Seri de iarnă cu femei frumoase, dansuri pasionale și flirturi – Istoria Clujului

de |

Seri de iarnă cu femei frumoase, dansuri pasionale și flirturi

„Cum se distrau oamenii de vază la Cluj?”, „Cum erau petrecerile, ce se servea și ce se dansa?”

Acum 180 de ani, stră-stră-bunicii noștri se duceau la serate elegante, unde dansau pasional și flirtau. Serveau mâncăruri exotice, iar romul îl sorbeau cu ceai, după moda rusească. Străinii care soseau în oraș se trezeau întâmpinați la han cu muzică live de taraf țigănesc. Sunt secvențe reale din Clujul de acum 180 de ani și pe care le retrăim citindu-l pe scriitor englez John Paget.

În acea vreme, fiecare casă primea vizitatori după ora cinci. Iar boemul scriitor englez era un răsfățat al baroanelor, al caselor nobiliare maghiare din oraș. În perioada în care a stat la Cluj (1835-1836), lua lecții de maghiară pentru a reuși să comunice cât mai bine cu gazdele și pentru a le înțelege stilul de viață.

„De obicei, după ce dimineața beam câte o ceșcuță de cafea și după ce mâncam o felie de pâine, luam lecții de germană și maghiară, până la ora două , adică până la ora prânzului. De la cinci până la opt sau nouă, fiecare casă primește vizitatori , iar noi vizitam în general, sufrageriile doamnelor în această perioadă. La nouă ni se făcea foame și nu aveam de gând să avem o cină mai puțin copioasă decât prânzul. Ziua ni se încheia fumându-ne pipele și citind”.

În serile de iarnă, baroanele, contesele Clujului se întâlneau ca să se delecteze cu muzică, să povestească dar și ca să întâlnească figuri noi sau să flirteze. John Paget nu ratează ocazia de a participa la seratele clujene fiind, se înțelege, și el invitat. De la el aflăm cum arăta o asemenea sindrofie:

„În prima încăpere se afla un grup de doamne tinere, fără vreun alt suflet care să vorbească cu ele, cu excepția câte unui tânăr rătăcit care abia ieșise de la colegiu sau a vreunui cavaler bătrân și amabil, căruia îi era milă de condiția lor. În următoarele două încăperi se aflau obișnuitele seturi de mese de cărți de joc, matroane și filfizoni, câteva femei frumoase care reprezentau floarea vieții și singurele care atrăgeau atenția”.

La serate, domnișoarele erau separate de doamne ca să nu se simtă nimeni stingherit de flirturile acestora din urmă:

„Nu știu cum se făcuse această separare dintre fete și doamne, dar sunt sigur că unele mame cochete au fost destul de prudente încât să se gândească la faptul că separarea dintre mamă și fiică va fi spre bine amândurora. Flirturile mamelor, puțin cam prea pronunțate, nu erau prea bine adaptate inocenței fiicelor lor. Iar culoarea proaspătă a fiicelor și farmecele tinereții cu siguranță că scoteau în evidență frumusețea descendentă a mamelor lor”.

Rochiile purtate la serate erau la fel precum cele ale doamnelor din marile capitale europene.

„Rochiile doamnelor erau exact ca acelea pe care le vedeai în alte părți ale Europei, singura diferență fiind că aici aveau tendința să fie în culori excesiv de vesele”.

maghiari-anii-1800

În schimb, dansul la Cluj este mult mai pasional:

„Dansul este mult mai pasional aici decât în alte locuri”.

Iar stresul cel mai mare pentru o fată era să aibă un număr mic de parteneri la dans.

≪ O doamnă îmi spusese că pe vremea ei nu se spunea „pâinea cea de toate zilele” fără a adăuga și „un număr mare de parteneri la următorul bal”. Îi las pe teologi să decidă cît de potrivită este această asociere. Dar sunt sigur că era o urare sinceră. Și cred că pierderea „pâinii cea de toate zilele” nu era atât de crudă precum lipsa partenerilor ≫ , scria John Paget.

La astfel de petreceri, mâncărurile erau exotice, iar băutura se consuma după moda rusească.

„Alimentele servite erau exotice. O masă mare era plină de ceainice, căni și farfurioare, prăjituri și alte dulciuri, bomboane, înghețată și o sticlă mare de rom pentru a fi servit cu ceaiul, după moda rusească, și multe alte delicatese ispititoare”.

Serata clujeană avea muzica în surdină, vals dificil și flirt: 

„Cu o muzică de amatori de fundal, dar pe care nimeni nu o asculta, cu un vals foarte dificil, de care s-au bucurat cu toții, un pic de scandal, un pic de flirt și petrecerea s-a terminat la zece”.

„Muzicanții țigani nu își cruță nici plămânii, nici mâinile atunci când sunt în serviciul clientului lor”

Într-o altă notă se desfășurau la Cluj petrecerile cu muzicanții țigani:

„Am fost aproape surprinși de puterea sunetului care se auzea atunci când am intrat în sufragerie, căci oriunde ar fi, muzicanții țigani nu își cruță nici plămânii, nici mâinile atunci când sunt în serviciul clientului lor. Această formație era una dintre cele mai bune din țară și era formată din nu mai puțin de douăzeci sau treizeci de membri, toți fiind îmbrăcați în uniforme de husari și arătând foarte bine. Puțini știau notele muzicale, poate niciunul, însă reușeau să redea chiar și piese muzicale grele cu o acuratețe ieșită din comun”.

Țiganii erau cunoscuți ca niște rapsozi talentați și iscusiți. Reușeau să transmită publicului multă emoție.

„Sunetele melancolice cu care încep, apoi acordurile fine pe care le introduc țiganii și, în cele din urmă, izbucnirea pasională și sălbatică, toate depind la fel de mult de compoziție și de interpretare”.

Adesea, țiganii aveau obiceiul ca atunci când zăreau câte un străin prin Cluj să se țină scai de om cu melodii din cele mai populare până erau răsplătiți pe măsura interpretării.

”Un străin va fi uimit că, la câteva oare de la cazarea sa într-un han din Cluj-Napoca, va fi vizitat de o formație de țigani care îl întâmpină cu cele mai alese melodii. Și e destul de enervant faptul că nu poți scăpa de ei dacă nu îi plătești destul de bine pentru complimentul pe care aceștia ți l-au adus”.

Fragmentele folosite în articol sunt extrase din cartea „Ungaria și Transilvania” de John Paget, apărută la editura Casa Cărții de Știință. 
Sursa foto: www.nyfolklore.org 
Citește și alte experiențe ale hoinarului englez John Paget în Cluj în acest articol: Turist în Clujul vechi cu pălărie englezească. 

Comentarii