Prima zi de școală este pe cât de importantă, pe atât de problematică pentru copiii proveniți din zone sau familii defavorizate. Conform unui studiu World Vision România, 40% dintre copiii din mediul rural nu au avut acces la echipamentele necesare pentru a face școală online în perioada pandemiei. Asta deși în România sectorul IT este în plină evoluție, la fel și utilizarea device-urilor IoT odată cu WFH.
Teoretic, reîntoarcerea în băncile școlii și la instrumentele clasice de învățare ar trebui să reinstaleze condițiile minime de studiu, însă nevoile acestora continuă să fie incomplete. Vestea bună este că situațiile de acest fel primesc tot mai des sprijin din partea companiilor de IT outsourcing și a angajaților acestora, prin colaborări cu ONG-uri precum CERT Transilvania, care organizează acțiuni recurente de ajutorare a copiilor.
40 de ghiozdane din partea angajaților AROBS
Pentru al cincilea an consecutiv, CERT Transilvania a demarat cu mai bine de o lună înaintea începerii noului an școlar, campania “Vreau la școală”. Acțiunea are scop principal dotarea unui număr cât mai mare de copii din medii defavorizate cu ghiozdanele și rechizitele necesare începerii școlii. Printre aceștia s-au numărat și 100 de copii din satul Dumbrava, județul Cluj. 40 dintre aceștia s-au bucurat de ghiozdane dotate oferite ca donație de către angajați ai companiei AROBS. Organizatorii de la CERT s-au ocupat de distribuirea acestora în săptămâna premergătoare primei zi de școală.
Povestea școlii din Seleuș, Mureș continuă
Școala din satul Seleuș, comuna Daneș (județul Mureș) are o poveste aparte datorită directorului școlii, doamna Daniela Niste, care a reușit să țină pe picioare vreme de câțiva ani clădirea școlii ce data din 1901. Ulterior, cu sprijinul primăriei locale și a fondurilor de la Banca Mondială, s-a ridicat o școală nouă în 2012. De atunci, școala a reușit să scadă procentul copiilor care alegeau să plece la studiu în alte localități și a facilitat accesul la educație unui număr semnificativ de copii din familii numeroase cu posibilități limitate. În timp, școlii s-a adăugat și un after-school unde copiii cu situații precare fac lecții sau iau masa. Majoritatea activităților sunt susținute punctual prin donații. În această toamnă, nevoile copiilor pentru începerea școlii au fost acoperite și prin donația companiei AROBS care a trimis un transport special pentru prima zi de școală: 350 de caiete de limba română și matematică, pixuri, creioane simple și colorate. Acestea au ajuns chiar în 13 septembrie, la timp pentru a fi distribuite.
O companie implicată în educație
AROBS este prezentă în șapte orașe și comunități din țară, unde pe lângă activitatea de software development, dorește construirea unei relații de lungă durată cu universitățile, în scopul de a sprijini tinerii studenți să-și înceapă cariera în IT prin oportunitățile oferite.
Astfel, pe lângă contribuția adusă prin donații și acțiuni punctuale caritabile, compania susține mediul educațional prin programe de internshipuri pentru care recrutează atât tineri din Cluj-Napoca dar și din alte orașe unde are puncte de activitate: Mureș, Suceava, Iași etc.
Tinerii interesați de o carieră în IT pot accesa pagina companiei special dedicată intershipurilor – AROBS Junior Academy, unde pot găsi programe ce-i vor pregăti pentru domenii precum automotive, soluții optimizări afaceri, travel & hospitality etc.
Articol publicitar
Noutăți de la AROBS Transilvania Software » aici.