Weekendul acesta Someș Delivery ajunge cu o nouă ediția la Apahida | Program activități

de | | 4 Minute

Weekendul acesta Someș Delivery ajunge cu o nouă ediția la Apahida | Program activități

Asociațiile MiniMASS (Someș Delivery), Societatea Organizată Sustenabil (SOS), Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) și Clujul Sustenabil organizează o ultima oprire a caravanei Someș Delivery din cadrul Campaniei Someșul Culoar Verde- Albastru în 21 octombrie, în comuna Apahida, satul Sânnicoară, la Căminul Cultural.

După o primă ediție de succes în Apahida în 2022, Someș Delivery revine în comuna Apahida cu o ediție specială, o după-amiază petrecută în comunitate menită să aducă în discuție temele centrale ale campaniei Someșul | Culoar Verde-Albastru din acest an: lărgimea culoarului prin accentuarea mediului natural existent aici cu spații verzi noi sau cu păstrarea și protejarea celor existente, accentuarea accesibilității la râu și a tranzitului verde de-a lungul acestuia, deschiderea reală a localităților spre Someș și a afluenților acestuia prin includerea acestui deziderat comun în toate strategiile de dezvoltare, masterplanuri, planuri urbanistice generale, zonale și de detaliu.

Someș Delivery Apahida 2023

Invitați speciali ai ediției Someș Delivery din Apahida sunt Ovidiu Cîmpean, secretar de stat Ministerul Fondurilor Europene, responsabil din Primăria Cluj, care a coordonat licitația pentru culoarul verde-albastru la nivel metropolitan, și Mircea Munteanu, arhitect, coordonator al proiectării culoarului Gilău – Apahida.

Evenimentul face parte din campania Someșul | Culoar Verde-Albastru – o propunere pentru transformarea râului într-un culoar natural protejat și apropierea locuitorilor de acesta prin reamenajări, activități, dezbateri și evenimente pe teme de sustenabilitate.

Toate evenimentele din program sunt gratuite. Întreg programul poate fi consultat online pe www.somesdelivery.ro

PROGRAM

09:30-13:00  Tur velo  de-a lungul Someșului Mic din Cluj-Napoca la Apahida

Tur ghidat cu bicicletele coordonat de Clubul de Cicloturism Napoca, ce încearcă să țină cât mai mult linia Someșului și care va trece pe lângă viitoarea restructurare urbană de la Carbochim, cu plecare din Piața Unirii.

13:00-15:00  Atelier: spune ce vrei de la Someș în Apahida

Atelier pe marginea proiectului de amenajare a Someșului Mic în comuna Apahida. Asocierea dintre municipiul Cluj-Napoca și comunele Apahida, Gilău și Florești are în curs de elaborare proiectul de amenajare a coridorului de mobilitate urbană durabilă (pietonal și velo) de-a lungul râului Someșul Mic prevăzut în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) 2021-2030. În prezent, acest proiect este la faza de concept general. În cadrul atelierului, participanții sunt încurajați să comunice ce și-ar dori de la proiectul de amenajare pe sectorul aferent comunei Apahida, de la zona aeroportului Cluj-Napoca la vest, până în capătul lacurilor de la Câmpenești la est.

13:00 – 16:30 Atelier de Mediu

Un atelier pe tema calității apei pe cursul Someșului Mi care va prezenta patru scenarii diferite de monitorizare plasate în zona metropolitană Cluj: înot și caiace de la baraj la baraj, bio-indicatori și fitopurificare pe Becaș, influența orașul asupra agriculturii și monitorizarea automată a plutitorilor cu camere și A.I. la granita dintre UAT-uri și va continua cu prezentarea unui catalog de senzori și varii tehnologii. Atelierul se încheie cu o listă de intervenții publice posibile, de la turnuri de senzori la flashmob-uri.

13:00 – 16:30 MINI – Instalație audio vizuală despre relația cu râul Someșul Mic

MINI este o instalație audio vizuală dezvoltată de Ioana Țurcan, despre relația oamenilor cu apa, în mod special cu Someșul, din apropierea lor. Instalația combină fragmente de mărturii/interviuri cu înregistrări sonore (soundscapes) și texturi ale suprafeței râului înregistrate de pe podurile ce-l traversează. Titlul MINI aduce în discuție acest spațiu acvatic ce în relație cu așezările umane a devenit mini-de-toate, de la spațiu de agrement la depozit de deșeuri.

13:00 – 18:00 Cafea și bere artizanală cu Pro Apahida

Descoperim ce planuri au apahidenii la nivel asociativ și testăm bere artizanală ori cafea de calitate de la Asociația Pro Apahida.

15:00-16:00 Proiecție eseu vizual Râu, cu live set Danaga + Q&A

Proiecție video a eseului vizual „Râu” (muzică, proiecție video și poezie) însoțită de un live set Danaga și o sesiune de întrebări și răspunsuri. „Râu” este un eseu vizual despre râul Someșul Mic și lacurile din amonte, regizat de Radu Gaciu și Adi Dohotaru. Eseul vizual explorează poetic Someșul de la izvoare până în Cluj, de la zone naturale, la cele puternic antropizate, de la șantiere și industrii la tronsoane cu potențial de arii naturale protejate.

16.00 – 16.30 Fotografie și videografie de natură cu Andrei Lazăr / Societate Organizată Sustenabil SOS

Publicul este invitat să descopere frumusețea culoarului verde albastru la Someș și a lacurilor din amonte cu ajutorul fotografului și videografului Andrei Lazăr. Fotografiile reprezintă fauna, flora și peisajele întâlnite de-a lungul bazinului Someșului Rece, Someșului Cald și Someșului Mic. Aceste imagini au rolul de conștientizare a importanței protejării acestor habitate, unele resălbăticite.

16:30 – Retur ghidat cu bicicletele coordonat de Clubul de Cicloturism Napoca spre Cluj

Someș Delivery este un proiect independent născut la Cluj în 2015, care provoacă și testează ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața orașului Cluj-Napoca, pe segmente diferite în fiecare an. Din 2021, proiectul s-a extins în premieră spre Florești și o zonă necunoscută din estul Clujui, în Someșeni, a urmat o primă ediție în Apahida în 2022, iar în 2023 4 ediții de-a lungul Someșlui metropolitan în Cluj, Florești, Gilău și acum în Apahida.


Someșul Culoar Verde – Albastru, ediția 2 este un program organizat de Someș Delivery (Asociația MiniMASS) în parteneriat cu Clubul de Cicloturism „Napoca”, Societate Organizată Sustenabil (SOS Someșul Nostru) și Clujul Sustenabil.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.