Marți vom auzi semnale de ALARMARE a populației

de | | < 1 Minute

Marți vom auzi semnale de ALARMARE a populației – e important să înțelegem semnificația lor și ce avem de făcut. 

În perioada 18 – 21 aprilie va avea loc exercițiul PROCIV 2017. Cu această ocazie, va fi verificat modul de funcționare a sirenelor din toată țara, cu scopul verificării sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de urgență.

Departamentul pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările autorităților. Semnalele de alarmare sunt compuse din câte 5 sunete a câte 16 secunde fiecare și vor fi auzite de către locuitorii Capitalei și cei din județele țării în intervalul orar 10:00 – 15:00.

Infograficul de mai jos ne explică tipurile de alarmă care vor fi testate în toată țara.

Acesta este cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care anunță situațiile de urgență. De-a lungul celor patru zile, acestea vor suna alternativ, în București și în județele din țară.