru al juriului la Concursul Internațional de Oud din Damasc, în 2009, și a participat la primul festival de oud din Istanbul, în 2010. De asemenea, a fost nominalizat la premiul Young Australian în anul 2014 și a primit Ordinul Medaliei Australiene pentru muzica și compozițiile sale în 2016. A înregistrat 11 albume, a avut 12 nominalizări și a câștigat 5 premii ARIA (Australian Recording Industry Association). În 2019, Joseph a avut premiera concertului său pentru oud și orchestră alături de Orchestra Simfonică din Sidney, iar albumul înregistrat cu această ocazie a câștigat Premiul ARIA pentru World Best Music în 2020 și Premiul AIR pentru cel mai bun album clasic independent.
Natasha Tchitch s-a născut în Rusia, într-o familie de muzicieni, și a studiat vioara și viola în cadrul Conservatorului din Moscova, cu Maria Sitkovskaya și Fiodor Drouzhinin. Și-a continuat studiile de violă în Madrid, la Școala de Muzică Reina Sofia, cu Gerard Causse. În timpul studiilor a primit Premiul Special la concursul Lionel Tertis din Anglia (2000) și Marele Premiu la Concursul internațional de violă din Almati (2001). Din 1997, când s-a mutat în Spania, Natasha a făcut parte din orchestra simfonică din Coruna și din orchestra Opera de Paris. Muzica de cameră și pedagogia sunt domeniile principale de interes din cariera ei.
Josu de Solaun s-a născut în 1981 în Valencia, Spania. Din 1999 până în 2019 a locuit în SUA, ca absolvent al Manhattan School of Music, având o diplomă de Bachelor of Arts, Master of Arts și doctoratul în Arte muzicale. A studiat muzică de cameră cu violonistul Isidore Cohen. Din 2014 până în 2018 a fost profesor de pian la Universitatea de Stat Sam Houston. Din 2019 locuiește în Madrid. Este câștigătorul celei de-a XIII-a ediții a Concursului Internațional „George Enescu”, secțiunea Pian, din București și în 2019 a primit de la Klaus Iohannis, președintele României, titlul de Ofițer al Meritului Cultural.
*****
Mai multe detalii despre programul concertelor pot fi descoperite pe https://festival.sonoro.ro/.
Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook:https://eventbook.ro/festival/sonoro.
Spotul festivalului, în acord cu tema din acest an, poate fi urmărit aici și este o animație realizată de echipa formată din Matei Branea (scenariu, regie și animație), Ana Branea (scenariu și montaj) și Dan-Ștefan Rucăreanu (sound design). Producție: Video Dialog.
Site: http://www.sonoro.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo
Instagram: https://www.instagram.com/sonorofestival/
Youtube: http://bit.ly/SoNoRo_Festival
Comunicat de presă
Noutăți de la Iulius Mall Cluj-Napoca aici