Situația fostului Hotel Continental discutată la Consiliul Civic Local
Pe ordinea de zi a dezbaterilor CCL din luna ianuarie s-a aflat și situația fostului Hotel Continental. Cel care a prezentat subiectul în fața CCL a fost dl.arh. urbanist Emanoil Tudose.
Acesta a subliniat faptul că fostul Hotel Continental poate deveni o locație clujeană reprezentativă unde se pot organiza permanent evenimente în folosul oamenilor. Arhitectul urbanist Emanoil Tudose a adus în discuție nevoia comunității clujene de a se bucura de un astfel de spațiu în zona centrală a orașului.
„Reuniuni cu prelegeri pe teme culturale, științifice, educative, comerciale, sociale, muzicale, aniversări, recunoașteri omagiale, etc. urmate de o servire cu gustări aduse prin metoda catering-ului, pot face din locația Continental un loc de întâlnire în folosul nevoilor de întrunire, recunoaștere și comunicare.” – Proces verbal CCL, 19.01.2017
De asemenea, s-a sugerat să aibă loc o discuție – dezbatere cu specialiști din diverse domenii, dl. Emanoil Tudose oferindu-se ca în maxim 2-3 săptămâni de la reuniunea CCL (din 19 ianuarie 2017) să prezinte un cadru de deschidere a unei astfel de dezbateri, precum și o listă de potențiali invitați.
De asemenea, Consiliul Civic Local și-a propus ca odată cu avansarea unei soluții pentru situația fostului Hotel Continental, să ofere Primăriei și Consiliului Local și o formulă juridico-financiară pentru ca imobilul să fie trecut în folosul comunității.
(foto: Alpar Visions)