Someș Delivery ajunge pentru o primă ediția la Gilău în cadrul Zilelor Comunei
Asociațiile MiniMASS (Someș Delivery), Societatea Organizată Sustenabil (SOS), Clubul de Cicloturism Napoca și Clujul Sustenabil organizează o primă ediție Someș Delivery în comuna Gilău care va avea loc weekendul acesta, în 2 septembrie, în zona insulei verzi dintre brațul natural al Someșului Mic și brațul canalizat al râului.
Evenimentul face parte din campania Someșul | Culoar Verde-Albastru – o propunere pentru transformarea râului într-un culoar natural protejat și apropierea locuitorilor de acesta prin reamenajări, activități, dezbateri și evenimente pe teme de sustenabilitate.
Someș Delivery Gilău va avea loc în cadrul Zilelor Comunei Gilău și propune o zi plină de activități cu evenimente pentru cei mici și cei mari: caiace pe Someș cu Transilvania Extreme Adventures, dezbateri, ateliere de reciclat și ateliere tematice cu Societatea Ornitologică Română Cluj, tururi ghidate cu specialiști ai mediului natural, amenajări, instalații și proiecții video.
Pe seară, DJ Gopo și Danaga se vor ocupa de atmosfera sonoră iar publicul e invitat la o cină comunitară menită să celebreze buna vecinătate cu Someșul, Gilăul și locuitorii săi.
„Gilău are o particularitate a modului în care se relaționează cu râul. Târgurile și evenimentele principale se desfășoară pe insula cuprinsă între brațul natural al Someșului Mic și brațul canalizat. Potențialul acestei insule lungi de câțiva kilometrii, care străbate inima localității și o împarte în două, ține de cadrul ei natural și de activități de recreere, agrement și sportive pe de o parte și de cât de ușor este accesibilă transversal. Insula aceasta e cheia pentru a avea un Gilău reconectat prin râu și natură. Aici nu mai este cazul să discutăm de lățimea culoarului. Ea există deja și e generoasă. Ce dorim să explorăm împreună este protejarea culoarului și accesibilitatea transversală. Putem avea la Gilău cel mai sustenabil mod de relaționare cu râul dintre toate localitățile din aval. Vă invităm și vă așteptăm cu entuziasm pe toți în acest weekend pe cea mai lungă insulă a zonei metropolitane!” – a menționat Marius Moga, fondator Someș Delivery.
PROGRAM SOMEȘ DELIVERY GILĂU
10:00 – 12:30 Tur velo de-a lungul Someșului Mic din Cluj la Gilău (plecare din parcarea Cora)
10:00 – 18:00 Plimbări cu caiace pe lac (Someșul Nostru)
13:00 – 15:00 Tur ghidat cu specialiști ai mediului natural până la Lacul Gilău
13:00 – 20:00 MINI – Instalație audio vizuală despre relația cu râul Someșul Mic
14:00 – 17:00 RE:Plastic | Atelier (pentru adulți și copii) despre reciclare și upcycling
15:00 – 16:00 Dreptul la traversat râul (parte a Atelierului de Mediu Clujul Sustenabil)
15:00 – 18:00 Atelier pentru copii cu Societatea Ornitologică Română Cluj
16:30 – 17:30 Dezbatere Consiliul Apei: Lățimea culoarului verde – albastru la Someș
18:00 – 20:00 Masa bunei vecinătăți cu Gopo DJ set
20:00 – 22:00 Proiecție video eseu vizual „Râu” cu live set Danaga & Proiecție fotografie de natură
Toate evenimentele din program sunt gratuite. Întreg programul poate fi consultat online pe site-ul Someș Delivery.
Someș Delivery este un proiect independent născut la Cluj în 2015, care provoacă și testează ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața orașului Cluj-Napoca, pe segmente diferite în fiecare an. Din 2021, proiectul s-a extins în premieră spre Florești și o zonă necunoscută din estul Clujui, în Someșeni, a urmat o primă ediție în Apahida în 2022, iar acum ajunge pe malurile Someșului din Gilău pentru prima dată. Edițiile din acest an de la Cluj și Florești sunt urmate în acest weekend de ediția din Gilău, respectiv de o nouă ediție în comuna Florești la finele lunii septembrie.