Sesiunile de yoga, meditație, fitness și film fac un mix perfect, în acest weekend, în Iulius Parc. Vino să te bucuri de evenimente!
Ce poate fi mai revitalizant într-o zi de duminică decât o sesiune de yoga, meditație și fitness în aer liber? Dacă vrei să încerci o astfel de experiență completă, vino în Iulius Parc, iar echipa Wanderlust 108 te va ajuta să lucrezi nu numai cu corpul, ci și cu mintea, direcționând energia acolo unde trebuie. După aceste sesiuni vei pleca cu mintea limpede, cu o stare de pace și recunoștință. Dacă vrei să te relaxezi la film, nu rata proiecția „Free Guy” din cadrul Movie Nights.
Exercițiile fizice în aer liber pot fi o schimbare benefică în programul tău obișnuit de antrenament, iar interacțiunea cu locurile și oamenii noi va avea un impact pozitiv asupra creierului și îți va îmbunătăți considerabil starea de spirit. Așa că ai toate motivele să participi la triatlonul de mindfulness – fitness, yoga și meditație ghidată din Iulius Parc, alături de Wanderlust 108, să te încarci cu energie și să-ți regăsești echilibrul. Tot ce trebuie să faci pentru a avea parte de această experiență inedită este să-ți iei cu tine echipamentul și să vii să te bucuri de viață prin sport duminică, 11 septembrie 2022, între orele 09.00 – 21.00. În program sunt trecute, pe lângă triatlon, și clase extra de yoga, pilates, aerial yoga, ateliere pe diverse teme (uleiuri esențiale, nutriție, yoga talks), dar sunt amenajate și zone de relaxare, spații în care poți să faci shopping, să te delectezi cu preparate delicioase și un kids corner. Mai multe detalii despre eveniment găsești pe pagina de Facebook Wanderlust108 Cluj-Napoca. Wanderlust este lider mondial în mindfulness, cu o prezență în 25 de țări. De 12 ani, acest concept strânge în jurul său o comunitate de oameni activi, care își doresc regăsirea echilibrului propriu.
Dacă nu ți-ai făcut programul pentru vineri, 09.09.2022, te așteptăm în Iulius Parc la Movie Nights, pentru că de la ora 20.30 va rula filmul „Free Guy”. Comedia, ce îi are în rolurile principale pe Ryan Reynolds și Jodie Comer, spune povestea unui funcționar de bancă ce descoperă că este, de fapt, un personaj într-un joc video brutal. Producția Disney și 20th Century Studios este perfectă pentru a încheia într-o notă amuzantă prima săptămână din septembrie. Nu uita să-ți iei cu tine o geacă și o păturică pentru că serile sunt din ce în ce mai răcoroase.
Comunicat de presă
Noutăți de la Iulius Mall Cluj-Napoca aici